Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Din sumar

Sunt destule lucruri de citit în LUCEAF|RUL DE DIMINEAŢ| numărul 8, din luna august. Revista se deschide cu un poem de Ana Blandiana: „Am întrerupt bineînţeles scrisul/ şi-am pornit să-mi inspectez/ paradisul/ şi, după un control sever făcut,/ am ajuns la o concluzie de necrezut: printre frunze de aur şi flori ofilite,/ vara era pe sfârşite…”. La cronica literară, sub titlul „Însemnări ultime”, Dan Cristea scrie despre Jurnal cu faţa ascunsă, volumul lui Fănuş Neagu. Invitatul lunii este Stavros Deligiorgis care e prezent cu un eseu despre Kavafis. Iar rubrica de interviu este consacrată unei poete foarte zgârcite cu apariţiile ei publice, e vorba de Denisa Comănescu, care răspunde la întrebările adresate de Andra Rotaru. Într-un exerciţiu critic, Ion Groşan descoperă „grandoarea unei viziuni”, citind romanul lui Mircea Cărtărescu, Orbitor. Aripa stângă. Caietul critic (din păcate, cam inegal) mai cuprinde recenzii semnate de Felix Nicolau, Radu Voinescu, Andrea Hedeş, Camelia Săpoiu, Adrian G. Romila, Adela Vlad, Ana Dobre, Liviu Comşia, Geo Vasile, Nicolae Coande. Grupaje de versuri publică Radu Niţescu, Margento şi Ora Urdnaburg („debut absolut”, ne asigură redacţia). Paginile de literatură străină îi au ca autori pe Thanasis Valtinos (traducere de Angela Bratsou) şi Gustavo Dessal (traducere de Tudora Şandru Mehedinţi).

Un vis

Tot în revista Luceafărul de dimineaţă ne-au atras atenţia opiniile lui Ioan Buduca. Acesta ne destăinuie că l-a visat pe Laurenţiu Ulici „de multe ori”, „după moartea lui atât de şocantă”. În cel mai recent vis al său, eseistul de la Luceafărul de dimineaţă stă de vorbă cu atât de regretatul critic literar despre o idee a sa de instituire, printr- o lege, a unui sistem naţional de burse de creaţie pentru autorii de carte. Desigur, ar trebui găsit un lobby parlamentar pentru impunerea unei asemenea legi, e de părere Ioan Buduca. Chiar Laurenţiu Ulici, cel din vis, este sceptic în privinţa şanselor acestei iniţiative: „Parlamentarul român nu vrea ca autorii de carte să aibă independenţă financiară” – sună replica sa. (În treacăt fie spus, pe vremea când fostul preşedinte al USR era senator, condiţiile ar fi fost mai prielnice pentru aceste burse de/din vis: Parlamentul de atunci avea o compoziţie net superioară celui de acum, atâţia scriitori şi, mai larg, atâţia oameni de cultură fiind membri!) Dar să luăm în serios propunerea lui Ioan Buduca. Autorul şi-o susţine cu exemplul Franţei, unde există „4.000 de astfel de burse”. Argumentul nu stă în picioare. Fiindcă nu se poate face comparaţie între Franţa şi România. De ce nu se poate face? Răspunzând în glumă: fiindcă ei au Turnul Eiffel şi noi nu! De fapt, sunt atâtea motive care zădărnicesc comparaţia: de la numărul de kilometri de autostradă din Franţa şi cel de la noi, de la numărul de turişti de la ei şi cel de la noi etc., etc. Ce costuri ar implica totuşi acest sistem de burse, concret? Matematic vorbind, cele cinci sute de burse visate de Ioan Buduca ar însemna, pe an (dacă una ar fi, să zicem, cinci sute de euro lunar), cam 3.000.000 de euro. Dacă ne gândim că scriitorii nu sunt singuri pe lume, existând şi actori, muzicieni, artişti plastici, arhitecţi, cineaşti, suma totală necesară ar fi de vreo 18.000.000 de euro. E puţin probabil ca statul român să fie capabil de o asemenea dărnicie, în condiţiile date. Dar să presupunem că am îmbrăţişa orice idee (oricât de utopică ar fi ea!), care ar sluji cauza scriitorilor români. Ce ar urma să facem noi toţi, împreună, solidari, pentru a purta bătălia, pentru a găsi „un lobby parlamentar”? Un prim pas foarte mic şi aparent foarte simplu, deşi în practică se dovedeşte adeseori imposibil: să respectăm propriile reguli, adică să plătim biata cotizaţie de membru USR, pentru a putea măcar participa la Adunarea Generală a Filialelor, unde să ne expunem asemenea idei miraculossalvatoare pentru breaslă!

O „instituţie timişoreană“ de prestigiu

Revista ORIZONT (numărul 8) îl omagiază pe Cornel Ungureanu, care a împlinit recent 70 de ani. Iată ce crede Nicolae Manolescu despre criticul literar timişorean: „Scriam în această pagină despre instituţia timişoreană numită Cornel Ungureanu. Au trecut zece ani de atunci. Instituţia a rămas aceeaşi. Îmbătrânirea instituţiilor nu ţine de clipă, ci de istorie. Ca şi respectul nostru faţă de ele. Nu ştiu dacă edilii oraşului de pe Bega s-au gândit să-l facă pe Cornel Ungureanu cetăţean de onoare. Stă în puterile mele de preşedinte al USR să-l declar pe proaspătul septuagenar cetăţean de onoare al literaturii române.” Texte emoţionante despre acest scriitor exemplar semnează şi Marcel Tolcea, Alina Radu, Graţiela Benga, Ion Pop, Nicolae Prelipceanu, Călin-Andrei Mihăilescu, Marcel Pop-Corniş, Dorian Branea, Lucian P. Petrescu, Brânduşa Armanca, Cristian Pătrăşconiu, Simona- Grazia Dima, Daciana Branea, Eugen Bunaru, Paul Aretzu, Adriana Babeţi, Octavian Doclin, Mircea Mihăieş, Radu Pavel Gheo. Ne alăturăm şi noi cu sincerele noastre urări de bine şi de sănătate. La mulţi ani, Cornel Ungureanu! Există, din fericire, asemenea personalităţi care, prin prezenţa lor, schimbă configuraţia unei întregi zone culturale, dându-i sens şi anvergură.

La vremuri noi, metode vechi

În revista 22 (nr. 33, 20-26 august) citim un dosar intitulat Românii de lângă noi, care pune în discuţie starea minorităţilor româneşti din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia. Ceea ce aflăm nu este în măsură să ne bucure. De pildă, în Ucraina există o sumedenie de probleme ale populaţiei româneşti trăitoare acolo, probleme recunoscute şi declarate de autorităţile noastre. Un exemplu oferit de autorii Dosarului din 22: „Statul ucrainean a promovat, după 1991, conceptul etno-cultural al «moldovenismului», fabricat în laboratoarele ideologice ale URSS în anii 1920, pentru a argumenta, cu scopul rusificării, o presupusă apartenenţă etnică diferită a românilor şi moldovenilor în RSS Moldovenească (R. Moldova). În mod, similar, Kievul a promovat moldovenismul pentru a facilita ucrainizarea şi pentru a crea confuzie în rândul etnicilor români – cetăţeni ucraineni – cu privire la apartenenţa etnică faţă de comunitatea majoritară din România sau Republica Moldova. Din acest motiv, la recensământul din 2001, aproximativ 250.000 de etnici români s-au declarat «moldoveni» şi 155.000 «români».”Aşadar, pentru desnaţionalizare: la vremuri noi, metode vechi, dar sigure, îndelung exersate!

România la TVR Internaţional

Să zicem că ne aflăm pentru câteva zile într-un loc îndepărtat şi frumos, pe malul unei mări limpezi. Acolo, avem surpriza, în camera de hotel, să prindem la televizor şi un canal românesc, TVR Internaţional. Ei bine, ce am putea vedea şi auzi în limba română noi, privitori de ocazie, dar şi românii de pretutindeni, cei care primesc în mod regulat astfel de mesaje din ţară? Ne sunt oferite tot felul de emisiuni anoste, de la filme româneşti expirate, din vremea comunismului, prezentate ca mari realizări şi până la promo-uri insistent repetate cu „un film documentar-eveniment creat de Monica Ghiurco” (şi „eveniment” şi „creat” e prea mult spus; oricum, cuvântul „creat” n-are ce căuta aici, el s-ar cuveni să fie folosit responsabil, când vorbim despre creaţii adevărate, ca „Ion”, sau „Coloana fără sfârşit”, sau opera „Oedip”). Totodată, am mai putut vedea, duminică seara, şi spectacolul final al Festivalului Callatis, intitulat Fan România. Prezentatoarea, Liana Stanciu, se străduia la fiecare intervenţie a sa, şi au fost numeroase, să explice că există „mii de motive” care ne fac să iubim România şi ne îndemna să căutăm „în adâncul inimii” ce avem noi ca români propriu, irepetabil – să căutăm, cu alte cuvinte, specificul naţional, cel care ne asigură identitate şi durată. Iar toată această pledoarie era susţinută cu melodii interpretate de tineri cântăreţi. Numai că în seara dedicată României, când trebuia să se afirme ataşamentul pentru tot ce e românesc, băieţii şi fetele care urmau să ne convingă cât de pătrunşi suntem noi de românismul nostru, cântau, aproape toţi, în limba engleză şi, mai ales, aveau nume de scenă ca Leeya, Ravi, What’s Up, Laly, Shift, Gloria, Meena K! Evident, ridicolul era strivitor: dacă până şi de propriile nume româneşti fug puştii noştri, atunci se alege praful de toată lecţia despre românism a celor de la TVR!

Ziua Limbii Române

O frumoasă iniţiativă, aparţinând academicianului Eugen Simion, a fost aceea de a sărbători limba română în fiecare an. S-a decretat prin lege a fi ziua de 31 august. Pentru prima oară în acest an, în decorul Expoziţiei Limba este întâiul mare poem al unui popor de la Muzeul Literaturii Române, unde pe pereţi se aflau panouri cu poezii ale lui M. Eminescu, G. Coşbuc, Ana Blandiana, Tudor Arghezi, Ion Pillat, L. Blaga, Şt. Aug. Doinaş, Gr. Vieru ş.a., nelipsind acordurile Baladei lui Ciprian Porumbescu şi ale Rapsodiei lui George Enescu, au conferenţiat Rodica Zafiu, Gh. Bârlea, Nicolae Iliescu, Dan Cristea. Manifestarea, consacrată Zilei Limbii Române, a fost marcată şi de filialele Institutului Cultural Român din străinătate.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara