Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Lenea minţii

Revista de literatură şi artă ANTITEZE, care apare la Piatra Neamţ sub conducerea redactorului-şef Raluca Naclad, conţine în numărul din iulie un grupaj aniversar dedicat centenarului Celibidache, unde cronicarul a dat peste cîteva extrase din luările de cuvînt ale compozitorului. Unul dintre ele merită să ajungă sub ochii citorilor României literare, pînă într-atît de crud e în adevărul pe care îl surprinde: „Nu este o manifestare a vanităţii jurămîntul meu de a refuza înregistrarea şi conservarea muzicii. Pur şi simplu nu pot proceda astfel. Sunetul este ceva viu, legat de spaţiu. Discul – oricît de perfect ar fi el fabricat în ziua de azi – conţine efecte sonore care nu există şi nici n-au existat vreodată în forma aceasta. Că un disc ar transmite muzică – iată una din cele mai grave iluzii pe care le are şi le cultivă omenirea. Discul a distrus orice iniţiativă creatoare şi spontană. El poartă vina pentru starea în mare parte precară, ba chiar catastrofală, a vieţii muzicale din ziua de astăzi. Un muzician tînăr, şi mai ales un dirijor tînăr, primeşte prin el totul mură-n gură. De exemplu, eu am studiat intensiv timp de două, trei luni, o simfonie de Haydn, încercînd să o descopăr. În ziua de astăzi, tinerii ascultă cîteva discuri, după care se hotătărăsc: voi face şi eu precum acela... sau acela. Îngrozitor, asta înseamnă sfîrşitul oricărei culturi muzicale.” Că discul ucide tot ce e viu în muzică deoarece strică sunetul originar al concertului e o idee care l-ar fi făcut invidios şi pe Platon, care nutrea rezerve asemănătoare faţă de cuvîntul scris, a cărui formă fixă încurajează lenea minţii şi slăbeşte imaginaţia. Şi atunci cine mai spune că există progres spiritual?


Despre Creangă la Putna

În fiecare an, la sfîrşitul lui august, Mînăstirea Putna găzduieşte colocviul dedicat memoriei academicienei Zoe Dumitrescu-Buşulenga (maica Benedicta pe numele monahal), publicînd în revista CAIETELE DE LA PUTNA luările de cuvînt ale fiecărei mese rotunde. Colocviul este patronat de Dan Hăulică, preşedintele de Onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticlor de Artă, şi adună intelectuali din ţară, Basarabia şi Bucovina ucrainiană. Ultimul număr al revistei este intitulat „Geniu şi memorie colectivă: Creangă + Creangă” şi conţine intervenţiile lui Eugen Simion (Creangă: cruzime şi jovialitate), Ion Pop (Poetul, de la geniu, la clovnul farsor), Cornel Ungureanu (Amintirile după 130 de ani), Gheorghiţă Geană („Ipostaze ale genialităţii freatice”), Ilie Luceac (Familia Hurmuzaki, un model şi un exerciţiu de memorie colectivă în Bucovina), Lucia Cifor (Implicaţiile problematicii geniului în dezvoltarea hermeneuticii romantice), Adrian G. Romila (Preeminenţa biografiei sau despre geniu în memoria recentă), Lucia Afloroaei (Memorie arhaică şi ritual), Dan D. Iacob (Opera lui Ion Creangă, privită din aşezarea studiilor tradiţionale), Ioana Revnic (Cît de cunoscută este literatura română în Basarabia, în România şi Europa?) Ştefan Afloroaei (Despre uitarea de sine: Heidegger şi străinul din codrii Paşcanilor), Oliv Mircea (Creangă dinspre arhetipuri transilvane) şi alţii. A fost o întîlnire reuşită, a cărei stare de spirit a fost surprinsă de cuvintele lui Dan Hăulică: „Sînt începuturi care obligă. Şi noi ne aflăm aici sub semnul unei asemenea vechimi, care mereu ne poartă înainte şi ne înalţă.”


Reflecţie politică altfel

Site-ul CRITICATAC publică un foarte interesant interviu cu Tariq Ali, scriitor şi regizor britanic de origine pakistaneză (tradus şi în româneşte, la Humanitas, cu Cartea lui Saladin şi La umbra rodiului). Interviul, realizat de Corina Tulbure, discută teme precum: situaţia ţărilor din estul şi din sudul Europei, participarea politică („În ziua de azi nu există nicio alternativă politică care să nu implice participarea la vot. În cadrul spaţiului politic încă nu s-a creat o altă opţiune.”), socialdemocraţ ia contemporană („La ora actuală social-democraţia nu mai înseamnă nimic”), condiţii de muncă ş.a. În ciuda câtorva idei expediate în pripă („aceleaşi argumente care se foloseau în acel moment şanii ‘30ţ împotriva evreilor, se rostesc azi, în toată Europa, împotriva musulmanilor”), interviul merită parcurs, măcar pentru că oferă un tip de reflecţie politică de negăsit în contribuţiile din ultima vreme ale analiştilor noştri.


O apariţie de urmărit

Publicaţia trimestrială DECÂT O REVISTA devine o apariţie tot mai bună pe piaţa din păcate destul de săracă a publicaţiilor autohtone de profil. Execuţia grafică excelentă completează un conţinut divers, al cărui pol de greutate îl constituie reportajele: unul dintre cele mai consistente şi mai lungi este de departe cel semnat de Oana Sandu, Pungile de sărăcie, despre felul în care administraţia locală din Baia Mare a procedat la rezolvarea situaţiei cartierelor sărace: prin evacuare. Este de semnalat şi materialul despre Dăbuleni, Casa pepenilor, semnat de Sorana Stănescu şi ilustrat de George „Poqe” Popescu, dar şi analiza despre declinul presei româneşti schiţată de Andrei Postelicu, cu subtitlul elocvent, Despre cum presa simte enorm şi vede monstruos – şi trădează democraţia pe care ar trebui să o servească. Regizorul Mona Nicoară scrie despre felul în care ICR New York a reuşit să creeze o comunitate culturală coerentă cu viaţa „vibrantă şi inclusivă” a oraşului în care se afla. În fine, Cristian Lupşa îşi povesteşte, cu priceperea narativă care deja l-a consacrat printre cititorii publicaţiilor glossy cu conţinut inteligent, cariera de luptător într-o ligă virtuală de wrestling. Una peste alta, aşteptăm deja cu interes crescut numărul de toamnă al revistei.


Literatura în exil

Informat şi atrăgător articolul lui Florin Manolescu din numărul 7-8 al revistei VIAŢA ROMÂNEASC| despre Scriitori români în exil. Cercetătorul român stabilit în Germania face o tipologie a scriitorilor care au părăsit România în urma invaziei sovietice: expulzaţi prin decrete de stat, rezidenţi, azilanţi, fugari şi defectori. Cu o privire de ansamblu ce denotă siguranţă şi cunoaşterea în profunzime a temei, Florin Manolescu nu uită activitatea reţelelor clandestine de trecere a frontierelor şi nici intervenţia autorităţilor germane sau, după caz, sovietice, care au înlesnit salvarea unuia sau altuia dintre scriitori. Fără sprijinul lor discret, fuga unor intelectuali care altfel ar fi sfîrşit în închisorile comuniste nu ar fi fost posibilă. Cum articolul reprezintă doar primul episod dintr-un serial ce se anunţă captivant (nici o intenţie de exagerare în acest epitet), Cronicarul le aşteaptă pe următoarele.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara