Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Frica de succes

În revista CRONICA din Iaşi (numărul din decembrie 2011), Cătălin Turliuc, scriind despre stereotipurile sociale care ne ghidează conduita, atinge o temă care i-a atras atenţia Cronicarului. E vorba de teama de succes: nu doar femeile se tem că succesul ar putea avea urmări nefaste asupra fericirii în viaţă, dar chiar şi bărbaţii. De vină e credinţa că trebuie să existe un echilibru între ceea ce primim şi ceea ce oferim, astfel că, de fiecare dată cînd cîştigăm ceva, un spiriduş malefic ne şopteşte că trebuie să pierdem altceva. Aşa se face că mai tuturora ne e frică într- un fel sau altul de succes, şi asta din cinci motive: 1) teama de schimbare (succesul ne scoate din zona de confort şi ne aruncă în incertitudine şi necunoscut); 2) teama de înălţime (cu cît urci mai sus în ierarhie cu atît pericolul de a cădea de mai sus creşte); 3) teama de a fi diferit (a ieşi din norma anonimatului de masă e un motiv de a fi respins de cei frustraţi); 4) teama de reacţiile celorlalţi (izbînda stîrneşte invidia şi implicit represaliile); 5) teama de propriile reacţii (cînd ţi se urcă succesul la cap degradarea personalităţii e evidentă, mai ales în universul oamenilor de cultură). Cronicarul nu a priceput pînă la urmă în ce măsură Cătălin Turliuc ridică o diatribă împotriva succesului, dar oricum a aflat că, într- o lume ahtiată după succes, nu chiar toţi îl vrem. Ba mulţi chiar nu-l vor deloc.


„Tragi-comedia potenţialului uman rămas neîmplinit“

Revista 22 (numărul 3, din 17-23 ianuarie) anunţă „un eveniment singular”: montarea de către Andrei Şerban a spectacolului Hedda Gabler de Ibsen, pe scena Teatrului Magiar de Stat din Cluj. Cu acest prilej, celebrul regizor publică „o scrisoare imaginară adresată domnului Ibsen”, în fapt un remarcabil eseu în care îşi expune viziunea asupra piesei scrise de Ibsen în urmă cu peste un secol. Lectura lui Andrei Şerban este înnoitoare şi dovedeşte încă o dată că literatura marilor autori are un mesaj de actualitate pentru fiecare epocă. Cităm câteva fragmente din consideraţiile regizorului: „Şi poate de aceea, împreună cu actorii, am fost surprinşi în repetiţiile cu Hedda când explodam în râs! Descopeream că multe situaţii aveau un umor nebănuit: râdeam mult, apoi, când ne gândeam de ce am râs, nu mai râdeam…”. Sau: „În lumea aflată în plină criză economică, în care se vorbeşte doar de salvarea prin bani, de teama de pierdere a statutului social, unde lipseşte dragostea şi relaţiile conjugale sunt dezastruoase, personajele din Hedda Gabler devin oglinda omului din ziua de azi, piesa e tragi-comedia potenţialului uman rămas neîmplinit.” Prezenţa lui Andrei Şerban , dar şi echipa de actori cu care el lucrează („comparabilă ca nivel cu ce reprezintă în fotbal F.C. Barcelona”) ne fac să aşteptăm cu interes premiera clujeană.


Ziua Internaţională a Holocaustului

Dintre media româneşti, doar RFI a consemnat ceva mai pe larg festivitatea solemnă de vinerea trecută, 27 ianuarie, din cadrul Bundestag, Parlamentul Federal German. 27 ianuarie, Ziua Internaţională a Holocaustului, este ziua în care a fost eliberat lagărul de exterminare de la Auschwitz, în 1945. La eveniment au participat preşedintele Parlamentului, Norbert Lammert, care a amintit de Conferinţa de la Wannsee (unde, în ianuarie 1942, s-a luat decizia „soluţiei finale”) şi criticul literar şi istoricul Marcel Reich-Ranicki, în vârstă de 91 de ani, supravieţuitor al Holocaustului. Reich-Ranicki a susţinut o comunicare de o jumătate de oră, relatând pe larg perioada trăită în ghettoul din Varşovia şi detalii ale birocraţiei naţional-socialiste, cum ar fi planificările numărului de victime din fiecare ţară a Europei, găsite întrun protocol al Conferinţei de la Wannsee. Alocuţiunea lui Reich-Ranicki se poate urmări, într-o înregistrare video, pe site-ul Bundestag; din când în când, camera filmează sala, unde parlamentarii germani ascultă cuvântarea cel puţin atent, dacă nu chiar pătrunşi de semnificaţia ei. Ziua Internaţională a Holocaustului a fost stabilită printro rezoluţie a Naţiunilor Unite în 2005. De atunci, ea este marcată în Parlamentul European şi în forurile legislative ale multor ţări europene, printre care, începând cu acest an, se numără şi Bulgaria, cu o conferinţă pe o temă din păcate foarte actuală: „Ura contemporană – lecţii neînvăţate ale Holocaustului”; comemorării s-au alăturat şi state care nu fac parte din UE, cum ar fi Turcia, care a transmis la televiziunea naţională filmul Shoah, realizat de Claude Lanzmann, şi Serbia, unde ceremonia a fost condusă de preşedintele Boris Tadić. În ce priveşte România, la Bacău a avut loc o ceremonie marcată de prezenţa unor diplomaţi din Israel şi Statele Unite ale Americii şi a unor cercetători în domeniul istoriei, oameni de cultură, cadre didactice şi membri ai comunităţii evreieşti din judeţ. Preşedintele şi premierul au transmis, la rândul lor, câte un mesaj. Massmedia nu s-au preocupat peste măsură de semnificaţia acestei zile, iar în agenda parlamentară nu figurează nimic pe această temă. Şi, având în minte filmarea pe care o pomeneam săptămâna trecută, de la recenta sesiune extraordinară a Parlamentului, poate e mai bine că forul legislativ nu a marcat această zi, căci nu putem să nu ne întrebăm, păstrând proporţiile, cum ar fi arătat în Parlamentul nostru o comunicare similară cu cea din Bundestag-ul german şi cum ar fi primit opinia publică internaţională un clip în care parlamentarii români se joacă neabătuţi pe tableta electronică chiar şi în timpul unei comunicări de o asemenea gravitate.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara