Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

O lecţie a lui Liviu Ciulei

La despărţiea de Liviu Ciulei, revista 22 publică fragmente dintr-un amplu interviu din anul 1968, acordat de marele regizor lui Romulus Rusan. Pe atunci, Liviu Ciulei avea 43 de ani, era director la Teatrul „Bulandra”, iar în 1965 obţinuse marele succes cu „Pădurea spânzuraţilor” la Cannes, unde cucerise premiul pentru regie. Se afla, aşadar, pe culmile gloriei, dar, aşa cum constată şi autorul interviului, nu-şi pierduse simţul măsurii, stilul răspunsurilor sale este „dubitativ şi frământat”. Reproducem, din interviul amintit, o întrebare chiar despre genialitate: „Aţi fost numit de presa vest-germană genial. E jenant, Liviu Ciulei, să vă amintesc asta, cer scuze, modestia dvs. e recunoscută, dar explicaţi-ne ca şi când n-ar fi vorba de dvs. – însă admiţând că aţi atins prin această consacrare nişte senzaţii rezervate puţinor artişti – cam ce etape deschid drumul spre, să-i zicem, succes? – răbdare, inspiraţie, transpiraţie etc., etc.?” Iată şi punctul de vedere al artistului: „Personal sunt flatat ca orice om când capătă un asemenea adjectiv şi, mărturisesc, sunt tentat în intimitatea mea să o cred. Din fericire, acest lucru nu ţine mult. Cred că a fi genial înseamnă a depăşi printr-o atitudine aproape vizionară epoca în care trăieşti, epoca şi condiţiile care te-au determinat, şi a deschide artei noi perspective, sesizând timpul în care trăieşti cu un ceas mai devreme decât ceilalţi şi redându-l aşa în transpunere artistică. Nu cred că am făcut aceasta până acum. Aş fi mulţumit să ştiu că mă înscriu cu talent în rândul celor care reprezintă media artistică a epocii noastre. Consider că tot ce fac, fiecare lucrare nu reprezintă decât o etapă a activităţii mele şi sper să rămân la fel de deschis şi de neliniştit în faţa fiecărei noi intenţii artistice. Consider de fapt cu adevărat important numai succesul faţă de tine însuţi: depăşirea.” Crezul lui Liviu Ciulei înseamnă o lecţie pe care mulţi dintre cei de azi, ce suferă de nejusticată gonflare de sine, s-ar cuveni să şi-o însuşească.

Laureatul Premiului „Marian Papahagi“

Miercuri 19 octombrie, în aula mare a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, traducătorul şi scriitorul C. D. Zeletin a primit Premiul „Marian Papahagi”, ediţia a IV-a. Decernarea s-a făcut în urma concursului organizat de Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Centrul Cultural Italian şi Universitatea Babeş-Bolyai. Juriul a fost alcătuit din profesorii universitari italieni Bruno Mazzoni şi Maria Grossman, alături de românii Monica Kekefe, Smaranda Brau Elian şi Corin Braga. Cuvîntul de deschidere a fost rostit de Andrei Marga, rectorul Universităţii, pentru ca în continuare ataşatul cultural al Ambasdei Italiei, Alberto del Degan, să sublinieze importanţa concursului şi să pună în lumină meritele lui C. D. Zeletin în traducerea liricii prerenascentiste şi renascentiste italiene, dar mai ales a operei beletristice integrale a lui Michelangelo Buonarrroti.

„Statul interlop“

În DILEMA VECHE numărul 402 din 20-26 octombrie 2011, Vintilă Mihăilescu explică scurt şi cuprinzător relaţiile deseori omise de logica discursului public dintre (pe dreptcuvînt) blamatele „clanuri interlope” şi stat. De altfel, anticipând concluzia, textul se numeşte „Statul interlop” şi explică în cinci puncte modul în care în primul rând instituţiile disfuncţionale ale statului trebuie scoase vinovate pentru abuzurile de genul celor care au mobilizat cu nici o lună în urmă populaţia bulgărească împotriva minorităţii rome, pe modelul funcţional de multe secole – şi din păcate încă eficient, cu toată abundenţa de informaţie din zilele noastre –, al „ţapului ispăşitor”. Să nu uităm, spune antropologul, că aceste clanuri „sînt totdeauna parte integrantă a unor reţele politico-economicoadministrative, de la senat la primării, trecînd prin judecătorii şi procuraturi, pe care le ung permanent, financiar şi electoral”; de aceea, „problema nu este deci că sîntem conduşi de clanuri (ţigăneşti), ci că sîntem apăraţi de instituţii (româneşti) care sînt parte integrantă a reţelelor de «corupţie organizată» şi care ele conduc, de fapt, ţara!”. Dar ziua în care puterea îşi va recunoaşte lipsurile şi abuzurile şi îşi va face pur şi simplu treaba întârzie să se arate.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara