Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Mircea Cărtărescu la TVR1

Căutând pe ecranele televizoarelor, ca şi în alte rânduri, normalitatea, o ordine de valori adevărată, Cronicarul a urmărit de curând, pe canalul TVR1, Profesioniştii, emisiunea Eugeniei Vodă care l-a avuit ca invitat pe Mircea Cărtărescu. A fost o plăcere să-l asculte şi să-l vadă pe acest mare scriitor român într-o confesiune relaxată, lipsită de morgă, plină de miez şi de farmec al relatării. Sunt de reţinut mărturisirile sale despre perioada liceului petrecută sub semnul foamei „monstruoase” de lectură, despre relaţia cu părinţii, despre poietica volumelor sale, despre nostalgiile care-l bântuie, ca şi despre suferinţa fundamentală care îl/ne defineşte, aceea că „nu ştim cine suntem”. Văzând chipul senin, de adolescent perpetuu, al scriitorului, Cronicarul îşi aduce aminte că în ziua de 1 iunie Mircea Cărtărescu tocmai a împlinit 55 de ani şi îi urează La mulţi ani! Chiar şi atunci când nu lasă urme la vedere, ca în cazul său, timpul totuşi trece peste noi toţi, fără excepţie, ireversibil.


De citit

Substanţial, numărul dublu (3-4, 2011) al revistei sibiene EUPHORION. Am citit cu interes interviul acordat de Ion Vartic lui Dumitru Chioaru, interviu centrat pe legăturile invitatului cu lumea teatrului. Răspunzând la întrebarea cum i-a marcat pasiunea pentru teatru viaţa, Ion Vartic mărturiseşte: „Astăzi aş spune că într-un mod nociv. Prea multe proiecte teatrale şi, deci, prea puţine cărţi personale. Dar, ce să fac, recunosc, mi-a plăcut. Mai ales când a fost un teatru în existenţă, nu pe scenă.” De altfel, tema dezbătută în Euphorion (potrivită pentru o revistă de cultură dintr-un oraş care şi-a făcut o marcă şi un renume din festivalul de teatru pe care-l găzduieşte anual) este tocmai Teatrul. Text &Context, cu intervenţii substanţiale: Ion Bogdan Lefter, Marian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Alice Georgescu, Ilinca Tomoroveanu, Alina Perţea, Anda Ionaş. Am remarcat şi poemele publicate de Emil Galaicu- Păun şi Ruxandra Cesereanu.


Iubirea nu necesită bibliografie

În numărul 5/2011 al revistei LUMEA, pe care Cronicarul n-a mai deschis-o de multă vreme, din motive pe care şi le-a amintit negreşit după parcurgerea acestui exemplar, un titlu ţipător tulbură şirul altfel monoton de titluri, fotografii şi de pagini format mic. În bunul stil al tabloidelor naţionale, dar cu mai puţine culori, pe la mijlocul revistei, aflăm, cu semnul exclamării, că „Lenin a fost homosexual!”. Dovezile vin (exclusiv) sub forma unor scrisori intime despre „fundul marxist” al lui Ilici semnate de Zinoviev, viitorul şef al Cominternului, chiar în anii tulburi ai Revoluţiei din Octombrie, amorul fiind curmat de soţia lui Lenin, apoi de boala acestuia. Bucuria Noii Drepte – doi dintr-o lovitură. Textul e preluat din cotidianul bulgar „Trud” („Munca”) şi, judecând după consistenţa, documentarea şi coerenţa sa, putem răsufla uşuraţi, cum se obişnuieşte la moartea caprei vecinului, constatând că nici presa din Bulgaria nu stă mai bine decât cea din România. Ca dovadă, cea mai sfredelitoare întrebare ridicată de text este „care dintre cei doi [Lenin şi Zinoviev] este pasiv şi care activ”. Dincolo de aceste curiozităţi academice, pe jurnaliştii de la „Trud”, sau pe cei de la „Lumea”, care au preluat textul, simpla citare a numelui istoricului N.V. Sokolov pare să-i scutească de dezvăluirea oricăror referinţe bibliografice. Sperăm, de altfel, că nu se referă la istoricul N.V. Sokolov născut în 1835 şi care s-a stins din viaţă în 1889 la Paris, ci la unul de dată mai recentă, deşi internetul nu mai indică niciunul.


Curiozităţi cinice

Probabil că e imposibil să evităm acuzaţiile de cinism ieftin dacă semnalăm următoarea ştire citită în ziarul „Adevărul” în altfel frumoasa seară de sîmbătă, 18 iunie: „Un ieşean din satul Sodomeni a încercat să se spânzure, să îşi dea foc şi a murit abia după ce şi-a tăiat organul sexual”. Singura scăpare din faţa acuzelor pomenite este să le dăm mai departe, la rîndul nostru, către cei care dau ştirea în ziarul de unde o preluăm. Mai ales că, foarte probabil, motivul pentru care acest trist incident a devenit ştire nu e de găsit în faptul că reporterii au sesizat potenţialul literar al întregii situaţii – şi prin situaţie înţelegem şi situare –, ci în acela că pur şi simplu şi-au făcut din astfel de ştiri singurul standard profesional. Nu ştii ce să comentezi mai întîi: numărul mare al acestor gesturi disperate şi cauzele lor? Sau cauzele pentru care acestea apar cu fidelitate în presă? Sau cauzele pentru care satele româneşti poartă asemenea denumiri?


O disciplină nouă în şcoli?

Din TIMPUL (nr. 5 din mai 2011) semnalăm excelentele Note inutile ale lui Bogdan Călinescu, scrise cu miez şi cu umor, articolul lui Adrian Niţă, intitulat Nae Ionescu docudramatizat (referitor la un documentar despre Nae Ionescu şi discipolii săi, difuzat de TVR Cultural), o proză semnată de Bogdan Alexandru-Stănescu: La casete (Okilă, take two), eseul Limba neo-adamică de Valeriu Gherghel, ca şi articolul Mihaelei Ciortea, Oratori, retori şi… curriculum, din care aflăm că Ministerul Educaţiei a propus recent elevilor de liceu disciplina „DEZBATERE, ORATORIE ŞI RETORICA”, ce ar urma să fie studiată în cadrul unui curs opţional inclus în curriculum-ul la decizia şcolii. Autoarea demonstrează însă că disciplina ce se doreşte a fi introdusă se suprapune, prin competenţele vizate, cu alte discipline obligatorii precum limba şi literatura română, limba străină, logica şi argumentarea, limba latină şi pune câteva întrebări extrem de pertinente: „Cine o va preda? Profesorul de română? Profesorul de limbi moderne? Cel de ştiinţe socio-umane? Cel de istorie? Sau – rara avis! – profesorul de limba latină? Câtă nevoie avem de o disciplină în plus? Sau, mai exact, avem nevoie de ea? Şi da, şi nu. Da, este nevoie de o astfel de disciplină, în măsura în care profesorul va şti să adapteze conţinuturile în aşa fel încât să evite repetiţiile inutile, sesizate deja în punerea laolaltă a conţinuturilor de mai sus. Nu, nu este necesară o oră în plus săptămânal, în condiţiile în care noua disciplină nu face altceva decât să aglomereze programul şcolar cu nişte conţinuturi deja incluse în alte programe şcolare (…), decât în măsura în care şcoala, mai bine spus elevii manifestă un interes anume în această direcţie.” „Şi apoi, – se întreabă în final autoarea – ce fel de curriculum la decizia şcolii este unul impus de minister?”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara