Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Lăudătorii pe limba lor pier. Dar denigratorii?

„Ora de foc”, REALITATEA TV, 12 ianuarie 2011, seara: un conclav de politicieni şi jurnalişti care sar la gâtul celor ce se declară pro-Băsescu. Nu sunt cruţaţi nici cei care au fost pro, dar acum sunt contra. Cu atât mai puţin, aceia care au fost contra, dar au devenit pro. Laminaţi: Liiceanu, Patapievici, Pleşu, Mihăieş, TRU, Cărtărescu. Nu e deloc limpede, nu atât ce li se reproşează, cât de ce. Să fie neconstituţional să ai o părere bună despre preşedintele ţării? Să fie imoral să-ţi schimbi părerea? A, e vorba de faptul de a trage un folos de pe urma opţiunii! Nu sunt Patapievici şi Mihăieş mari şi tari la ICR? Ce e drept, Liiceanu şi Cărtărescu n-au ştiut să profite, nici când au fost de acord cu preşedintele, nici când n-au mai fost. Iar TRU, consecvent, e parlamentar european. Doar nu era să fie propus un detractor! În nici un partid, detractorii nu sunt propuşi în funcţii de conducere, nici în acela al lui Alexandru Atanasiu, nici în acelea (câte?) ale lui Cozmin Guşă, dintre participanţii la emisiune. Adevărata problemă e alta: toţi cei terfeliţi la „Ora de foc” cu o săptămână în urmă sunt oameni de valoare în breasla lor. Asta să nu conteze? E de aici, de colo să ai în fruntea ICR un Patapievici? Şi de ce să-i fie reproşată preşedintelui numirea unui om de valoare? Şi, mai ales, de către cine? Ce coaliţie de mediocrităţi invidioase la „Ora de foc” din 12 ianuarie!


Cu ochii-n 3,14

Aşa se intitulează o rubrică foarte spirituală din DILEMA VECHE. În numărul din 6-12 ianuarie, citim, de pildă: „Una din fricile mele cele mai vechi, de la dl Goe citire, şi-a găsit în sfârşit confirmarea: pe uşa de la KFC Unirii scrie: Vă rugăm să nu încuiaţi uşa. Pericol de blocare. Se pare că soluţia mai simplă - aceea de a repara broasca - iese din discuţie.” Totdeauna soluţia cea mai simplă iese din discuţie. Creangă a botezat evitarea soluţiei cele mai simple, şi, în definitiv, normale, prostia omenească. Şi imediat dedesubt, în acelaşi număr, fără comentarii: „Jerry Seinfeld: N-am să înţeleg niciodată de ce vin oamenii să gătească la televizor. Mirosul nu-l simţi. Gustul nu-l simţi.” Comentăm noi: celebrul Till Eulenspiegel, nume tradus la noi pe vremuri Till Buhoglindă, după ce a aşteptat zadarnic într-o cârciumă să i se ia comanda de mâncare, a dat să plece; patronul l-a oprit, cerândui plata pentru că, vezi bine, s-ar fi săturat cu mirosul bucatelor lui; atunci Till a rostogolit pe masă o monedă şi i-a spus patronului să se sature cu sunetul banilor lui. Pentru banii pe care îi dăm pe cablu, ar trebui să primim bucate care să aibă măcar miros şi gust.


Sfârşit de polemică

Tot în DILEMA VECHE, dar în numărul din 13-19 ianuarie, Ion Vianu îi răspunde lui Andrei Pleşu, care, la rândul lui, îi răspunde lui Ion Vianu. Sunt chit, cu vorba luată de români din franceză. Judecând după ton, polemica dintre cele două personalităţi ale culturii noastre se opreşte aici. Dar nu spre a constata acest fapt, scriem nota de faţă. Există în răspunsul lui Ion Vianu un pasaj care spune următoarele: „Nici un moment n-am crezut că tu sau alţi semnatari ai Scrisorii celor zece aţi putea fi criptolegionari. Dar, ca oameni înţelepţi şi cu răspundere ce sunteţi, puteaţi şi trebuia să prevedeţi că veţi declanşa acest val de ură… ”Remarca lui Ion Vianu ne-a amintit-o pe aceea legată de numele marelui sociolog german, Max Weber, referitoare la obligaţia de a se ţine seama, în orice acţiune publică, nu atât de intenţiile protagoniştilor, cât de consecinţele gesturilor lor. Ei, ce bine ne-ar fi tuturor!


Eşecul anticomunismului?

Un editorial din revista 22 din 4-10 ianuarie al lui Ion Vianu repune în discuţie nostalgia pe care 61% dintre români ar nutri-o faţă de comunism, conform unui sondaj recent, care a mai fost comentat în presă. Semnalul de alarmă pe care autorul articolului îl trage este legitim: „… Ancheta este cea mai puternică lovitură propagandistică pe care toată clasa politică actuală o primeşte…” Am subliniat înadins: lovitura nu vine numaidecât din partea cetăţenilor consultaţi şi am mari îndoieli că 61% dintre noi regretă epoca de aur. Ancheta este cât se poate de tendenţioasă, ceea ce Ion Vianu ştie foarte bine şi o spune. Întrebările au fost dirijate în aşa fel încât să conducă la răspunsul cu pricina. Eşantionul obişnuit în general în astfel de chestionare nu are valabilitate în cazul în speţă, fiindcă persoanele care n-au apucat anii dinainte de 1989 n-au a răspunde. Tinerii sub patruzeci de ani nu păstrează amintiri relevante. Ei şi-au făcut despre ceauşism o idee în funcţie de ce aud de la părinţii lor. Care, la rândul lor, se plâng de dificultăţile vieţii de astăzi, absolut reale, printr-o comparaţie mai degrabă sentimentală. Prezentul e totdeauna mai aproape de corp decât trecutul. De corp: întrebările omit să se refere şi la altceva decât la dificultăţile materiale. Destui dintre cei intervievaţi declară că n-au suferit de pe urma comunismului: printre ei, tineri care n-au avut conştiinţa greutăţilor, şi adulţi, destui, dar nu mai numeroşi decât cei care îşi amintesc de lipsurile de tot felul, de cozile interminabile, spre a nu vorbi despre Securitate, interdicţii şi persecuţii. Sondaje precum acesta sunt rodul manipulării de către media a opiniei publice. O opinie care pare să fi uitat una dintre cele mai ironice expresii ale manipulării de pe vremea odiosului - speech cu speech, patriei snop - când cu toţii ştiam că recoltele record se strângeau, nu în realitate, ci la televizor. Nu despre eşecul anticomunismului trebuie să vorbim, ci despre succesul unei propagande iresponsabile. Jurnaliştii care fac rating pe seama pretinsei nostalgii după comunism ar fi cazul să ştie că printre primii care au suferit în regimul trecut s-au numărat colegii lor de breaslă, şi nu neapărat fiindcă n-aveau ce mânca, deşi erau şi ei victime ale penuriei, ci fiindcă erau primii împiedicaţi să-şi facă meseria. Nu se pune problema de a nu publica anchete precum aceasta: doar de a nu le prezenta ca pe ceva senzaţional, în loc de a le comenta cu atenţia cuvenită.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara