Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul Magic de Cronicar

O plăcere de dialog


Cronica literară săptămînală e o galeră la care puţini tineri lansaţi după 1990 au rezistat. Fiindcă nu sînt de ajuns nici plăcerea de a citi, nici talentul şi cultura. Ca să ţii ritmul, trebuie să-ţi supui viaţa, orice ar surveni în ea, datelor fixe de predare. Să-ţi faci numărul (de revistă) într-o înlănţuire fără răgaz de citit şi scris: abia terminată o cronică, trebuie să te gîndeşti la următoarea, nu e admisă nici o scuză, nici o plictiseală pentru a te opri puţin. Şi de-ar fi doar atît, dar e indispensabil şi un bun echilibru psihic, antrenat să reziste presiunilor, nemulţumirilor, hachiţelor arogante ale celor despre care scrii. Se ştie că autorii sînt lesne supărăcioşi şi gata de polemică (Vorbim din experienţă: nu puţini sînt cei ce trimit "drept de replică" la cronici, susţinînd că de fapt criticul n-a înţeles nimic din "opera" lor, sau că a făcut premeditat jocul "duşmanilor".) Simona Sora e unul din tinerii cronicari cu judecăţi de valoare fiabile care rezistă - cu hărnicie şi nealterată pasiune pentru lectură - stresantei îndeletniciri. în ORIZONT nr. 7 e publicat o plăcere de interviu al Adrianei Babeţi cu cronicarul "Dilemei", un dialog între două femei deştepte, tobă de carte şi nefandosite, din care se vede limpede excepţia pe care o reprezintă Simona Sora în nevrotica lume literară: nu vrea să epateze, nu are vanitate şi resentimente, cunoaşte la perfecţie peisajul literar românesc de azi şi de ieri, îşi păstrează prospeţimea admiraţiei, cînd e cazul, şi civilitatea în obiecţii.


Dilemateca de vară


Şi la numărul 3 ne păstrăm impresia că revista Dilemateca a crescut considerabil şi că este deja o lectură lunară aproape obligatorie. Dosarul numărului, "Literatura de consum, literatura de vacanţă" este realizat de Marius Chivu şi se ocupă de polemicile stîrnite de "literatura uşoară" în perioada interbelică. Veţi descoperi un Călinescu nuanţat, flexibil, neaşteptat (pentru unii) de rezonabil în disputa pe marginea succesului cărţilor de consum ale epocii. Dincolo de cele nu mai puţin de 23 de recenzii şi cronici de carte, nu rataţi (măcar) savuroasa anchetă despre tabieturile şi metehnele scriitorilor care continuă cu partea ei secundă (şi ultima, din păcate), "profilul" de traducător al lui Radu Paraschivescu, emoţionanta scrisoare a lui Dinu Manoil către Laura Guţan prezentată de G. Liiceanu şi reportajul (trist) despre bibliotecile publice semnat de Stela Giurgeanu. Noua rubrică "3,14TECA" este sora geamănă a simpaticei "Cu ochii-n 3,14" din Dilema veche. Rubrica este, fără îndoială, una dintre cele mai savuroase, dar ne-am fi aşteptat la ceva mai original. În fine, un interesant şi binevenit interviu îi ia Marius Chivu lui Andrei Codrescu, scriitorul american de origine română. Întrebat dacă este la curent cu polemicile intelectualilor români, A.Codrescu mărturiseşte: "Am un apetit anormal pentru literatura voastră. Devorez revistele şi cărţile pe care le primesc şi citesc ziarele pe Internet. Polemicile au grade mai mari sau mai mici de importanţă pentru mine. Nu prea ştiu cine sînt mulţi dintre combatanţi şi de ce stîrnesc o vehemenţă atît de mare, pentru că la voi există obiceiul enervant de a comenta diverse lucruri nenumite. Citesc cîteodata un întreg articol de ironii fine şi atacuri şlefuite dar nu am nici o idee care sînt crimele originare. Polemicile în care am avut şi am un interes sînt cele dintre autohtonişti şi cosmopoliţi, dintre tradiţionalişti şi aşa-zişii postmoderni (care la voi sînt mai mult un pretext polemic decît o literatură), şi înfruntările politico-culturale între urmaşii lui Noica şi restul poporului cu carte."


Raftul ca lume


Ancheta clujenilor de la Verso (nr. 4, 21 iunie/ 4 iulie 2006) pe tema Lumii a treia a scriitorilor e de fapt un ochi complice şi necesar aruncat cărţilor "de raftul al treilea". Prilej pentru Luca Piţu de a glosa larg şi spectaculos în jurul lui Georges Le Gloupier. Autor al unor volume ca Viaţa sexuală a cărăbuşilor sau Odă atentatelor cu frişcă, el se dovedeşte un avangardist împărţit aproape egal între zeci de poveşti personale: construieşte, în 1965 un Ťpian automobil de muzicat ambuteiajeleť, realizează două filme de efect, unul dintre ele lipsit de peliculă, şi mai ales "cruciada înfrişcatoare", bombardând nestingherit cu frişcă numeroase personalităţi ale perioadei (se zice că mai bine de o sută). Merită pomenite, ŕ vol d'oiseau, exemple ca Marguerite Duras, Marco Ferreri sau Bernard-Henri Lévi, de la care a şi luat o bătaie serioasă, dar ineficientă. O biografie mediatică formidabilă, mai puţin literară, dar pretându-se la literaturizări. Dovadă, imnul internaţionalist improvizat de Luca Piţu: "Hai la crema cea moale,/Anarh cu-anarh să ne unim/Şi tarta decanonizatoare/În plenul meclei să le-o trântim." Nu vă fie fri(ş)că, citiţi !

Independent de această anchetă, dar cumva în prelungirea ei, găsim interviul lui Ion Mureşan cu un poet din afara oricărui raft: Ioan Colcer, fierarul din Voievodeni, autor de verşuri. Adică de cântece de înmormântare în care cel dispărut îşi povesteşte, în semn de rămas-bun, viaţa. Din 1963 până azi, a adunat 496 de asemenea poeme. Desigur, putem fi un pic sceptici, ca în faţa oricărui ritual conservat încă, avem voie să suspectăm eventuale deprecieri ale lui. La urma urmei, povestaşii sunt tot mai puţini. Naturaleţea naivă şi tonul responsabil ale lui Ioan Colcer nu au, însă, cum să nu ne sensibilizeze: "Mă scol noaptea pe la trii ceas. Îmi pune bătrânuţa un deţ de palincă. Şi tot ieu câte o gură şi încep să scriu. Şi apoi aşe vin ideile ca şi apa la moară. Şi apoi la petrecanie îl cânt frumos. Un verş îmi ia cam trii - patru ore. Că nu-i uşor, trebe să rimeze. Da' nici asta nu-i destul, că strofele trebuie cumva legate unele de altele, altfel nu au înţeles." Să mai conteze oare prezenţa pe vreo poliţă de bibliotecă?


Răstălmăcire şi rea-credinţă


În numărul din august al Ideilor în dialog, Horia-Roman Patapievici, în articolul "Prostia şi reaua-credinţă transformate în delict de interpretare" ia poziţie faţă de răstălmăcirile de care a avut parte un articol pe care l-a semnat în revista Flacăra (nr 1-2, 2002), articol al cărui titlu era Inactualitatea lui Eminescu în Anul Caragiale. Răstălmăcirea cu pricina, răspîndită masiv în presa scrisă şi pe site-urile internetului, poate fi rezumată cu ajutorul cuvintelor ziaristului Viorel Patrichi: Pentru H.-R Patapievici, "Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană." În Idei în dialog, Patapievici divulgă falsul pe care se sprijină această răstălmăcire, republicînd integral articolul din 2002 şi invitînd cititorul să compare textul iniţial cu aberaţiile pe care ziariştii români, în frunte cu Viorel Patrichi, le-au putut formula pe marginea lui. Într-adevăr, răstălmăcirea e vizibilă cu ochiul liber pentru orice om care poate citi cu discernămînt un articol de ziar. În rîndurile lui, Patapievici spune cu totul altceva: că în raport cu valorile unei Europe în care sîntem pe cale să intrăm, Eminescu nu mai este un poet actual, şi asta deoarece cultura română a fost mereu o cultură de sincronizare ale cărei canoane valorice au venit din afară. Iar cînd canoanele se schimbă, scriitorii care nu pot fi aşezaţi în noile tipare încetează să mai fie reprezentativi. Şi astfel, dacă astăzi Eminescu nu mai este la modă este pentru că "nu dă bine". Pentru noua tablă de valori occidentale, valorile în care credea Eminescu sînt indigerabile şi neagreabile. Apoi, consideraţiile politice ale gazetarului Eminescu sînt irecuperabile, cum şi statutul lui de poet naţional, într-o lume care iese treptat de sub zodia naţionalului, atîrnă ca un handicap cultural. În fine, în raport cu canonul actual al ţărilor progresiste, Eminescu este pur şi simplu incorect politic. Şi cum cultura română nu-şi poate permite luxul de a nu fi în pas cu modele culturale, Eminescu ne pare nouă înşine ca fiind exasperant de învechit. Acestea sînt ideile lui Patapievici din articolul semnalat. Motivele care l-au îndemnat pe eseistul român să ia poziţie faţă de această răstălmăcire sînt în număr de patru: mai întîi, fiindcă această răstălmăcire este un fals; în al doilea rînd, deoarece falsul s-a impus, dovadă fiind preluarea lui fără verificare de presa scrisă; în al treilea rînd, deoarece comentariile iscate au atins un prag al defăimării în faţa căruia Patapievici este hotărît să acţioneze în instanţă pe cei care vor prelua fraza lui Viorel Patrichi; în al patrulea rînd, pentru că răstălmăcirea aruncă o umbră asupra Institului Cultural Român. Îi dăm dreptate lui H.-R. Patapievici şi să sperăm că, prin rîndurile acestea, Cronicarul va contribui la divulgarea răstălmăcirii căreia i-a căzut victimă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara