Înapoi la pagina curenta

Arte:
Obie Platon –art for (w)all de Cătălin Davidescu

O neliniște destul de frecvent exprimată atât de artiști cât și de publicul interesat de fenomen ar fi: „Ce este arta azi?“. Din punctul meu de vedere ea nu este nimic altceva decât ce a fost ieri, adică, o formă de expresie, indiferent de ambalajul în care ne este prezentată ( vizual, sonor, scris sau toate la un loc), care se adresează sensibilității, dar și conștiinței noastre, încercând să se facă receptată de un public cât mai larg. Din această perspectivă artistul contemporan nu a făcut decât să diversifice suportul pe care ne este livrat actul artistic, și să îi integreze mesajul în actualitate. Dacă ne referim la acest gen de artă „la zid“,ar putea apărea o confuzie pentru cei care știu câte ceva despre „arta cu tendință“ din perioada comunistă. Este o vagă apropiere, doar la nivel de concept, și asta pentru că resorturile intime ce generează demersul artistic sunt cu totul altele. „Realismul socialist“ era o formulă impusă birocratic artiștilor de puterea totalitară, iar în arta contemporană, angajamentul politic sau cel social este o formă de asumare voluntară, proprie, a celor care simt pregnant dorința de a se implica în viața publică. Un astfel de artist este și Obie Platon, pseudonimul lui Ovidiu Mihai care, deși este foarte tânăr, se numără printre veteranii graffiti-ului de la noi. Fascinat încă din copilărie de „wide walls“, acele nesfârșite ziduri gri pe care le-am moștenit din perioada comunistă și care ne-au amprentat atât de puternic existența, el a început prin a le colora cu spray-uri. Orice zid gol devine astfel un spațiu bun pentru a se refula, pentru a-și putea manifesta revolta în fața unei societăți care nu este dispusă să îl asculte și să-l înțeleagă.
Subiectele sale prezintă arareori povești personale, ele fiind în general legate de probleme ale comunității sau, mai curând, de acea parte a ei care greu se poate face auzită. Compozițiile vizuale, atât graffiti-ul cât și cele mai noi, pe pânză sunt, de fapt, repovestiri ale unei/unor istorii trăite. Pictarea acestor uriașe suprafețe goale din zona urbană, frecventate de un public, ce-i drept, pasiv dar mult mai numeros decât vizitatorii avizați din muzee sau galerii, rămâne totuși ofertantă. Acesta e motivul pentru care imaginile sale nu se închid în autismul unei culturi oficiale, unde creatorul este întors, egoist, doar către sine. Am putea numi ceea ce face el, și mulți dintre confrații lui graffery, „cultură de masă“ – dacă termenul nu ar fi fost atât de pervertit estetic.
Personalitatea sa activă l-a determinat să se implice în proiecte artistic-educaționale dedicate, în special, unor categorii sociale defavorizate. Într-o societate suprasolicitată de probleme, zidul devine o platformă de expresie directă unde grafferul se poate exprima. Expresia sa vizuală, spre deosebire de genurile clasice, trebuie să se conformeze unui cod de comunicare adaptat mediului, adică să conțină un mesaj simplu și de impact. Artistul trebuie să aibă capacitatea de a gestiona spații ample, pe care, fie spontan, fie premeditat, le transformă în veritabile manifeste ale propriilor sale neliniști, similare cu cele ale colectivității. Lucrările sale sunt purtătoare ale unor mesaje sociale, politice, dar și a unor stări și energii profunde care se materializează pe aceste spații urbane largi, ca niște martori activi ai timpului trăit de artist. Caracterul narativ al unor asemenea compoziții este aproape motivul subînțeles pentru care artistul nu trebuie să propună o grilă de lectură specifică așa cum se întâmplă în arta oficială, unde se impune un anume nivel cultural pentru o bună înțelegere a lucrării.
Lucrările lui Obie Platon fac dovada unui potențial creativ real, a unei capacități de comunicarea și de sugestie ce reușește să atragă atenția privitorului, determinându-l să participe la propunerile sale vizuale. Am avut „live“ dovada influenței pe care arta sa o are la publicul tânăr cu ocazia evenimentului expozițional pe care artistul l-a avut recent, la Teatrul Național din Craiova. Pe toată durata evenimentului, spațiul generos din holul de intrare a fost insuficient pentru numărul mare al celor care au participat la vernisaj în pofida unei publicități destul de puțin incisive.
Dacă o foarte lungă perioadă în istoria artei, periferia migra către centru, cel care deținea monopolul absolut al culturii, iată că, de mai multe decenii, sensul mișcării nu mai este univoc, pentru că și centrul a început tot mai des să migreze către periferie. Nu mai există o exclusivitate a culturii de tip „establishment“. Acceptarea acestei forme de expresie vizuală în zona oficială, „muzeificabilă“, a trebuit făcută cu forcepsul după ce, oricum, spațiul public, adică strada, fusese demult ocupată. În acest sens, opera de pionierat, la noi, a lui Obie Platon, la mai bine de un deceniu de la debut, începe să fie recunoscută probabil și sub presiunea unor arii culturale foarte puternice (S.U.A., Europa, China), care au început să îi promoveze creația.