Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
O trilogie feministă de Corina CROITORU

Scriitoare americană cunoscută pentru operele sale în proză, pentru creațiile lirice, dar, mai ales, pentru tratatele și publicistica ce au impuso drept una dintre cele mai puternice voci feministe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Charlotte Perkins Gilman (1860-1935) a fost recuperată recent în spațiul cultural românesc grație traducerii a trei lucrări de referință ale autoarei: studiul Femeile și economicul (Women and Economics, 1898), utopia feministă Tărâmul-Ei (Herland, 1915) și binecunoscuta nuvelă Tapetul galben (The Yellow Wallpaper, 1892). Cele trei opere au fost incluse în volumul omonim apărut la Editura Limes în traducerea Ameliei Precup și sub coordonarea Mihaelei Mudure, dezvăluind modernitatea unei viziuni considerate radicale în epoca sa.
Militând, de pe poziții marxiste, pentru valorizarea muncii femeii în societate, Charlotte Perkins Gilman devine o fondatoare a economiei politice feministe și propune, în Femeile și economicul, un îndârjit exercițiu de dizolvare a prejudecăților de gen. Tratatul este conceput, întâi de toate, ca „apel (…) la acele femei care gândesc“ (p. 16) și pornește de la premisa că factorul care influențează cel mai mult ființa umană este mediul social, pentru a dezvolta ulterior ideea conform căreia singurul mediu social la care femeia a avut acces de-a lungul timpul, deci la care a trebuit să se adapteze, a fost bărbatul. Prin analogie cu lumea animală, autoarea constată că specia umană este singura în care femela depinde de mascul pentru hrană și observă că motivul pentru care aceasta își obține hrana nu ține nici de efortul de a-și onora îndatoririle casnice (pentru că femeile sărace muncesc mai mult decât femeile bogate, dar nu sunt recompensate mai bine), nici de efortul de a se dedica maternității (pentru că femeile cu mulți copii sunt mai solicitate decât femeile cu puțini copii sau fără copii, dar nu sunt recompensate mai bine), ci strict de voința bărbatului de a împărți cu ea ceea ce are. Și pentru că, în această captivitate patriarhală, existența femeii atârnă de bunul-plac al bărbatului, Charlotte Perkins Gilman nu ezită să pună exagerarea caracterelor sexuale ale femeii pe seama instinctului ei de supraviețuire. Deși pe alocuri redundantă, demonstrația este complexă și inteligentă, savuroasă chiar în pasajele inundate de ironie, precum cel de mai jos, închinat sacrificiului matern: „Un sociolog extraterestru, studiind viața umană și auzind pentru prima dată de așanumitul «sacrificiu matern» ca mijloc de îmbunătățire a speciei, ar putea fi mișcat și impresionat de această idee. «Cât de frumos!» ar spune el. «Cât de emoționant și de tandru! Jumătate din omenire lăsând la o parte orice ale preocupări și activități umane pentru a-și dedica timpul, puterea și devotamentul atribuțiilor maternității! Să ducă în pântec și să crească o specie maiestuoasă, din care nu va putea face parte, pe deplin, niciodată!»“1.
Registrul ironic traversează și universul ficțional al autoarei, așa cum se poate observa în Tărâmul-Ei, utopie feministă ce poate fi citită, avertizează prefața, ca o prelucrare literară a ideilor vehiculate în studiul Femeile și economicul. Opera surprinde aventura a trei prieteni, Terry O. Nicholson, Jeff Margrave și Vandyck Jennings, care pătrund, în cursul unei expediții, într-un spațiu interzis bărbaților, un paradis ginocentric în care solidaritatea dintre femei a fundamentat o civilizație ce desfide așteptările misogine ale vizitatorilor. Intruziunea celor trei în lumeanouă a femeilor libere de orice constrângeri pune în antiteză gândirea tradițională, patriarhală, și viziunea modernă, emancipată, asupra potențialului femeii în societate.
Aceeași confruntare între concepția patriarhală și viziunea feministă este ilustrată și în nuvela de inspirație autobiografică, Tapetul galben, ce surprinde drama unei femei afectate de o depresie postpartum, pe care propriul soț, medic, o tratează izolând-o vreme de 3 luni într-o încăpere a cărei descriere întrunește toate elementele unei camere de ospiciu (pat metalic fixat în podea, gratii la ferestre, inele metalice în pereți și un angoasant tapet galben sfâșiat). Zbuciumul psihologic al eroinei care nu-și poate exorciza boala prin scris – fiindcă bărbatului îi displace s-o vadă scriind – nu e calmat de condamnarea la odihnă, ci, dimpotrivă, acutizat. Singurătatea cu care soțul dorește să o vindece îi hrănește protagonistei fantasmele, aceasta ajungând să se identifice, în finalul nuvelei, cu o femeie imaginară care se târăște în spatele arabescului de pe tapetul galben, încercând, neputincioasă, să evadeze. Metaforă a prizonieratului matrimonial, Tapetul galben vorbește despre alienarea femeii în sânul propriei familii, realitate a secolului al XIX-lea împotriva căreia Charlotte Perkins Gilman a luptat admirabil, în aproape toate scrierile sale, cu argumentele feministe ale secolului următor.
În cele din urmă, lecția cea mai importantă pe care Charlotte Perkins Gilman o ține acum în limba română în toate aceste trei lucrări este cea a constrângerilor care nu trebuie lăsate să devină obiceiuri, fiindcă riscă să nu mai fie conștientizate. Sfidând optimismul cu care autoarea americană se raporta la viitor atunci când milita pentru cauza feministă, societatea secolului al XXI-lea mai are încă de învățat de la ea.

Note
1 Ibidem, p. 115

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara