Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Arte:
O suită de concerte de Dumitru Avakian


Un întreg festival, o suită de concerte desfăşurate pe parcursul a două săptămâni, concerte camerale, apariţii solistice, un spectaculos concert al formaţiei de contrabaşi cuprinzând instrumentişti sosiţi din lumea cea largă a muzicii... sunt semne ale preţuirii pe care generaţiile mai tinere de muzicieni o arată maestrului lor, profesorului Ion Cheptea.

Cine n-a venit la Ateneu în prima sâmbătă a lunii, a pierdut un mare spectacol. Un spectacol în plan muzical, auditiv şi vizual. Nu ai prilejul să vezi prea des, adunaţi pe scenă, treizeci şi trei de contrabasişti împreună cu instrumentele lor. Instrumentele erau rostuite aidoma unor fiinţe aparent greoaie ce aşteptau răbdător să intre în acţiune. Mânuitorii lor s-au strâns din multe colţuri ale lumii, din Europa, din ţările continentului nord-american, din Japonia. S-au strâns pentru a-l sărbători pe maestrul lor, pe profesorul Ion Cheptea, un pedagog înnăscut care a dat lumii muzicale actuale zeci şi zeci de serii de instrumentişti pe care îi regăseşti peste tot în lumea cea mare a muzicii. Nu mi-l pot imagina pe profesorul Cheptea în postură de octogenar odihnindu-se în confortul spaţiului domestic. A fost şi este omul Conservatorului bucureştean, este dascălul apropiat de cei tineri, este spiritul viu al maestrului pasionat de instrumentul său; este profesorul nerăbdător a le transmite studenţilor săi tainele acestui instrument capabil de sonorităţi divers colorate, instrument de neînlocuit în orchestra simfonică. O face cu o dăruire emoţionantă. Din prea-plinul generozităţii sale a considerat firesc a da şansă fiecăruia dintre cei care i-au călcat pragul clasei. I-a încurajat pe toţi pentru a-şi găsi un loc demn în lumea necuprinsă a muzicii. Un întreg festival, o suită de concerte desfăşurate pe durata a două săptămâni, concerte camerale, apariţii solistice în compania orchestrei Filarmonicii bucureştene, a Orchestrei "Unversitaria" a Universităţii bucureştene de muzică, un spectaculos concert al formaţiei de contrabaşi conduse de Daisuke Soga, formaţie cuprinzând instrumentişti sosiţi din lumea cea largă a muzicii, toate sunt semne ale preţuirii pe care generaţiile mai tinere o arată maestrului lor.

Vedetele Festivalului? Au avut evoluţii impresionante. Nu numai în planul etalării unor spectaculoase reflexe de manualitate. Ci în plan muzical, artistic! Mă refer la evoluţia virtuoză a lui Cătălin Rotaru - în mod special în finalul Concertului în do major de Joseph Haydn, la frumuseţea tonului pe care îl dezvoltă Vladimir Toma - în Sonata în la minor de Grieg, la construcţia muzicală ferm structurată pe care o realizează Botond Kostyak pe parcursul Sonatei de Hindemith, la naturaleţea conlucrării camerale de care este capabil Răzvan Popescu. Concursul pianiştilor Viniciu Moroianu şi Viorica Boerescu s-a dovedit a fi de aleasă preţiozitate.

În altă ordine de idei voi aprecia faptul că momente semnificative ale muzicii româneşti revin în actualitate dată fiind iniţiativa, perseverenţa, spiritul unei sporite responsabilităţi profesionale pe care le probează câteva importante personalităţi ale vieţii noastre muzicale actuale. Iată, la distanţă de doar o săptămână, în compania Orchestrei Naţionale Radio, apoi la pupitrul dirijoral al orchestrei Filarmonicii bucureştene, Horia Andreescu îşi ia responsabilitatea de a lansa două nume de tineri compozitori, autori ale unor lucrări prezentate în primă audiţie bucureşteană, pagini semnate de Lucian Zbarcea şi Mihai Măniceanu. Este gestul mai mult decât simbolic al maestrului care întinde mâna colegului mai tânăr sprijinindu-l a trece pragul în zona circuitului activ al vieţii muzicale. Şi totuşi pe această direcţie o remarcă trebuie făcută. Prin specificul vieţii de concert, formaţiile muzicale ale societăţilor de radio sunt cele care rulează în mod firesc un număr sporit de lucrări contemporane, de prime audiţii datorate maeştrilor, datorate debutanţilor. Sunt ancorate în circuitul vieţii cotidiene. în schimb, societăţile filarmonice, în mod special cele susţinute de bugetele centrale, sunt cele care - în mod prioritar - consacră creaţii deja acreditate. Există mari creaţii româneşti ale celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut, lucrări care în mod firesc ar trebui să intre în repertoriul curent al Filarmonicii. Mă refer la pagini semnate, spre exemplu, de Myriam Marbe, de Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Ştefan Niculescu, Aurel Stroe; pentru a nu-i aminti decât pe creatorii care ne-au părăsit în vremea din urmă, autori al căror prestigiu naţional şi internaţional este acreditat nu de azi, nu de ieri.

Pe de altă parte, nu sunt mulţi cei care îşi amintesc că încă din anul 2003 soprana Mariana Nicolesco organizează la Braşov un prestigios "Festival şi Concurs Naţional al liedului românesc". Cu totul recent, ediţia din acest an a adus la rampă peste 50 de tineri cântăreţi provenind din centrele universitare importante ale ţării. Au adus cu ei întreaga zestre a cântecului cult românesc, miniaturi vocal-instrumentale pentru voce şi pian, lucrări semnate de marii maeştri ai trecutului, de la George Enescu şi Mihail Jora până la creaţiile contemporane ale autorilor zilelor noastre.

Tenorul Ştefan Pop şi soprana Luiza Fatyol din Cluj, bas-baritonul Mihai Dogotari din Bucureşti, au fost preferaţii juriului format din maeştrii Octavian Lazăr Cosma, Cornel }ăranu, Carmen Petra Basacopol, Adrian Pop, Mariana Nicolesco. Două recitaluri şi un simposion dedicat unei specii aparte a "cântecului de dor" şi a liedului de inspiraţie italiană, au întregit imaginea unei manifestări unice în felul ei în peisajul artistic, la noi.

Personalitate artistică manifestă în ipostază de organist şi dirijor, muzicianul româno-american Valentin Radu a revenit zilele trecute în prim-planul vieţii muzicale bucureştene; după mai bine de un deceniu şi jumătate; cu un recital de orgă, la Ateneu. De asemenea, în Sala "Auditorium", cu un concert de song-uri americane realizate în compania membrilor formaţiei corale "Sound" a Casei de Cultură a Studenţilor bucureşteni, formaţie condusă de minunatul muzician Voicu Popescu.

Se poate vorbi de două faţete ale unei personalităţi dinamice, antrenante, comunicative până la nivelul unei spectaculozităţi captivante, aspect pe care Radu îl defineşte la fel de eficient, de viu, de imaginativ; iar aceasta atât în genurile muzicii baroce şi clasice, cât şi în genul atât de particular, de popular, al song-ului american. Desigur, repertoriul bachian al orgii rămâne predilect; inclusiv în alegerea programului de recital. Creaţiile bachiene de structură prioritar polifonică - mă refer la Preludiul şi fuga în mi bemol major, sunt orientate pe direcţia unei spectaculozităţi elocvente ce vizează construcţia mare, grandioasă, a lucrărilor; preludiile de coral, partea lentă a Concertului în la minor, o genială transcripţie după Vivaldi, sunt orientate pe direcţia unei expresii melodice de natură cvasivocală. Am motive să consider că marele repertoriu al orgii romantice franceze, lucrările lui Louis Vierne şi Charles Marie Widor reprezintă pentru Valentin Radu o atracţie specială dată fiind grandoarea construcţiei şi tentaţiile marelui spectacol al fluxului armonic. Dispune de o nelinişte interioară permanentă care îl face să caute echilibrul, măsura. Le găseşte în paginile cvasifilosofice ale Fanteziei şi fugii în do minor, spre exemplu.

Voi aminti că Valentin Radu este, actualmente, o prezenţă muzicală importantă în dinamica vieţii muzicale de pe coasta de est a continentului nord-american. Deţine de două decenii funcţia de director artistic al formaţiilor "Vox Ama Deus" din Philadelphia. Evenimentul a fost sărbătorit anul trecut, la început de noiembrie, în cadrul unui grandios concert semnificativ intitulat "Vinnese Magic", o veritabilă gală a muzicii vieneze clasice, concert susţinut la Kimmel Center, unul dintre cele mai importante, mai noi şi mai primitoare lăcaşuri de cultură de pe coasta de est, din Philadelphia.

Ne aducem aminte, viaţa muzicală românească îi datorează maestrului Radu prezentarea, cu ani în urmă, în cadrul programelor Filarmonicii bucureştene, a oratoriului "Messias" de Haendel în versiunea sa originală, la noi în primă audiţie, în limba engleză. A realizat un număr de aproape 30 de titluri de imprimări discografice în variantă CD, imprimări editate la case importante de discuri cum sunt Sony Classics, PolyGram, Time Warner, Helicon şi altele; iar albumul "Messias" de Haendel s-a bucurat de un succes care a făcut ca acesta să fie reeditat succesiv într-un număr de peste un milion de exemplare.