Numărul curent: 44

Literatură:
O scrisoare necunoscută a lui Paul Zarifopol de Nicolae Scurtu


Biografia eseistului şi criticului literar Paul Zarifopol (n. 1874-m. 1934), unul din cei mai interesanţi şi mai importanţi comentatori ai fenomenului cultural, literar şi moral românesc, conţine o sumă de necunoscute ce necesită a fi elucidate cu rigoare şi, totodată, prudenţă.

O sursă de ştiri şi preţioase informaţii privind biografia fizică, precum şi cea intelectuală, o constituie, cu certitudine, literatura sa epistolară, publicată de cercetătorii literari Alexandru Săndulescu şi Radu Săndulescu, în anul 1987, atât cât se cunoştea până atunci.

O mărturie, cu totul specială, a lui Al. Rosetti, din anul 1945, relevă semnificaţia epistolelor trimise de Paul Zarifopol lui I. L. Caragiale: "Din bogata corespondenţă cu I. L. Caragiale, purtată, un lung şir de ani, nu ne-au fost păstrate scrisorile lui Zarifopol, care ar fi putut să figureze printre scrierile sale de seamă. Din scrisorile lui Caragiale se desprinde, însă, fizionomia inteligentului şi spiritualului său corespondent."

Misivele amintite în glosele lui Al. Rosetti, extrem de valoroase sub raportul conţinutului, nu s-au pierdut, există, şi nu va trece multă vreme până când se vor publica, însoţite de un bogat aparat de note de istorie literară, culturală, politică şi socială.

Epistola pe care o comunic acum, inedită, e adresată prozatorului D. V. Barnoschi (n. 1884-m. 1954) şi cuprinde câteva nuanţate însemnări despre Stendhal şi arta sa narativă.

Sinaia, 28 v [1]925

Iubite domnule Barnoschi,

Vroiam tocmai să-ţi trimit Obsesiile lui Stendhal, când am primit scrisoarea d şumiţtale. îmi închipuiam că lucrul are să te intereseze. Bucăţica aceasta despre fizionomia omului este o pregătire pentru un articol asupra literatului Stendhal. Mare dor am să vorbim şi despre om şi despre literat.

Te-am căutat duminica trecută la locuinţa d şumiţtale Dacă te-aş fi găsit, am fi putut începe măcar, de sfârşit nu vom sfârşi, cred, multă vreme.

în adevăr cred, ca şi d şumneaţta, că amândoi avem dreptate. Beyle se vede a fi ridicol, după părerea mea, din pricină că a rămas copil până târziu de tot, cu deosebire în ce priveşte femeile, dar şi în general: felul vanităţii lui l-a reţinut prea lungă vreme în copilărie. A rămas cu un suflet de premiant întâi, veşnic nervos să nu-şi piarză rândul. Evident, un bolnav. Rareori a fost în stare să trăiască în înţelesul cel mai propriu al cuvântului, - să fie adică în legătură directă şi imediată cu lumea. Din contră, el a fost toată vremea cu oglinda în faţă, - şi asta îl făcea comic. Şi toată această oglindire cronică, această preocupare puerilă de mutra lui morală şi fizică (nota bene!) i-a obstruat şi talentul literar.

Gândeşte-te la cantitatea romanelor şi nuvelelor lui neisprăvite. începea, de obicei, lucruri foarte lungi, şi le părăsea, fiindcă, în fond, vedea că e aceeaş şiţconstrucţie care se repetă.

Şi nici dragoste "obiectivă" pentru meşteşugul literar nu avea. în fond n-avea în minte şi în suflet decât un singur subiect: pe Monsieur Beyle şi visurile lui de dandy şi Don Juan fără noroc. Detracarea i-a fost mai mare decât talentul.

- Nu ştiu să fi zis Dostoievski c-a învăţat psihologie de la Stşendhalţ, dar Tolstoi în adevăr a spus că de la el a învăţat cum trebuie descris războiul. Şi e drept că descrierea bătăliei de la Waterloo în Chartreuse de Parme constituie o inovaţie literară însemnată.

Exemplul d şumiţtale. cu automobilul mi-e foarte preţios. Zici că în acel sfert de secundă ai reflectat. Desigur, şi fenomenul e normal, cred. Timp de fracţii de secundă, reflectăm toţi. Tocmai de asta e aşa comic când cineva face socoteli aşa de lungi ca Stşendhalţ - şi le şi scrie! - socoteli despre emoţiile pe care trebuie să le aibă, şi despre fizionomia şi "efectele" persoanei sale în lume.

îmi închipuiam că tocmai un Dandy şi un Don Juan trebuie să procedeze aşa cum ai făcut d şumneaţta cu automobilul - adică să fie sigur pe funcţionarea impecabilă, pe iuţeala fulgerătoare a organismului său şi psihic şi fizic.

Cum zic, Stşendhalţ era un bolnav, atât vroiam să arăt în articolul meu de acum; pentru celăşlaţlt, care vine, rămâne de arătat consecinţele acestei boli în activitatea pur literară.

Recenziei d şumiţtale. despre Lovinescu nu-i găsesc decât un cusur: e prea blândă în ton faţă de o producţie care pare remarcabilă prin şarlatania literară şi lichelismul politic din care a ieşit.

Pentru întâia oară, după multă, multă vreme, aud ceva bun de la d şumneaţta: vorbeşti de linişte, şi îmi pare că vorbeşti din toată inima.

Scrisoarea d şumiţtale. precedentă era încă tristă şi amară.

într-un roman nemţesc este unul care, după fiecare poznă pe care o face sau care i se întâmplă, zice: Nichts berenen - besser machen (Nu regreta - fă mai bine). în adevăr. Altfel nici n-ai încotro.

Cu cele mai calde salutări,

P. Zarifopol


[P.S.]

Ce faci cu scrisul? Nu-l lăsa. Era în Italia un prinţ care îmbălsăma pe toţi duşmanii care-i cădeau în labă şi în fiecare zi îi vizita cu mare plăcere. Scrisul unei întâmplări dureroase e ca îmbălsămarea duşmanilor. Scăparea e definitivă şi pipăită.





Mai întâi se impun unele precizări de istorie literară. Articolul lui Paul Zarifopol - Obsesiile lui Stendhal publicat în revista Adevărul literar şi artistic, 6, nr. 233, 24 mai 1925, p. 1, rediscută, cu inteligenţă şi pasiune, cazul care a făcut epocă şi care a creat personaje memorabile din toate punctele de vedere.

Recitirea acestui eseu, scris acum opt decenii, demonstrează intuiţiile critice, fără greş, ale lui Paul Zarifopol, lecturile sale profunde, frecventarea modelelor autentice şi extraordinara capacitate de a stabili conexiuni cu operele altor scriitori.

Referitor la celălalt eseu, despre acelaşi scriitor, amintit în această epistolă, precizez că se intitulează Manualul luI Stendhal şi a apărut în Adevărul literar şi artistic, 13, nr. 639, 5 martie 1933, p. 1.

Glosele lui Paul Zarifopol pe marginea biografiei şi a operei lui Stendhal stârnesc interes şi invită, permanent, la lectură, şi uneori, la relectura cărţilor prozatorului francez.

Şi, în fine, aprecierea, excesiv subiectivă, asupra cărţii lui E. Lovinescu - Istoria civilizaţiei române moderne despre care D. V. Barnoschi a publicat o amplă recenzie , înţesată de observaţii critice, în revista Viaţa românească, 17, nr. 2, februarie 1925, p. 241-245 (Note pe marginea cărţilor).

Rescrierea biografiei lui Paul Zarifopol presupune cunoaşterea, în detaliu, a operei şi, evident, a tuturor materialelor privitoare la destinul acestui iconoclast.