Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
O regretabilă impostură universitară de Eugen Munteanu

Printr-o operă vastă, scrisă în cea mai mare parte în limbile spaniolă, germană și italiană, Eugenio Coseriu (1921-2002), a creat o teorie lingvistică recunoscută în largi cercuri ale comunității științifice internaționale ca una dintre cele mai bine articulate, mai cuprinzătoare și mai convingătoare contribuții la progresul științei universale. Dată fiind originea română a reputatului învățat, recuperarea sa de către cultura românească prin traducerea scrierilor sale în limba română reprezintă una dintre urgențele filologiei românești. Am o modestă contribuție la realizarea acestui obiectiv, prin traducerea în românește a două din cărțile importante ale lui Coșeriu (Istoria filosofiei limbajului și Lingvistica textului) și a cîtorva importante articole, prin participarea la editarea unui volum de Prelegeri și conferințe, precum și prin organizarea, în anul 2011, a unui colocviu internațional «Eugeniu Coșeriu, 90 de ani de la naștere», finalizat prin publicarea unui consistent volum de exegeze ale operei reputatului învățat. În consecință, strania alcătuire editorială pe care o am în față, publicată în anul 2016 de Casa Editorială Demiurg din Iași cu titlul Mic tratat de teorie a limbii și lingvistică generală, ediție îngrijită, note, comentarii și bibliografie de Dorel Fînaru, indice general de Alexandrina Ioniță și purtînd pe frontispiciu numele a trei autori, Eugeniu Coșeriu, Dorel Fînaru și Dumitru Irimia, nu are cum să nu mă mire și să mă intrige. Departe de a contribui la efortul comun de difuzare și de asumare a gîndirii coșeriene, acest volum reprezintă o formă perversă de impostură și un act de impietate față de memoria lui Eugeniu Coșeriu și a lui Dumitru Irimia, declarați de editorul cărții, universitarul sucevean Dorel Fînaru, drept magiștri ai săi!
În loc să întocmească, așa cum o impun bunele practici academice, o amplă antologie din textele „coautorilor” săi, adăugînd eventual și texte ale altor specialiști, poate chiar și ale sale, livrînd astfel studenților săi un instrument de lucru onest și, poate, util, D.F. preferă formula inventată de d-sa a „co-autorlîcului”, punîndu-și numele alături de cele două nume ilustre, în speranța, probabil, a trecerii mai ușoare prin vămile afirmării și ale recunoașterii academice. Dezavuez răspicat această formă rușinoasă de auto-legitimare, justificată de D.F. prin evocarea unor discuții pe care le-ar fi avut cîndva cu cei doi „coautori” pe marginea proiectului unui asemenea „tratat”. Nemaifiind în viață, nici Eugeniu Coșeriu, nici Dumitru Irimia (1939-2009), reputat filolog și profesor al Facultății de Litere a universității ieșene, nu mai pot confirma autenticitatea unor asemenea discuții. Despre acordul lor explicit de a figura împreună, alături de dl D.F., pe coperta unui „tratat de lingvistică”, fie acesta și „mic”, nici nu poate fi vorba! Mai grav încă, cei doi co-autori fără voie, Coșeriu și Irimia, nu mai pot nici măcar să-și exprime părerea dacă decupajele și reasamblarea textelor lor este corectă sau nu, sau dacă eșafodajul improvizat de D.F. se potrivește propriilor viziuni de ansamblu sau nu.
Dublul rol, acela de coautor și de editor asumat de D.F., este o invenție inavuabilă. Intenția fraudei (cel puțin morale) este evidentă, iar ridicolul situației de neevitat: ești în același timp (co)autor, dar și editor al operei tale! Evaluarea strict cantitativă a contribuțiilor celor trei „coautori” ai „tratatului” este și ea elocventă: dacă Eugeniu Coșeriu și Dumitru Irimia dețin împreună circa 80 de procente din volumul tipărit, inițiatorului acestei producții pseudo-academice îi revin circa 20 de procente, dar și acelea constituite din pagini lipsite de consistență științifică, cum ar fi lunga listă de expresii sau proverbe românești referitoare la activitatea vorbirii sau la limbă (p. 481-522) sau catalogul cu „autori și opere majore” din istoria lingvisticii, de la p. 195- 234, unde, detaliu amuzant prin oportunismul său, D.F. include, alături de personalități ilustre precum Wilhelm von Humboldt sau Louis Hjelmslev și numele (încă) tînărului profesor Johannes Kabatek (n. 1965), discipol al lui Eugenio Coseriu și urmaș al acestuia la catedra de romanistică a Universității din Tübingen.
Există o lege nescrisă a onoarei academice care te obligă ca, atunci cînd editezi opera magistrului tău, să îți efasezi cît mai mult meritele personale de editor. Un contrast izbitor cu volumul d-lui D.F. ne oferă, ca să rămînem în sfera posterității coșeriene, edițiile operelor Textlinguistik. Eine Einführung in die Hermeneutik des Sinns (1994) și Geschichte der Sprachphilosophie (2002), pe care unul dintre discipolii magistrului de la Tübingen, Jörn Albrecht, le-a publicat. Deși a contribuit realmente și foarte consistent la completarea textului coșerian originar prin largi paragrafe, uneori capitole întregi, prin bogate note și comentarii explicative sau prin completarea și actualizarea bibliografiei etc., lingvistului german nici nu i-a trecut prin cap ideea de a se face coautor al cărții, asumînduși doar, cu modestie, rolul de realizator al unei „ediții augmentate”.
În urmă cu cîțiva ani, D.F. a publicat la Editura Universității din Iași o antologie din texte de Eugeniu Coșeriu, intitulată Omul și limbajul său. Cu acea ocazie, l-am încurajat și l-am sprijinit pe D.F., neavînd nicio reținere să îi încredințez, spre a fi cuprinse în antologie, două dintre textele lui Coșeriu traduse de mine din limba germană (Limbajul între thesei și physei și Semn, simbol, cuvînt). Mai mult încă, alături de regretatul profesor Dumitru Irimia, am contribuit masiv la operațiile (tehno)redacționale și de corectură deloc ușoare, căci multe din textele coșeriene puneau probleme dificile, care depășeau cu mult competența antologatorului. Am făcut acest lucru cu inima ușoară, de dragul memoriei lui Eugeniu Coșeriu, dar și ca semn de simpatie și încurajare pentru D.F., pentru ceea ce mi se părea atunci angajarea într-un onorabil efort comun: difuzarea în România a operelor marelui lingvist. De data aceasta însă, D.F. a crezut de cuviință să folosească versiunile românești făcute de mine în corpul „micului său tratat” fără să îmi mai ceară acordul! Îi înștiințez cu acest prilej, atît pe D.F, cît și pe d-na Alexandrina Ioniță, directoarea Editurii Demiurg, că reflectez serios dacă nu ar fi cazul să solicit în instanță reparații morale și materiale pentru această evidentă încălcare a legii drepturilor de autor. Lui D.F. îi adresez și rugămintea de a nu mă mai căuta decît atunci cînd, cerîndu-și scuze pentru impietatea comisă, va anunța public că a retras din circuit toate exemplarele cărții.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara