Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
O realitate paralelă: lectores şi receptori de Geo Vasile

Mikkel Birkegaard, Biblioteca umbrelor, traducere din limba daneză de Gabriela Sauciuc,
Iaşi, Editura Polirom, 2011, 502 p.


La originea romanului Biblioteca umbrelor, debutul lui Mikkel Birkegaard (n.1968, de profesie programator) stă o idee simplă şi sugestivă: citind cu voce tare, unii indivizi speciali pot înrâuri gândurile celor din apropierea lor. Evenimentele depănate trepidant ca într-un policier nu constituie altceva decât o metaforă a puterii pe care cărţile o pot exercita, codificând uneori, sau de-a dreptul revoluţionând opiniile şi opţiunile cititorilor. Chestiunea cărţilor şi a capacităţii lor de a influenţa felul de a se comporta al persoanelor este o temă de discuţie străveche, o dezbatere care a avut de-a lungul veacurilor manifestări inclusiv violente, ca de pildă arderea pe rug a cărţilor interzise de regimul nazist, ordonată la Berlin de Göbbels în seara de 10 mai 1933.
În romanul la care ne referim, un grup de persoane activează în cadrul unei oculte Societăţi a Bibliofililor, într-o realitate paralelă cu cea cunoscută nouă tuturor, făcând uz de puteri asociate artei lecturii. Înrâurirea cărţilor se materializează prin intermediul unor persoane speciale numite „Lectores”: aceştia, citind orice fel de text cu voce tare, sunt în măsură să modifice nu doar voinţa persoanelor de faţă, ci şi felul lor de a gândi. „Lectorii” posedă capacităţi inductive ce derivă din felul de a citi şi din identificarea ce poate apărea în imaginarul lor cu textul. Corelativ „lectorilor” există „receptorii”, meniţi să sporească până la paroxism sau, dimpotrivă, să diminueze sau să nuanţeze efectele induse de primii care, odată „ieşiţi în decor”, nu-şi mai pot controla puterile, generând scurtcircuite electrice, scântei, incendii sau chiar moartea celor vizaţi (de pildă, povesteşte un personaj, deprimarea din cărţile lui Kafka, accentuată de un receptor malefic care nici nu e nevoie să fie de faţă, împinge adversarul- ţintă la sinucidere).
Deşi această zestre „elitistă” este folosită de fondatorul Societăţii, Luca Campelli, patronul unui anticariat din Copenhaga („Libri di Luca”), spre binele umanităţii, cititorul nu poate exclude reversul monedei, ca de pildă abuzul unor lideri mai recenţi sau contemporani ai unor naţiuni, care, prin iscusite discursuri în pieţe sau la televizor, au posibilitatea să influenţeze opţiunile electoratului, câştigându-i voturile. Astfel, eroul-protagonist va fi convocat pe neaşteptate într-o aventură spre a-i învinge pe cei ce vor să se folosească de Lectores (Emiţători) şi de „puterile” lor în scopuri malefice.
Toate firele epice pornesc de la moartea cărturarului nemântuit Luca Campelli (moarte naturală sau inexplicabil asasinat?), o enigmă care nu-l va lăsa indiferent pe fiul victimei, tânărul avocat Jon Campelli, în ciuda firavelor legături şi a comunicării cvasi-inexistente de până atunci dintre cei doi. Ancheta asupra morţii lui Luca, în care se va implica tot mai mult Jon, nu după ce va trece prin mai multe şedinţe de iniţiere (vocaţia sa de lector era ereditară, numai că trebuia activată), duce la descoperirea acestei lumi paralele şi la revelarea secretelor ei de funcţionare. Deocamdată protagonistul află că există lectores şi receptori malefici (Pau, Otto Remer, căpetenia „Organizaţiei umbrelor” ce îşi avea propria pepinieră de Emiţători etc.) şi benefici (Luca Campelli, Iversen, ajutorul lui Luca, Clara, tânăra şi frumoasa Katherina, care-l va ajuta pe Jon în toate situaţiile şi de care acesta, evident, se va îndrăgosti).
Expert în a reda introspecţia personajelor simultan cu evoluţia captivantă a acestora, Birkegaard îşi structurează romanul în 43 de capitole scurte ce nu exclud feluritele ambianţe oferind o tramă romanescă exemplar dozată şi ritmată, între specia psy, thriller şi cea fantastică (agrementată cu scene onirice sau horror), pe fundalul unei naraţiuni realiste, cu o amplă panoramă de locaţii (capitala daneză, Olanda, noua bibliotecă din Alexandria etc.), interioare şi exterioare, în care eroii romanului interacţionează.
Autorul face uz de tehnica suspansului, a diseminării misterului, a loviturilor de teatru, menite majoritar să dezvăluie retroscena unei investigaţii şi a unei metafore a ceea ce este caracterul personajelor. Natura umană devine stăpâna motivaţiilor ce le pârjolesc inima şi le condiţionează mintea. Cu atât mai mult cu cât ele aparţin unei lumi clandestine, paralele, aproape constrânse să se estompeze în anonimat pentru a păstra secretul Societăţii, şi totodată străduindu-se să nu-şi piardă vocaţia de lector sau receptor.
Sigur, cititorul ce preţuieşte romanul aplicând o grilă strict raţionalistă va deveni suspicios, dar cel îngăduitor cu componentele paranormale (teleportare, avatar, virtuţi mediumnice), dispus să accepte şi existenţa unor fenomene ce se abat de la legile cunoscute (până acum) de ştiinţă va explora cu o voluptuoasă complicitate căile insolite şi neverosimile propuse la limitele sau dincolo de limitele realului. Naraţiunea lui Birkegaard, discipol silitor al unor Umberto Eco, Dan Brown sau Asimov, chiar dacă îndeamnă la reflecţie, rămâne totuşi un roman „de acţiune”, cu clişeele şi ingredientele binecunoscute: secte secrete, lupta între cei buni şi cei răi şi inevitabila poveste de dragoste (coup de foudre!).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara