Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
O parabolă incendiară de Simona Dima

Boualem Sansal, 2084. Sfârşitul lumii. Traducere din limba franceză de Radu Mareş, Ed. Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei, Bucureşti, 2016
Într-un subtil paralelism cu binecunoscutul roman 1984 al lui George Orwell, naraţiunea parabolică minuţios construită de scriitorul algerian Boualem Sansal, 2084. Sfârşitul lumii, distinsă cu Marele Premiu de Academia Franceză în anul 2015, dezvoltă până la ultima limită premisele judecăţii ilogice şi inumane specifice societăţilor întemeiate pe dogme.

Deşi parabolele sunt, în genere, pândite de abstracţiune, cea de faţă reprezintă, în esenţă, un strigăt emis din adâncul fiinţei, un avertisment pe viaţă şi pe moarte adresat civilizaţiei, un îndemn la luciditate şi acţiune atâta timp cât nu e prea târziu. În plus, Boualem Sansal infuzează cadrul demonstrativ al operei sale cu amănunte de o răvăşitoare precizie. Creionând potenţele devastatoare ale reducţionismului intelectual şi sufletesc inerent unui stat pretins religios, autorul ştie ceea ce şi noi cunoaştem prea bine din trecutul apropiat, anume că: „Într-o societate închisă între ziduri, aerul e viciat şi oamenii se otrăvesc cu propriile miasme” (p. 203). Organizarea atentă a statului totalitar, zis aici Abistan, după numele unui Trimis profetic ce se dovedeşte în final a fi o simplă invenţie a clanurilor atotputernice, suprapuse cetăţenilor şi invizibili ei, nu-i poate ascunde esenţa din start eronată şi sfidătoare faţă de însuşi Dumnezeul pe care pretinde a-l reprezenta.

Uluiesc fragmentarismul, fărâmiţarea structurală a acestei entităţi lipsite de conţinut, loc al unei fatale înşiruiri de planuri malefice infinite, într-un „joc fără de sfârşit al intrigii şi al morţii” (p. 195), desluşite de Ati, protagonistul, un fost bolnav de TBC, îngrijit într-un sanatoriu cinic, unde suferinzii mureau pe capete. Acolo pacientul manifestă o curiozitate irepresibilă faţă de toate aspectele realităţii, dorind să cunoască evenimentele şi mai ales să le interpreteze, încât vânează fiecare prilej de discuţie cu pelerinii şi călătorii, inclusiv pe laboriosul drum de întoarcere la Quodsabad, când are loc întâlnirea sa crucială cu Nas. Arheolog de prestigiu, minte rece, preocupată să înţeleagă toate implicaţiile muncii sale, Nas descoperise într-un sit ceva deranjant, distinct de modalităţile de existenţă abistaneze. Dacă ideologia abistaneză statua începutul lumii odată cu ea, în sit se observa un mod de viaţă în acord cu propriul liber arbitru al locuitorilor, ceea ce în Abistan era de neconceput, căci era „o chestiune de neînţeles pentru mulţi dintre noi, care nu pricepeau cum poate exista organizare fără o prealabilă unitate în jurul unui şef, al unei religii şi armate” (p. 231). Mecanismul terorii, atent dezghiocat în etape, se aseamănă întrutotul cu cel al actualului Stat Islamic, iar detaliile sunt cutremurătoare. Nu lipsesc execuţiile de pe stadioane, din fiecare joi, delaţiunea, poliţiile secrete etc. Adevărul despre Raportul lui Nas, obsesiv pomenit drept reper cognitiv, nici nu este aflat prea curând de Ati, ci abia după un lung periplu iniţiatic, întreprins în Abistanul fortificat, dar şi segmentat şi segregat, unde există deopotrivă paria numiţi regi, afiliaţi, după cum se decretează oficial, unei organizaţii a lui Balis, Duşmanul, Diavolul, abilă invenţie a ideologilor statali. O societate pur exterioară îşi inventează, iată, duşmanii!

Ati află în călătoria sa că onorabilii conducători din vârful piramidei sunt nişte corupţi cu averi colosale, spoliatori ai propriului popor, prenumărând destui partizani ai războiului total, autori ai unor planuri de distrugere în masă. Abilimba, suprema realizare a dictaturii exercitate de ei, se bucură de preţuire ca limbă pretins descinsă direct de la Abi, recipient al poruncilor lui Yölah, Dumnezeu, în realitate simplistă şi perversă, inversând categoriile gândirii şi existenţei. Se statua prin ea, astfel, în pofida bunuluisimţ, că „pacea e nedemnă de un popor purtător al unei credinţe atât de puternice” (p. 204), popor convins că „Războiul înseamnă pace”, că „Libertatea înseamnă sclavie”, „Ignoranţa înseamnă putere”, „Moartea înseamnă viaţă”, „Minciuna înseamnă adevăr”, iar „Logica înseamnă absurd” (p. 237). Artificială, ea înlocuia limbile naturale, prezentând „avantajul” de a-i uni pe oameni în jurul aceleiaşi acţiuni” (a se citi: a-i dezumaniza şi a-i manipula). Logic, „marea nenorocire a Abistanului era Gkabulul şcartea sfântăţ, care oferea omenirii supunerea faţă de ignoranţa sanctificată” (p. 225).

Graţie investigaţiilor şi călătoriilor sale, Ati deprinde multiculturalismul şi devine, în contextul respectiv, un incontestabil erou, neconsolat să afle că „religia este remediul care ucide”. Un punct esenţial în procesul revelatoriu trăit îl reprezintă muzeul demnitarului Toz (unul atipic totuşi, fiindcă prefera să trăiască între regi, iar înăuntrul reşedinţei sale se îmbrăca în costum european, adoptând costumaţia abistaneză numai afară). Muzeul era, explică naraţiunea, maliţios şi cu un calm glacial, „copia de cinci ori mai mică a unui vechi muzeu prestigios şi uriaş numit Luvru sau Lufru, care fusese prădat şi ras de pe suprafaţa pământului în timpul celui dintâi mare Război Sfânt”. Numele său, Muzeul Nostalgiei, indică sentimentul ce-l bântuia pe creatorul său, mistuit de dorul unei lumi normale, inspirată de exponatele strânse cu atâtea sacrificii. Acolo se găsesc lucruri „dintr-o perioadă căreia contemporanii îi ziceau secolul douăzeci” (p. 220): echipamente necesare petrecerii timpului liber, vacanţelor, percepute acum ca veritabile „ficţiuni imposibile”. Ati contemplă uluit, în chip de obiecte sau de fotografii, cinematografe, patinoare, un zbor cu dirijabilul şi parapanta, un stand de tir, un circ, un leagăn, un landou, o tejghea cu un barman, nişte consumatori sau (în registru aproape comic) o ilustrată pe care scrie (cât de reconfortant faţă de atmosfera abistaneză!): „tâlhari de mahala, ca pe vremuri, glumind cu femei uşoare, 1924”. Sugestia fină a autorului punctează faptul că o lume unde acestea îşi aveau fără crispări locul era, structural, cu mult mai religioasă decât Abistanul şi, bineînţeles, pătrunsă de omenie, de prietenie, de iubirea dintre semeni, prezente în viaţa de zi cu zi.

Dincolo de anul 2083, înspre secolul douăzeci, lui Ati i se dezvăluie „un secol extraordinar de bogat, din care nu lipsea nimic, căci erau sute de limbi, zeci de religii, ţări din belşug, la fel culturi, contradicţii, nebunii, libertăţi fără stavile, pericole insurmontabile, dar şi o sumedenie de speranţe, mecanisme rodate, observatori benevoli pândind derapajele, refuznici căliţi, oameni binevoitori pe care eforturile nu-i descurajau, dimpotrivă. Viaţa era exuberantă şi vorace şi-n bine şi-n rău” (p. 227–8). I se revelează viaţa adevărată, nesiluită de dictaturi, într-o evoluţie conformă legităţii sale interne, încât îşi exprimă credinţa, faţă de Toz, în „acei oameni de bine care, într-o bună zi, se vor putea recunoaşte între ei şi se vor mobiliza pentru a-şi salva patria şi sufletul” (p. 235). Abistanul, societate uzurpatoare, s-a ivit prin forţă pe ruinele unor civilizaţii înfloritoare distruse de ea. Însuşi Gkabulul a luat locul unei religii complexe şi generoase, iar în birourile din sediul secret al puterii mai sunt de găsit rămăşiţele unei limbi flexibile şi poetice, diferită de abilimba.

Prin atari intuiţii, romanul incendiar al lui Boualem Sansal este şi unul de mare distincţie filosofică, după cum nici latura sa sociologică nu e de neglijat. Bunăoară, e surprinsă pe viu formarea mitului, orice amănunt este reţinut şi integrat unei conştiinţe colective.

Democraţia ajunge un personaj misterios zis Democ, spre care se îndreaptă multe speranţe. Finalul, deschis, indică vag plecarea lui Ati în căutarea Frontierei, simbol al lumii democratice, existentă în pofida minciunilor oficiale. Gândită până în cele mai mici amănunte, lumea credibilă zugrăvită de Boualem Sansal dă fiori şi îndeamnă la o meditaţie susţinută asupra sensurilor adevărate ale vieţii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara