Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
O nouă ediţie Kavafis de Ana Chiriţoiu

A apărut de ceva vreme un volum care ar fi meritat să reţină măcar atenţia coloanelor de „meridiane”, atîtea cîte mai sînt prin reviste, dacă nu şi pe-a cronicarilor de ediţii – nici ei prea numeroşi în ultimul timp.
Volumul adună o bună parte din poemele lui Konstantinos P. Kavafis şi a apărut la Editura Omonia, care s-a ocupat, cu perseverenţă, în ultimii douăzeci de ani, de reeditarea scriitorului neogrec. Acest volum din 2008, bilingv, este al şaptelea dintr-o serie care adună opera poetică şi în proză a lui Kavafis şi apare însoţit de un aparat critic elaborat, datorat Elenei Lazăr, care semnează şi traducerea. Studiul introductiv trasează, pe scurt, o binevenită istorie a receptării lui Kavafis în România; am reţinut de aici că de traducerea lui Kavafis în româneşte se mai leagă, în timp, şi numele poeţilor A.E. Baconsky şi Aurel Rău.
Deşi poezia lui Kavafis a trecut toate probele receptării europene şi transatlantice, fiind proclamată esenţialmente modernă şi universală, cred că una dintre mizele importante ale redescoperirii sale stă în resuscitarea tradiţiei balcanice a ţării noastre. Cuvîntul e greu de folosit fără conotaţiile negative care i s-au tot adăugat – în general în necunoştinţă de cauză – în comentarii socio-politice occidentale. Merită semnalată, în acest sens, argumentaţia Mariei Todorova din volumul Imagining the Balkans, în siajul Orientalismului lui E. Said, împotriva îngustimii interpretării univoce a balcanismului în opinia publică vestică şi locală. Kavafis e un argument în plus pentru recuperarea acestui spaţiu cultural care astăzi, cînd ţările balcanice sînt slăbite economic şi par să nu mai exporte decît reţete de insucces al politicilor europene, ar putea face multe pentru imaginea lor – în primul rînd pentru cea de sine.
Născut la Alexandria, în 1863, într-o familie care pare să întruchipeze trecutul bizantin al întregii Grecii, cu un strămoş aflat în administraţia Iaşului la începutul secolului XVIII, Kavafis a trăit acolo toată viaţa, după un scurt periplu în Anglia, la Liverpool, prilejuit de afacerile familiei. A fost vreme de 30 de ani funcţionar la Ministerul Afacerilor Publice şi nu şi-a publicat decît foarte tîrziu versurile. De altfel, recunoaşterea a primit-o după moarte, în primul rînd prin îmbrăţişarea operei sale de către generaţia de poeţi neogreci apărută după războaiele balcanice. Ceea ce face poemele sale extrem de interesante şi azi, după aproape un secol de la „descoperirea” sa de literaţii greci şi, apoi, de cei europeni, este, înainte de tematică, arta lor - beneficiară, în această ediţie, a unei reuşite transpuneri în limba română. Poezia lui Kavafis are o sonoritate uşor stranie, deopotrivă înaltă şi cotidiană, şi asta nu pentru că poemele sale acoperă, grosso modo, două direcţii, istorică şi erotică - homoerotică, de fapt. Versatilitatea artei sale vine în bună măsură din faptul că, oricare ar fi tema poemelor, Kavafis o tratează cu un amestec de familiaritate şi deferenţă: cuvintele de obicei simple sînt întretăiate de referinţe la antichitatea clasică şi la realitatea cea mai mundană deopotrivă şi transpuse într-o metrică complicată. Iată, de pildă, începutul poemului „Boala lui Kleitos”, din 1926: „Kleitos, un bărbat fermecător,/ ce nici douăzeci şi trei de-ani nu împlinise/ – educat excelent, vorbind limba elină –/ zace la pat, bolnav. Îl chinuieşte febra ce-a bîntuit la Alexandria, tot anul.// Cînd s-a îmbolnăvit, sufletul îi tînjea/ pentru că-al său prieten, un actor tînăr,/ nu îi mai preţuia deloc iubirea.”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara