Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
O nouă ediţie George Coşbuc de Constantin Cubleşan

Într-un moment în care clasicii literaturii române par să fie tot mai restrictiv promovaţi în manualele şcolare, iniţiativa elaborării unei ediţii Coşbuc, destinată marelui public, într-un proiect editorial al Bibliotecii judeţene Bistriţa-Năsăud, sub egida Consiliului Judeţean, se dovedeşte a acoperi, cel puţin în parte, o necesitate. Sarcina realizării ei în demersul interpretării critice („evaluarea scriitorului din perspectiva sensibilităţii contemporane”, cum precizează Olimpia Pop, într-o notă asupra ediţiei) şi-a asumat-o Petru Poantă, autorul unui studiu monografic din 2004, Opera lui G. Coşbuc (care a cunoscut până în prezent câteva ediţii), autorul fiind cel mai avizat exeget coşbucian, la ora actuală (totul prezentat în condiţii grafice şi tipografice elegante de către Editura Eikon din Cluj-Napoca, 2012).
Ediţia ce încorporează, în primele trei volume apărute, întreaga poezie antumă a autorului năsăudean, are în deschiderea fiecăruia dintre acestea, câte o Prefaţă, cu un comentariu analitic aplicat asupra conţinutului poetic al acestuia (vol.I: Balade şi idile – precedat de o succintă Cronologie; – vol. II: Fire de tort; vol.III: Ziarul unui pierde-vară şi Cântece de vitejie), aşadar, o lectură nouă faţă de aceea din 2004, mai polemică în raport cu unele interpretări recente, şi căutând a evidenţia modernitatea în tradiţionalismul ei, a unei opere despre care se credea (se crede) că s-a spus de-acum totul. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale celui de-al XX-lea, „începuse ofensiva modernismului (a simbolismului)” – atrage atenţia criticul – pentru ca după Primul Război Mondial acesta să fi câştigat definitiv bătălia, Coşbuc rămânând „simbolul rezistenţei vechii poezii. În el se extrapolează mai toate conservatorismele şi ideologiile cu subiect etnic şi ruralist”. Dar, antrenat în programul educaţional demarat de Spiru Haret („un proiect de descendenţă iluministă”), Coşbuc dobândeşte „conştiinţa clară a «complicităţii» cu forţele progresiste ale timpului său” şi „prin filosofia existenţei, el se desparte de Eminescu şi de pesimismul social provocat de acesta”, încât „unele poezii conţin aproape ostentativ o pedagogie a virtuţilor pozitive”. Aşa se face – observă Petru Poantă – că „ceea ce ni se pare astăzi desuet şi anacronic, corespundea atunci aşteptărilor publicului”. Într-o poezie cum este cea intitulată Pe deal, „evocarea peisajului rural nu mai e doar o feerie bucolică, aşa ca în primele idile şi balade, ci consecinţa reveriilor unui citadin nostalgic. Accentul cade pe melancolie”. Tot aşa, în poezia În miezul verii, „atmosfera are o neaşteptată tuşă metafizică”. Lumea lui Coşbuc, o descoperă Petru Poantă acum, ca fiind „plină de mişcare şi culoare, deopotrivă veselă şi dramatică”, glisând pe o scală a reprezentărilor metaforice „de la realismul cinetic breughelian din Iarna pe uliţă până la studiul minuţios al gesturilor domestice dintr-o gospodărie rurală din Dragoste învrăjbită. Sunt unghiuri de înţelegere, de abordare a universului coşbucian, pe care exegeţii de până acum nu le-au intuit sau nu le-au valorificat.
Volumul Ziarul unui pierde-vară, chiar dacă în epocă a fost primit cu anume rezerve (Sextul Puşcariu acuza „starea de oboseală şi de convenţionalism a inspiraţiei lui Coşbuc”), citit azi, chiar dacă în ansamblu este „sub nivelul celorlalte două volume”, se reţine azi prin cel puţin câteva pasteluri – ne încredinţează Petru Poantă – prin „rafinamentul plastic”, prin „spiritul ludic” ce trebuie, ce poate fi acceptat mai cu seamă pentru „hedonismul hâtru” al unor „stări şi curiozităţi efemere” de fapte, marcat de „un nonconformism jovial şi amuzant”, poeziile nefiind însă ocazionale, în strictul sens al cuvântului, automatismul prozodic pe care i-l reproşează criticii de ieri, ca şi cei de azi, nu înseamnă neapărat „devitalizarea şi producţia în serie”. Pastelurile au „seninătate arcadică”, iar o poezie ca Faptul zilei „aparţine registrului mitologic al universului coşbucian”, fiind construită pe „scenariul confruntării dintre două forţe cosmice: noaptea şi ziua, respectiv întunericul şi lumina”, într-o „reprezentare cinematografică”.
Cântecele de vitejie (1904) prezintă eroismul românilor în Războiul de Independenţă (dar şi alte subiecte), eroii fiind „lipsiţi de aură mitică”. Această atitudine patriotică ce se degajă din totul, se relevă din perspectiva citirii poeziilor azi, ca având şi „un sens politic”, aşa cum, la rândul său Octavian Goga ceva mai târziu inculca în versurile sale nu numai încărcătura profetică, ci şi una protestatară. Poeziile lui George Coşbuc angajează „energii mobilizatoare”, de asemenea. Într-o baladă cum este Paşa Hassan, se distinge, cu vibraţie în actualitate, „imaginea halucinantă a urmăririi paşei de către voievodul Mihai”. Fără îndoială, volumul Cântece de vitejie îşi păstrează neştirbit „caracterul educativ şi patriotic”.
Repunerea în discuţie critică a poeziei lui George Coşbuc este, în fapt, demersul unei revalorificări a acesteia din perspectiva orizontului de aşteptare a cititorului unui alt timp istoric, cel de azi, care caută în producţia clasicilor ideile penetrante în conştiinţa actualităţii sale. Petru Poantă îşi axează demersul analitic tocmai pe acest proces de evaluare pozitivă şi de punere în lumină a coordonatelor ideatice perene ale poeziei coşbuciene. Şi o face cu aplombul şi rafinamentul ce-l caracterizează.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara