Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
O monografie necesară de Ion Buzaşi

Iordan Datcu era cel mai indicat să realizeze această monografie, fiind el însuşi folclorist, istoric literar şi editor. Ca editor, l-a cunoscut mai bine pe Ovidiu Bârlea, căruia i-a editat la „Minerva”, unde era redactor, câteva din cele mai importante cărţi de etnologie şi folclor. Deşi Ovidiu Bârlea este unul din cei mai mari folclorişti români, cu o operă de proporţii hasdeiene, n-a fost şi nu este apreciat după merit.

A avut o existenţă solitară, dramatică, a muncit cu o tenacitate specific „moţească” – pentru că era originar din ţara Moţilor, din Bârleştii Mogoşului, apropiaţi de Bucium-Şasa, locul unde a preoţit Ion Agârbiceanu şi a fost dascăl Ion Pop Reteganul, locul unde s-au petrecut întâmplările din Arhanghelii şi Fefeleaga – pagini antologice din literatura Munţilor de Apus. A studiat în satul natal, la Baia de Arieş şi Târgu- Mureş, şi urmează Facultatea de Litere la Universitatea din Bucureşti, fiind atras mai ales de cursurile despre baladă şi de concepţia folcloristică a lui D. Caracostea. În anii ’40 este concentrat şi participă la campania din Răsărit. Aproape de încheierea războiului, în mod neaşteptat, este arestat de ruşi, şi stă în prizonierat aproape patru ani. În 1949 se angajează la Institutul de Folclor, unde ajunge şef de sector, dar după două decenii demisionează, din cauza neînţelegerilor cu conducerea Institutului. Timp de două decenii, – moare în 1990 – va munci într-o autoimpusă solitudine, publicând remarcabile tratate de folclor şi ambiţionându-se să trăiască din scris şi din ajutoarele băneşti trimise de Monseniorul. Octavian Bârlea, preot greco-catolic la Roma şi apoi la München. În 2008, revista „Discobolul” din Alba Iulia i-a consacrat un număr omagial înmănunchind studii, articole şi evocări ale unor folclorişti, colaboratori sau învăţăcei ai lui Ovidiu Bârlea.
Monografia lui Iordan Datcu consemnează debutul tineresc al lui Ovidiu Bârlea, la nici 16 ani în revista „Satul”, nr. 26, în 1933, cu articolul Colindă din judeţul Alba; dar adevăratul debut este în 1941, când o publicaţie de prestigiu, „Revista Fundaţiilor Regale”, îi publică studiul Procesul de creaţie al baladei populare româneşti , în care se află in nuce ideile şi cărţile etnologului Ovidiu Bârlea.
Ca etnolog, Ovidiu Bârlea are preocupări multiple – autor de antologii, teoretician al folclorului, culegător de folclor, prefaţator al unor ediţii din marii folclorişti. Fiecare din aceste ipostaze este ilustrată cu lucrări reprezentative: Antologia poeziei populare epice şi Mică enciclopedie a poveştilor româneşti. „Antologia este un model de culegere şi editare ştiinţifică a prozei folclorice, neegalat până în prezent” (Nicolae Constantinescu). O preocupare constantă a fost studierea influenţei folclorului asupra marilor scriitori români: Ion Budai-Deleanu, Eminescu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu etc. Din şirul acestora se detaşează Poveştile lui Creangă, 1967 – în care descendenţa lui Creangă din povestitorii populari şi, totodată, detaşarea de ei sunt răspicat formulate: „Genul proxim al operei lui Creangă este povestea populară românească în haina ei moldovenească…. Creangă face parte din aceeaşi familie cu povestitorii populari, de care totuşi se distanţează peste aşteptări: e fratele genial al acestora” (Iordan Datcu). În 1974 publică Istoria folcloristicii româneşti, „operă de pionierat, nelipsită de lacune şi erori de informare…o carte de referinţă pentru toate lucrările ce vor urma”, (Iordan Datcu); o lucrare de „rang european” (Ion Taloş). Ca teoretician al folclorului (Poetica folclorică, 1979) se manifestă mai pregnant originalitatea viziunii sale asupra folclorului, aprofundată într-o mare sinteză, Folclorul românesc (vol. I-II, 1981-1983), exprimându-şi dezacordul faţă de personalităţi considerate sacrosancte, precum G. Călinescu, al cărui studiu, Estetica basmului, este criticat pentru informaţia precară; iar concepţia despre folclor a autorului Istoriei literaturii române de la origini până în prezent este greşită pentru că ignoră una din trăsăturile fundamentale ale folclorului literar, sincretismul, susţinând că, abia desprins de muzică, textul producţiilor populare ne apare în toată plenitudinea sa artistică. De aceea a publicat studii şi despre muzica populară şi un Eseu despre dansul popular românesc (1982), „o lectură de-a dreptul captivantă”, în care „înţelegerea superioară a problemelor studiate, cu o largă privire a semnificaţiilor mai adânci şi o trăire totală a fenomenului investigat dau paginilor dedicate unor jocuri o forţă de evocare neobişnuită”. (Ion Cuceu) La îndemnurile fratelui său Monseniorul Octavian Bârlea a fost preocupat de cunoaşterea folclorului românesc în străinătate, publicând în 1969, la o cunoscută editură vest-germană, în colaborare cu Felix Karlinger Rumänische Volksmärchen.
Capitolul consacrat Prozatorului, este în măsură să adauge la portretul literar al lui Ovidiu Bârlea o faţetă mai puţin cunoscută: aceea a autorului de povestiri şi romane. Fără să-şi considere proza sa „violon d’Ingres” – preocupare secundară – , a dat totuşi mai multă atenţie împlinirii operei sale de folclorist, publicând în timpul vieţii doar volumul de schiţe şi povestiri Urme pe piatră (1974) şi romanul Şteampuri fără apă (1979); postum i-au mai apărut două romane: Drumul de pe urmă (1999) şi Se face ziuă. Romanul anului 1848 (2001). Ca prozator a fost apreciat de Marin Preda, Laurenţiu Ulici, Ion Taloş, Viorica Nişcov ş.a., remarcând caracterul documentar şi etnografic (scriitorul se întâlneşte în aceste pagini cu folcloristul), talentul de portretist, excelenta cunoaştere a graiului din Ţara Moţilor. S-a vorbit de înrudirea stilistică şi de atmosferă literară cu Ion Agârbiceanu şi Pavel Dan, la care s-ar putea adăuga şi un înaintaş al său din aceeaşi zonă geografică, Alexandru Ciura, cu povestirile sale din viaţa băieşilor din Munţii Apuseni. Talentul său literar se manifestă şi în paginile memorialistice din Efigii (1987), cu remarcabile portrete ale unor scriitori şi folclorişti pe care i-a preţuit statornic: Nicolae Iorga, D. Caracostea, Constantin Brăiloiu, Ion Chinezu, Lucian Blaga, Petru Caraman, Ion Muşlea, Ion Breazu, Anton Golopenţia şi Ilarion Cocişiu. În recenziile sale a avut cuvinte de caldă apreciere pentru folclorişti din generaţia tânără: Ioan Şerb, Iordan Datcu, Nicolae Constantinescu, Nicolae Bot, Virgil Florea, Ion Cuceu ş.a.
Enumerând în capitolul Perspectivă pe cei care au făcut aprecieri pertinente despre opera lui Ovidiu Bârlea, autorul monografiei încheie convingător cu previziunea unui discipol, Ion Taloş, care afirma într-un articol că „va veni vremea când opera lui Bârlea va fi redescoperită”.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara