Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
O monografie Cornel Regman de Ion Buzaşi

Este prima abordare mai cuprinzătoare, de perspectivă monografică, a criticii literare a lui Cornel Regman, (1919-1999) unul din criticii importanţi ai celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Dificultăţ ile unui asemenea demers critic, nu puţine, constau în prezentarea unei opere critice desfăşurată pe durata a aproape şase decenii (debut publicistic, în 1941) –, dar cu un debut editorial întârziat la 47 ani, în 1966 – cu vol. Confluenţe literare (E.P.L., 1966), o evoluţie critică fracturată şi sinuoasă, un temperament critic intransigent, care a criticat şi ironizat şi a fost la rândul său contestat şi criticat.
Subintitulată „monografie literară”, cartea trebuie judecată după exigenţele acestei specii a criticii literare. Monografia este „un studiu de adâncime şi amploare care tinde a epuiza tot ceea ce este de spus în jurul unui subiect; cea mai pretenţioasă formă de contribuţie exegetică şi documentare, implicând din partea autorului nu numai erudiţie, dar şi o viziune critică, în măsură a duce la o valorificare a lucrurilor în adevărata şi întreaga lor semnificaţie”(v. Dicţionar de termeni literari,Editura Academiei R.S.R., Buc.,1976,p.282). Scrierea unor monografii sau a unei micromonografii despre critici literari contemporani este o iniţiativă a Editurii Universităţii braşovene, „Aula”, care în colecţia sa „Canon” a publicat asemenea studii critice: despre Nicolae Manolescu (Mihai Vakulovski), Eugen Simion (Andrei Grigor), Adrian Marino (Const. M. Popa), Nicolae Steinhardt (Gh. Ardelean).
Structurată în zece capitole, precedate de un Argument – în – care expune motivele ce au îndemnat-o la scrierea acestui eseu monografic – lucrarea oferă, într-adevăr, o imagine cvasi-exhaustivă a operei critice a lui Cornel Regman, prezentând: Activitatea în cadrul „Cercului literar” de la Sibiu; Notele definitorii ale criticii lui Cornel Regman; Ipostaza Dan Costa; Cornel Regman în perioada1965-1990; Volume de cronici apărute după1990; Râsul şi ironia ; Studiul despre Ion Agârbiceanu; Iniţiative editoriale; Cornel Regman în conştiinţa altor critici; Repere biobibliografice; Concluzii şi Bibliografie. Am înşiruit aceste capitole în ordinea din carte, pentru a observa că autoarea se ocupă cu precădere de opera critică a lui Cornel Regman şi prea puţin de coordonatele biografice ale criticului. În acest context am observa că un capitol precum Notele definitorii ale criticii lui Cornel Regman, oarecum concluziv chiar prin titlu, era mai potrivit la sfârşitul cărţii, iar Repere biobibliografice la începutul ei. Din cadrul acestor repere puteau să lipsească cele bibliografice, oricum reluate complet la Bibliografie, în favoarea extinderii reperelor biografice sub forma atât de obişnuită a unei cronologii a vieţii.
Principala calitate a cărţii este lectura proaspătă, integrală aş zice, a operei lui Cornel Regman, lectură care-i favorizează configurarea unui portret critic convingător argumentat. Nadia Vesa subliniază astfel că Regman se individualizează în peisajul criticii literare româneşti, ca un cronicar literar prin excelenţă, un cronicar literar exemplar, practicant consecvent şi apărător al acestei specii critice de prezentare a activităţii literare. Modelele formative ale lui C. Regman sunt bine prezentate în evoluţia criticului – T. Maiorescu, Ion Chinezu,G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu. Despre ultimul are un articol, în care intuim liniile unui autoportret: Un critic diagnostician, aşa s-a vrut Cornel Regman, şi întocmai ca Pompiliu Constantinescu, căruia îi şi prefaţează un volum de cronici literare, în examinarea operei literare procedează metodic şi minuţios, în actul critic urmând trei etape: una de decantare, de curăţire a impurităţilor, în a doua stabileşte sursele şi plasează opera într-un context, a treia, ca o consecinţă a primelor două, constă în definirea operei în specificul ei artistic. Printre calităţile stilului critic regmanian, autoarea subliniază caracterul colocvial, ironia (care ia uneori forma sarcasmului sau a maliţiei), erudiţia, plăcerea divagaţiilor filologice în maniera lui Şerban Cioculescu, talentul literar în creionarea unor veritabile „fiziologii literare” cu ascendenţă în literatura paşoptistă şi în paginile lui Eugen Lovinescu din volumul Aqua-forte, plăcerea utilizării calamburului, tot de afinitate critică cu Şerban Cioculescu (excelent mi s-a părut cap. VI. Râsul şi ironia – pentru că aici portretul critic al lui C. Regman se completează cu câteva tuşe caracteristice: umorul, ironia, parafraza şi calamburul, ca exerciţii de virtuozitate stilistică, iar în paginile de critică literară ca modalităţi de agrementare a demonstraţiei).
În final câteva observaţii şi îndreptări în spiritul cronicilor regmaniene. S-a vrut un diagnostician al literaturii contemporane, dar nu a reuşit (şi era normal) întotdeauna: de pildă elogiul poeziilor lui Miron Radu Paraschivescu din vol. Cântarea României – este absolut nejustificat sau al convenţionalelor „peizaje” din 1907 de Tudor Arghezi în care vede „o nouă faţă a satirei argheziene”; revista „Jurnalul literar” nu apare la Botoşani, ci, într-o serie nouă, după 1990 la Bucureşti, sub conducerea lui Nicolae Florescu, revistă la care Cornel Regman a colaborat frecvent în ultima parte a vieţii; „Almanahul literar” (viitoarea revistă „Steaua”) n-a fost organ al Partidului Comunist – pe atunci partidul unic se numea P.M.R. –, ci revistă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R. – Filiala Cluj – aşa cum se menţionează pe copertă. Titlul capitolului VII Iniţiative editoriale nu este cel mai potrivit, pentru că aici este vorba de Regman, autorul unor remarcabile antologii, sau autorul de prefeţe la unele ediţii; în orice caz aceste iniţiative editoriale (antologii, ediţii, nu sunt opera lui Regman, ci ele intră, de foarte multă vreme, în planul de perspectivă al editurilor). Susţinători şi aprecieri critice este subtitlul altui capitol, uşor derutant: dacă „susţinători” am înţeles că sunt cei care sunt de acord cu opiniile critice ale lui Regman (de obicei cerchiştii) – „aprecieri critice”, nu trebuie să însemne neapărat, aşa cum ar dori autoarea, contestări; „aprecierile critice” putând fi şi favorabile, elogioase chiar.
Monografia trebuie însă apreciată prin ceea ce înseamnă o contribuţie la cunoaşterea operei critice a lui Cornel Regman, personalitate importantă, dar şi, în mod firesc, controversată a literaturii române. Nadia Vesa reuşeşte să ne ofere o lucrare amplă, documentată, cu o viziune originală din care se conturează un profil critic memorabil.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara