Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cultură:
O lucrare fundamentală de Iordan Datcu

Impunătoarea lucrare, Anton Golopenţia, Românii de la est de Bug (Editura Enciclopedică, 2006, I, LXXXVI+615 p., II, 926 p.), editată, cu introducere, note şi comentarii de prof. dr. Sanda Golopenţia, este una dintre strălucitele realizări ale şcolii de cercetare sociologică de la Bucureşti, condusă de Dimtrie Gusti. A fost înfăptuită în urma misiunii primite din partea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, de o echipă a Institutului Central de Statistică, condusă de Anton Golopenţia, între decembrie 1941 şi februarie 1944. Spaţiul cercetat este foarte întins, între Bug şi Doneţ, iar misiunea echipei, din care au făcut parte Gh. Bucurescu, Nicolae Economu, Ion Apostol, Nicolae Marin Dunăre, Ion Chelcea, Dan Duţescu, Corneliu Mănescu, Dumitru Corbea-Cobzaru, Nicolae Betea, Ştefan Popescu, Mihail Levente, Anton Raţiu, Gheorghe Retegan, Eugen Seidel, Traian Georgescu, a fost aceea de a cerceta satele în care vieţuiau moldoveni şi români, veniţi acolo, în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea şi la începutul secolului al XX-lea, din Moldova, Ardeal, Muntenia, Banat, din cauza calamităţilor războaielor (foamete, ciumă), a înăspririi regimului feudal şi a regimului fiscal, a acţiunilor de catolicizare forţată. O altă caracteristică, esenţială, a cercetării este aceea că s-a desfăşurat în timp de război, echipierii fiind îmbrăcaţi militar şi purtând pistoale, fapt care n-a influenţat în nici un fel rău demersul lor, comportamentul echipei nefiind unul cazon, ci civilizat şi apreciat în acest sens de cei cu care au luat contact.
Cele nouă secţiuni ale volumelor au o tematică diversă: lucrările de identificare a românilor; rapoartele echipierilor către Anton Golopenţia; corespondenţa momentului; note despre administraţia rurală sovietică şi despre problemele ridicate administraţiei româneşti de teritoriul dintre Nistru şi Bug; monografia localităţii Valea Hoţului; aşezările româneşti dintre Bug şi Nipru; lucrările de identificare a românilor de la est de Bug în Arhivele S.R.I.; evocări şi articole ulterioare scrise de membrii echipei. O problematică amplă, care-l poate interesa pe sociolog, istoric, lingvist, folclorist, pe care, în însemnările noastre, de acum abia o putem sugera. De aceea, ne oprim doar la acele pagini despre tradiţiile populare: folclorul românesc din regiunea Vosnessensk (Ucraina), consemnat de Anton Golopenţia şi Ion Apostol, constituit din conocării la nuntă, hăituri (pluguşoare), colinde (de fată şi fecior, de casă), bocete şi descântece; descrierea Crăciunului şi Anului Nou de către Ion Apostol; folclorul cules de Anton Raţiu din Pervomaisk, Znamenka, Vosnessensk, Melitopol şi Doneţk; cel notat apoi de Ion Chelcea la Soldatska, Belousovka şi Şerbani. Toate fiind texte semnificative prin forţa lor de rezistenţă într-o masă slavă. Dar important este că, de câteva ori, cei care s-au aplecat asupra tradiţiilor populare ale românilor transnistreni le-au şi comentat, au făcut consideraţii teoretice. în reflecţiile asupra folclorului din regiunea Vosnessensk, Anton Golopenţia şi Ion Apostol constată că românii, în dorinţa lor de restructurare a stilului de viaţă tradiţional, şi-au părăsit portul tradiţional. Au pierdut folclorul nupţial, rămânând cu povestiri "pline de nostalgia acestor nunţi": "Ceremonialul bogat şi complicat al nunţilor era păstrat cu minuţiozitate şi făcea mândria românilor faţă de ucrainieni, mai săraci în obiceiuri, şi faţă de coloniştii ruşi, nevoiaşi şi primitivi, priviţi de sus şi porecliţi căţălachi. Sâmbătă din amiezi, când se socotea începută nunta, doi vornici călări, cu caii frumos împodobiţi şi cu plosca în mână, cutreierau satul şi invitau tineretul, iar pe cei în vârstă şi pe bătrâni îi chema ajutorul nănaşului, starostele. Seara, mirele şi mireasa Ťse adunauť fiecare la casa lor, cu neamurile apropiate şi prieteni. Muzicanţii cântau Ťde jaleť, iar mirii Ťda cu capuť către cei de faţă. Duminică dimineaţa, înainte de a se duce la biserică pentru cununie, în casa atât a mirelui cât şi a miresei, se rostea iertăciunea. La cununie se duceau şi se întorceau deosebit, fiecare cu cortegiul său. După-amiază, mirele călare, cu şir de Ťfurgoaneť şi cu lux de cai, ţinuţi în grajd cu săptămânile şi hrăniţi bine ca să fie aprigi şi năbădăioşi, mergea la mireasă. Aici se rostea conocăria, Ťse frângea colaculť, se încingeau nuntaşii cu Ťminişterguriť, de se făcea nunta Ťbălaieť şi se pornea danţul". Se menţionează că s-au păstrat bine colindele, "numeroase şi diferite, variind după nume şi rang şi după cum colindătorii erau fie chemaţi în casă, fie lăsaţi afară, sau după cum casa era cu fete mari sau flăcăi". în studiul Satele româneşti din jurul Vosnessenskului, se dau 26 de urături la Anul Nou, colinde, cântece la nuntă, descântece şi câteva cântece neocazionale, constatarea cu care sunt însuşite fiindcă "Sub regimul bolşevic, fiind interzise datinile de la sărbători şi obiceiurile legate de anumite momente însemnate din viaţă, ele s-au uitat în cea mai mare măsură. Ici-colo, câte un bătrân îşi mai aduce aminte de unele din ele." Foarte semnificativ este că a făcut acolo cercetări şi etnomuzicologul Constantin Brăiloiu, culegere din care s-au mai păstrat, pe un disc, doar cinci cântece, unul dintre ele fiind bocet: "nimic nu supravieţuise - scrie Brăiloiu - mai puternic decât jelirea morţilor, care se menţinuse, absolut pretutindeni, ca obligaţie către defunct şi mod unic de alinare a propriei dureri. Bocetul publicat (...) este cel al unei mame care pierduse unul după altul doi copii mici şi pentru care orice prilej de a-şi vărsa amarul în cântec era binevenit. Felul în care cântecul trece de la hohot de plâns, dezarticularea progresivă a versului, transformat puţin câte puţin în exclamaţie sau în invocări mângâietoare (Ťhulubca mamiiť, Ťflămânjoru mamiiť - microfonul nu a înregistrat vreodată ceva mai patetic. "Personal, am fi consemnat şi opinia lui George Breazul despre Caracterul social al muzicii populare transnistrene (din Transnistria, 17 noiembrie 1941), chiar dacă autorul nu participase în echipa lui Golopenţia: "Nicăieri nu pare ceremonialul şplecării recruţilorţ mai cu grije rituală îndătinat şi păstrat ca la transnistreni şi nicăieri spiritul comunităţii româneşti nu apare mai viu şi mai clar manifestat ca în formele şi în cântecele moldoveneşti determinat de acel prilej. Sub spectrul ameninţător al despărţirii de obştea sătească a unui membru al ei, tânărul ce pleacă la moscălie mai strâns şi mai intim simte spiritul de solidaritate şi de unitate al grupului etnic şi mai caracteristice apar formele în care îşi află expresia acest spirit." Cităm un cântec de jale, ilustrativ pentru tragedia românilor transnistreni: "Frunză verde păpuşoi,/ Ne-o avut maica pe doi/ Şi-o-mplut ţările cu noi./ Frunză verde de secară,/ O purces maica prin ţară/ Să ne strângă grămăjoară/ Şi de strâns nu ne-o mai strâns,/ S-o pus jos şi tot ne-o plâns."
O carte despre tragedia românilor transnistreni, asupriţi în toate felurile. O carte, totodată, despre tragedia lui Anton Golopenţia, care nu şi-a putut definitiva lucrarea pe care a coordonat-o, lucrare pentru care a fost bestial anchetat în închisoare, unde şi-a şi găsit sfârşitul prematur.
Doamna Sanda Golopenţia a forţat imposibilul şi a strâns ceea ce s-a mai putut găsi, editând, cu multă ştiinţă şi cu mare devoţiune pentru părintele său, această lucrare fundamentală. în nota asupra ediţiei formulează mulţumiri Editurii Enciclopedice şi directorului ei, Marcel Popa, pentru tipărirea cărţii. Mulţumiri foarte îndreptăţite, la care subscriem.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara