Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
O evocare a lui Gion Deplazes de Magdalena Popescu-Marin

Marilor dispăruţi li se cântă un recviem. Anul trecut a părăsit această lume, după o lungă şi grea suferinţă, unul dintre cei mai însemnaţi scriitori de expresie romanşă sursilvană: Gion Deplazes.

Scriitor prolific, poet şi prozator, om de cultură cu un vast orizont, profesor şi cercetător în domeniul istoriei literare a etniei sale a lăsat în urmă o moştenire de valoare. Activitatea sa literară s-a materializat în ultimele decenii în colecţia de Opere complete, însumând cca 5000 de pagini, repartizate în 14 tomuri voluminoase. Dar cel care doreşte să studieze istoria literaturii romanşe în general nu se poate lipsi de cele trei cărţi de referinţă ale marelui dispărut: Izvoare (4 volume care trec în revistă literatura romanşă de la începuturi la epoca modernă), Retoromanii. Identitatea lor în literatură (scrisă în germană, subliniază originalitatea literaturii romanşe ) şi Spinul dintre omoplaţi, ultima încercând să găsească ce a determinat un număr de 12 scriitori romanşi să-şi sacrifice timpul lor în favoarea literaturii, fiind adeptul ideii că marii creatori îşi desăvârşesc opera prin suferinţă.

A fost numit de confraţi un Balzac romanş (vezi Iso Camartin, Prefaţa la Opere, 1994, Arnold Spescha, în La Quotidiana, 3 noiembrie 2015) pentru măiestria şi tenacitatea cu care a redat în literatură viaţa conaţionalilor săi. Fiind născut (în martie 1918) într-un sat tipic sursilvan, Surrein, într-o familie de ţărani, a cunoscut ca nimeni altul acea lume romanşă de păstori, vânători, mici meşteşugari, culegători de plante alpine şi de fructe şi lucrători ai pământului, astăzi dispărută în cea mai mare parte. Eroii lui îşi trăiesc în tăcere dramele sau bucuriile vieţii lor de oameni simpli. Sensibilitatea-i deosebită, ca şi simţul de observaţie, le-a datorat dispariţiei mamei sale, trecută în cealaltă lume mult prea devreme, când viitorul scriitor avea doar nouă ani. Se pare că acest ghimpe din viaţa lui i-a determinat talentul scriitoricesc. A crescut împreună cu cei patru fraţi, cunoscând bine viaţa dură din locul de baştină. Dar a zburat la timp de acolo având şansa de a face studii. A îmbrăţişat cariera didactică şi a practicat-o întreaga viaţă parcurgând toate treptele de la cea de institutor la cea de profesor universitar. A fost ales în funcţii importante în diferite foruri culturale şi a primit distincţii şi premii culturale pe măsura eforturilor sale. Dar pasiunea sa a rămas scrisul. Recunoştea adesea că el a fost mai mult sau mai puţin absent în problemele familiale (a avut trei copii şi şapte nepoţi), iar grijile căminului au căzut în sarcina devotatei sale soţii, Carmelia, o pasionată violoncelistă.

Cititorul român dornic să cunoască literatura unei etnii romanice înrudite (fraţii noştri mai mici, cum îi numea Nicolae Iorga) a putut înţelege - prin existenţa celor câteva romane traduse de noi (Buze amare, Marietta, Martin şi Martin Antoni în volumul Destine, Bârlogul vulturilor, Teribil de suspect) şi a câtorva poezii incluse în antologia poetică bilingvă romanş-română întocmită de Augustin Maissen şi de subsemnata – importanţa contribuţiei masive a unui scriitor devotat neamului său, ca Gion Deplazes, în contextul unei identităţi naţionale periclitate. În autobiografia publicată în volumul al doisprezecelea din culegerea sa de opere, autorul pune în relaţie naşterea unor personaje literare cu anumite întâmplări din realitate, afirmând cu modestie că scriitorul se regăseşte în majoritatea eroilor săi, cu precădere în cei negativi. Crezul lui literar, afirmat tot în această biografie personală, constă în faptul că s-a străduit să marcheze trecerea romanşilor printr-un secol de mari transformări (secolul al XX-lea). Constatarea aceasta este confirmată şi de Iso Camartin în docta lui introducere la culegerea de Opere (1994) ale lui Gion Deplazes. Iso Camartin afirmă că nu există izvoare mai elaborate decât scrierile lui Gion Deplazes pentru a înţelege mentalitatea tradiţională a sursilvanilor, specifică mediului rural catolic din Valea Cadi. Scriitorul însuşi mărturisea într-un interviu că opera lui nu este un pamflet, ci un martor al vremii sale.

Principalii comentatori ai literaturii scrise de Gion Deplazes îi atribuie acesteia trei caracteristici esenţiale: fascinaţia pentru destin, predilecţia pentru descriere şi portret şi un umor subtil, redate printr-un registru lingvistic extrem de bogat, adus la lumină de profunda sa cunoaştere a graiului matern, încărcat de expresii tipice, comparaţii, simboluri, zicale şi metafore. Ştiindu-l specialist şi profesor de germană, l-am întrebat într-un interviu publicat în România literară în anul 2000 de ce nu a scris literatură şi în germană, cum au făcut numeroşi confraţi ai săi de etnie romanşă. Mi-a răspuns cu sinceritate: “Romanşa îmi venea din stomac.”

Fascinaţia autorului pentru soarta individului este ilustrată în multe dintre scrierile sale în proză, începând cu primul său roman, Marietta, publicat în 1951, cu subtitlul semnificativ Vină sau destin, şi terminând cu ultimul din 1994, Martin şi Martin Antoni, continuarea celui dintâi, reunite de noi în limba română într-un singur volum. Tema predestinaţiei individului argumentează ideea că suntem supuşi unei ordini superioare. Păcatul trebuie plătit cu orice preţ, dacă nu de cel care l-a comis, atunci de generaţiile viitoare. În Buze amare un băiat şi o fată, fraţi vitregi, plătesc prin sacrificiul iubirii păcatul tatălui lor. Dramatismul acestei frumoase scrieri a fost ilustrat cu fidelitate în filmul cu acelaşi nume. Uneori patria (în Bârlogul vulturilor) sau natura (în Marlengia) reprezintă mâna destinului. De altfel natura este un element determinant în viaţa omului de la munte şi efectele ei sunt magistral înregistrate prin arta descrierii proprie scriitorului, el însuşi un muntean autentic prin obârşie.

Gion Deplazes a fost predestinat să se stingă din viaţă la o vârstă înaintată şi în ultimii doi ani să fie dependent de îngrijire calificată, îmi scrie Doamna Carmelia Deplazes, soţia scriitorului. Nu voi uita bucuria pe care a încercat-o în faţa fiecărei cărţi traduse în română şi nici generozitatea cu care ne-a acordat încuviinţ area de a-i traduce întreaga operă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara