Numărul curent: 47

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Restituiri:
O epistolă necunoscută a lui Petru Dumitriu de Nicolae Scurtu


Biografia prozatorului, dramaturgului, eseistului, epistolierului si memorialistului Petru Dumitriu (n. 1924 - m. 2002) începe să capete contur, mai ales pentru publicul românesc, odată cu apariţia cărţilor datorate lui Eugen Simion1, George Pruteanu2 si Pavel Ţugui3 care surprind cu inteligenţă si acuitate itinerariul unui scriitor român aflat în exil de mai bine de o jumătate de secol.

Cărţile sale, unele dintre ele adevărate capodopere, precum Cronică de familie, au fost interzise, epurate din biblioteci sau, în unele cazuri, distruse prin ardere. Numele său a fost trecut la index, ocolit cu maximă atenţie de toţi istoricii si criticii literari, iar biografia, deloc lineară sau comună, a continuat să fie amendată prin tot felul de atacuri josnice, denunţări si calomnii comandate de forurile politice si culturale de la Bucureşti.

Revelatoare prin conţinut si, desigur, prin informaţiile pe care le conţine este si epistola, inedită până acum, trimisă lui Pavel Ţugui4, în care se destăinuie fără ezitări, demonstrând, cu argumente absolut credibile, jocurile de culise orchestrate de Mihai Beniuc, personaj malefic al vieţii literare si culturale din acea vreme.

Un articol publicat de criticul literar Mihai Gafiţa privitor la opera sa îl determină să se adreseze celor mai însemnate instituţii culturale ale ţării, precum si organelor de partid si propagandă, semnalând campania denigratoare care îl vizează.

În aceste împrejurări, nefavorabile activităţii literare, creaţiei, în special, se decide să părăsească România în februarie 1960, obţinând, cu oarecare dificultate, cetăţenia germană.

Exilarea lui Petru Dumitriu a constituit o uriasă pierdere pentru literatura si cultura română, iar recuperarea operei si a biografiei, acum, se face lent si cu intermitenţe.


[Bucureşti], 26 iulie 1959

Mult stimate tovarăşe Ţugui,

Soţia mea mi-a spus prea târziu că a vorbit cu d[umnea]v[oastră] şi m-am supărat că nu m-a trezit: scrisesem până la 6 dimineaţa şi dormeam ca mort.

Mulţumesc din tot sufletul pentru solicitudinea ce-mi arată partidul şi d[umnea]v[oastră] personal. Regret însă că trebuie să vă adresez aceste rânduri pline de amărăciune.

De trei săptămâni a apărut o critică răuvoitoare a lui M[ihai] Gafiţa în Gazeta literară. Acolo, printre alte năzbâtii, mă critică fiindcă nu arăt în Cronica de familie pe muncitori şi comunişti. Dar Cronica e romanul unei familii de mari moşieri, ea arată critic vechiul regim. N-am abordat în ea nici mica burghezie, nici negustorimea, nici intelectualitatea progresistă, nici un şir întreg de laturi ale vechii societăţi.

Cartea e o condamnare a clasei dominante şi nimic mai mult, asta a vrut să fie, şi cred că am reuşit s-o fac aşa.

Cusururile căutate cu lumânarea arată numai intenţia să mă demobilizeze. Mi-am zis: e dreptul criticii să nu înţeleagă, voi lucra înainte fără să-mi pese. Dar [i]eri mi-a sosit formularul de contract de la E[ditura] de S[tat] pentru L[iteratură] şi A[rtă] pentru Cronică în Biblioteca pentru Toţi, „selecţiuni" (!?) în volum de mai puţin de un sfert din original. Ca în America, „Digest" din Cronica de familie, aşa cum a făcut recent E[ditura] Tineretului un „Digest" din Moromeţii de Marin Preda.

Cred că în ce mă priveşte ideea provine direct din articolul lui Gafiţa, care e inspirat de Beniuc. Acum un an de zile, Beniuc a declarat unui critic care mi-a spus mie, că „în şase luni nu se va mai vorbi de Cronica de familie, fiindcă ea arată (?!) că clasa dominantă a căzut în urma viciilor sale, şi nu în urma luptei clasei muncitoare (?!)!"

Câtă ingeniozitate, ca să distrugi o operă care s-a impus şi în Franţa capitalistă, unde toţi mârâie împotriva „tendenţiozităţii" ei, dar nu o pot nega.

Numai Beniuc şi ciracii săi vor s-o distrugă, şi, dacă se poate, să mă distrugă şi pe mine.

În ce stare de spirit pot scrie eu acuma, când am atâtea dificultăţi artistice şi ideologice, şi-mi dau seama că la Biografii contemporane Gafiţa şi alţii ca el vor găsi că nu arăt problema femeilor, sau a cooperaţiei, sau trecerea de la U.T.C. la U.T.M.!

Eu ştiu că în cărţile mele nu pot arăta întreaga viaţă. Dar ce să fac? Calvarul, marea carte a lui Alexei Tolstoi, nu are nici un erou principal muncitor. A fost ciopârţită? Nu mă compar cu Alexei Tolstoi, nici cu vreun alt mare scriitor.

Dar aici nu ştiu ce să fac, în faţa persecuţiei sistematice de care am parte de la Beniuc, care în acelaşi timp mânjeşte hârtia şi pune în scenă nişte lucrări literare care nu plac nimănui, nu folosesc nimănui, şi sunt lăudate de frică.

Tovarăşe Ţugui, vă rog, să se isprăvească odată campania surdă pe care o duce Beniuc împotriva mea, prin vorbe, intrigi, prin Gazetă, prin direcţia gen[erală] a editurilor, pe toate căile.

Nu mai pot şi nu mai ştiu ce să fac ca să am măcar trei luni de linişte.

Vă rog să nu uitaţi că nici Moromeţii, nici Setea nu au eroi muncitori, deşi fiecare îşi rezolvă foarte bine problema sa specifică.

Drum fără pulbere6 m-a costat trei ani de muncă, l-am refăcut, şi acuma nu mai poate fi reeditat. Acuma mă voi vedea în aceeaşi situaţie cu Cronica de familie.

Dar dacă se va găsi ceva, ceea ce eu nu pot prevedea, şi la Biografii contemporane? La trei ani după apariţie? (căci Cronica a apărut în 1956)? Înseamnă că lucrez în zadar şi că trăiesc degeaba.

Vă rog, tovarăşe Ţugui, să găsiţi o soluţie; eu nu văd, deoarece Beniuc e atotputernic în viaţa literară şi ştie cum trebuie lucrat ca să împingă la disperare un om care nu-l adulează.

Regret că nu vă pot da alte ştiri mai bune. Mai aveam vreo 100 de pagini până să isprăvesc volumul 1, dar nu mai ştiu când îl voi putea sfârşi.

Cu deosebită stimă, al d[umnea]v[oastră],

Petru Dumitriu


Note

• Originalul acestei scrisori, necunoscute până acum, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu.

1. Eugen Simion - Convorbiri cu Petru Dumitriu. Iaşi, Editura Moldova, 1994, 256 pagini.

2. George Pruteanu - Pactul cu diavolul. Şase zile cu Petru Dumitriu. [Bucureşti], Editura Albatros şi Editura Universal Dalsi, 1995, 224 pagini.

3. Pavel Ţugui - Tinereţea lui Petru Dumitriu.Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001, 168 pagini.

4. Pavel Ţugui (n. 1921), profesor universitar, istoric literar şi un excelent cunoscător al Bucovinei despre care a scris cărţi importante. Petru Dumitriu i se adresează în calitatea pe care o deţinea atunci - Şef al Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (1955-1960).

5. Mihai Gafiţa - Petru Dumitriu în Gazeta literară, 6, nr. 28 (278), joi, 9 iulie 1959, p. 1 şi 3 + 1 foto bust Petru Dumitriu. (Anul XV). Pasajele care l-au iritat pe scriitorul Petru Dumitriu sunt: „Vom putea constata, de asemenea, că sensul celor trei volume ale Cronicii duce la încheierea că burghezia s-a autonimicit total, că resturile ei, atâtea câte mai sunt, au devenit inofensive" şi „...acea lumină lipseşte Cronicii de familie,din cauza absenţei forţelor revoluţionare, a luptei lor pentru o nouă viaţă."

6. Drum fără pulbere. Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1951, 668 pagini.