Important într-o comedie este "să n-o dai pe alături" crede regizorul Vlad Mugur si esential pentru a "nimeri cu precizie nuanta si tonul exact" cum tot el spune că e idealul, este trasarea evidentă a granitei care-l desparte pe "alături" de teritoriul propriu.
În salonul incomod si prăfuit, construit pe scenă de scenograful Helmut Stürmer, e întuneric; lumina crudă pătrunde din cînd în cînd tăios prin usile batante, atît de improprii intimitătii. Colturile de mobilă si figurile din tablouri îsi dezvăluie treptat întregul, prevenindu-ne parcă în legătură cu ce va urma, o poveste încîlcită cu personaje care înteleg greu ceea ce văd si nu prea reusesc să pună cap la cap ceea ce li se întîmplă. Obiectele au o viată proprie si scopuri opuse celor ce le mînuiesc: umbrela cu cap de maimută imposibil de găsit, mîinile murdare de cărbune, care asa rămîn oricît ar fi spălate, boneta, cutia cu tutun, suvita de păr, pantoful găsit în buzunar, toate devin elemente declansatoare de comic.
Domnul Lenglumé si domnul Mistingue au o scuză: "li s-a rupt filmul", după excesul de băutură de la banchetul unde s-au sărbătorit zece ani de la absolvire. Împrejurarea explică si de ce au ajuns în acelasi alcov, desi practic nu se cunosc si fac eforturi să se recunoască. Gazda fără voie încearcă să scape de musafirul nepoftit, dar nu izbuteste să renunte la conventiile conversatiei civilizate si prelungeste dialogul printr-o invitatie la masă ceea ce face explicarea episodului pentru sotie si servitor mult mai dificilă. În această mahmureală colectivă, o stire veche devine cu usurintă o informatie proaspătă, semnele întâmplătoare se transformă într-un sir elocvent de indicii ale crimei. Pe strada Lourcine a fost găsit cadavrul unei fete si toate indiciile par a spune că cei doi cheflii nu sunt străini de eveniment. vestea e citită într-un ziar vechi de zece ani. După ce a expus pe întelesul tuturor datele problemei, regizorul îsi permite declansarea angrenajului comic. Cei doi vor să steargă urmele. Actiunile lor îi încurcă si îi nedumiresc pe ceilalti. Iar ceilalti, sotia, servitorul, vărul se lasă contaminati de logica bizară a celor doi si participă cu antren si determinare la actiuni de autoapărare în împrejurări de neînteles.
Eleganta rezolvării regizorale derivă din limpezimea stabilirii premiselor si din urmărirea încîlcirii lor, în pofida acceleratiei, pas cu pas, pînă la clarificarea concluziei. Aproape toti actorii se conformează acestui tip de conventie. "Noi stim că asa ceva nu se poate întîmpla, dar dacă s-ar putea, uite ce-ar iesi" si demonstrează cu aplicatie si convingere consecintele paroxismului în bălmăjeală. Cînd încărcătura nervoasă ar trebui să provoace clocotul, intervine muzica (Nicu Alifantis), armonia în dizarmonie, punctul de unde poate reîncepe goana în cerc. Inteligenta si privirea ironică a regizorului supraveghează pătaniile scenice, ferindu-le de dezordine si vulgaritate.
Actorilor li se cere o detasare "englezească" cum spunea cineva, să joace cu maximum de seriozitate stupiditatea. Pompiliu Stefan (Mistingue) este un fost premiant la latină ajuns bucătar, mitocan si limitat, extrem de preocupat de actiunile prezente, fără nici un plan pentru clipa următoare. Nu stie cum a ajuns în casă, dar nici nu e interesat să plece. Ioana Florea (sotia lui Lenglumé) interpretează cu convingere situatia opusă: nu este defel preocupată de haosul declansat la ea în salon desi contribuie din plin la potentarea lui si se tot pregăteste să meargă la un botez. Daniel Besleagă (vărul lui Lenglumé), profitor cu o smecherie tembelă si o pasionalitate grăbită, intră în mod firesc în baletul din salon. Ovidiu Crisan (Justin, servitorul lui Lenglumé) este un fecior "stupid", cum ar zice Caragiale, dar devotat, sporind, în felul său, cantitatea de mecanic opusă viului.
O discutie specială ar merita prezenta lui Claudiu Bleont (Lenglumé, rentier) în această distributie. Energia sa creatoare ridică tonusul spectacolului, dar excesul de interpretare, jocul bufon cu sala îl izolează de restul distributiei. Este o vedetă în spectacol, dar îsi justifică cel mai bine acest statut cînd e alături de parteneri si nu cînd o ia la fugă spre avanscenă.
Crima din strada Lourcine nu evocă în mintea spectatorului nici un fel de cadavru, ci doar bunadispozitie iscată de o falsă enigmă. Este un divertisment superior, spectatorul simtindu-se solidar cu privirea inteligentă a regizorului. Ca întotdeauna prezenta lui Vlad Mugur pe afisul unui spectacol dă garantia stilului, a unei teatralităti moderne atît în substanta cît si în forma ei. Spectacolele lui Vlad Mugur se constituie într-o structură finită cu o existentă autonomă în care sincretismul este o expresie a nevoii de a da un înteles general existentei. Satisfactia spectatorului provine si din puterea acestui artist de a-i purta cu el pe toti colaboratorii ridicînd coeficientul de talent al întregii echipe.
Crima din strada Lourcine de Eugène Labiche la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
