Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
O clarificare necesară de Gellu Dorian

Am privit nu cu o detaşare firească, cum ar fi trebuit, ci cu o mirare crescândă atitudinea unor confraţi scriitori faţă de decizia juriului naţional de acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia pe anul 2014. Nu m-am aşteptat, ca organizator, alături de Primăria Municipiului Botoşani, la o unanimitate de opinii faţă de decizia juriului şi faţă de poetul laureat. Nici nu ar fi fost firesc. Însă a duce acuzele până dincolo de o limită a normalului, ce frizează reaua credinţă, nu m-am aşteptat de la unii contestatari. A cere demisia unui juriu înseamnă a avea la îndemână toate argumentele obiective şi nu a te baza doar pe probabilităţi ce ţin de subiectivism în astfel de situaţii.
Însă acest lucru m-a mirat mai puţin faţă de faptul că acuzatorii pun în cârca Uniunii Scriitorilor din România decizii ale juriului naţional de acordare a acestui premiu, care, ce-i drept, l-a avut ca preşedinte de facto pe Domnul Nicolae Manolescu – cel care a colectat voturile de la membrii juriului şi a comunicat rezultatul organizatorilor de la Botoşani –, iar preşedinte de jure, pe Domnul Mircea Martin, cel care a citit procesul-verbal în gala de decernare a premiului de la Botoşani şi a făcut laudatio poetului laureat. Domnul Nicolae Manolescu, atunci când a devenit membru al acestui juriu, în decembrie 2000, nu era preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, cum, ce-i drept, este acum. Aşa cum nici regretatul Laurenţiu Ulici, când a constituit primul juriu în 1991, nu era preşedinte al U.S.R. Tot Laurenţiu Ulici a stabilit atunci într-un regulament al juriului copreşedinţ ia acestuia, care a fost de la început în tandem cu Mircea Martin, care, alături de Cornel Ungureanu, este de la început în acest juriu. Laurenţiu Ulici şi Mircea Martin făceau laudatio pe rînd, de la o ediţie la alta, laureaţilor. Acest lucru a rămas valabil şi după venirea în juriu a Domnului Nicolae Manolescu. Ceea ce s-a văzut şi la această ediţie, prin distribuirea rolurilor celor doi. Prin urmare, Uniunea Scriitorilor din România, sub a cărei egidă doar s-au derulat toate ediţiile acestui premiu, trebuie scoasă din această discuţie, dusă mult prea departe şi cu multă patimă. Domnul Nicolae Manolescu este membru al juriului în calitatea Domniei Sale de critic literar, de profesor universitar, de bun cunoscător al fenomenului poetic de la noi, care a scris despre mai toţi poeţii României, ci nu în calitate de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, care nu este condusă doar de Domnia Sa, ci de un Consiliu şi un Comitet Director. Aşa cum toţi ceilalţi membri nu sunt în acest juriu datorită funcţiilor lor publice, ci pentru că sunt importanţi critici literari români, cunoscători ai fenomenului poetic de la noi, pe care această instituţie a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” de douăzeci şi patru de ani îl pune în evidenţă aşa cum nu s-a mai făcut până în prezent în literatura română. Despre moralitatea acestui juriu poate vorbi doar probitatea membrilor care-l compun, probitate de care timpul scurs în cei douăzeci şi patru de ani de pînă acum a dat dovadă. În astfel de cazuri lucrează opinia subiectivă, momentul care are în vedere opera poetică – Opera Omnia! – a poetului laureat.
În tradiţia acestui premiu a existat unanimitate în voturi în rare cazuri, cum de altfel nici opiniile n-au fost totdeauna unanime. Ceea ce este absolut firesc. Însă a duce acum discuţia spre altceva, spre U.S.R. şi preşedintele ei, care îşi premiază funcţionarii, este o deturnare a credibilităţii acestei instituţii a Premiului Naţional de Poezie în faţa opiniei publice, o deturnare a adevărului care este acum ca de altfel dintotdeauna de partea juriului şi nu de partea contestatarilor, transformaţi acum în acuzatori.
Regulamentul acestui premiu nu interzice posibililor nominalizaţi să aibă funcţii publice. Dacă întâmplător un laureat se află în momentul primirii premiului într-o funcţie, fie şi cea de vicepreşedinte al U.S.R., ca în cazul de faţă, asta nu trebuie să atârne cumva în decizia juriului, dar nici în opiniile inevitabililor contestatari, care pot explica atitudinea lor prin analize critice la opera poetului, nu prin înfierări ale juriului bazate pe presupuneri.
Că acest premiu este atât de discutat, că unii laureaţi sunt contestaţi, că lista aşteptărilor este una lungă, că este extrem de râvnit, asta înseamnă că este cu adevărat cel mai important premiu literar care se acordă în România. În acest sens şi scop a fost înfiinţat în 1991, devenind cea mai importantă instituţie a unui premiu literar din arealul literaturii române, dar şi din cauză că în România nu exista un astfel de premiu, ci tot soiul de premii care erau în apanajul unor jocuri de culise sau interese de moment.
Acest premiu se vrea de durată şi nu poate fi la îndemâna nimănui, nici măcar a vreunui membru al juriului sau a organizatorilor, cu atât mai puţin la îndemâna unui grup de scriitori care cer demisia juriului în bloc.
Rezultatul acestei ediţii este cel comunicat şi reprezintă decizia juriului în totalitatea lui, impusă de voturile exprimate de cei şapte membri ai juriului. Şi punctum!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara