Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
O carte românească de istoria ideilor în Germania de Al. Ioanide

La editura Königshausen&Neumann din Würzburg a apărut recent volumul Der Landschaftsgarten als Lebensmodell (Grădina peisageră ca model de viaţă), 512 p., de Ana-Stanca Tabarasi. Volumul e consacrat istoriei simbolului grădinii ca model pentru identitate.
Între 1710-1850 a avut loc o controversă în literatura europeană despre forma grădinilor. Comparate, literaturile din Anglia, Franţa şi Germania au în comun înţelegerea grădinii ca proiecţie a sufletului celui care a creat-o, grădina fiind folosită ca model în morală, politică, pedagogie, imaginea femeii, concepţia despre moarte - toate acestea convergând în imaginea paradisului pe pământ. Din cauza elementelor laice care ţin de identitate, parcul englezesc neordonat a devenit şi o probă a subiectivizării religiei (paradisului).
Ana-Stanca Tabarasi aduce elemente de absolută noutate pentru legătura dintre schimbarea formei grădinilor şi schimbarea concepţiei despre intelect, amintire, memorie. În parcul baroc geometric natura era reprezentată neoplatonic, grădina fiind de fapt o ilustraţie a ideii de natură şi a idealului de frumuseţe, înţeles ca relaţie între numere şi proporţii. Parcul englezesc e, dimpotrivă, influenţat de empirismul anglo-saxon, în special de John Locke şi Joseph Addison. Aici ideile complexe sunt formate din experienţă, iar un peisaj variat contribuie la hrănirea imaginaţiei cu idei variate. Întrucât experienţa peisajului are consecinţe importante pentru cunoaşterea din experienţă, parcul englezesc poate să înnobileze sufleteşte pe cel care se plimbă în el, dacă a fost creat în aşa fel încât atmosfera diferitelor tipuri de peisaje (melancolic, sumbru, voios, pastoral, idilic, măreţ etc.) să provoace o succesiune de sentimente. De aici comparaţia cu catharsis-ul teatral: privitorul trece în cursul unui spectacol prin atâtea sentimente şi senzaţii, încât iese purificat şi înnobilat.
În epocă, dorinţa de a transforma întreg pământul într-un parc englezesc urmărea şi transformarea oamenilor în acest mod, ceea ce ar fi avut şi urmări politice (utopia că oamenii care trăiesc astfel vor deveni cu toţi mai buni; concepţiile naţionale; probleme legate de politica şi constituţia fiecărei ţări - de exemplu, identificarea grădinii englezeşti cu constituţia engleză şi a parcului baroc gen Versailles cu absolutismul francez). În Germania, lipsa unui stil propriu de grădină şi a unei unităţi naţionale au dus la cele mai intense controverse asupra modelului de parc german care să corespundă identităţii germane. Latura teologică a discuţiei despre paradisul terestru e legată de o nouă apreciere a peisajelor sălbatice şi montane. Ana Stanca Tabarasi recunoaşte aici influenţa calvinismului, care susţinea că doar omul a căzut în păcat, nu şi natura. Fiind în continuare bună, ca în paradis, natura poate avea un efect moral asupra omului. Dacă natura e în continuare bună, se pune întrebarea de ce nu s-a păstrat paradisul în forma originală. Răspunsul teoreticienilor grădinii peisagere e că paradisul, considerat un fel de colecţie de arhetipuri, s-a risipit pe întreg pământul, nemaiputând fi recunoscut decât dacă ar fi fost privit de sus, din cer, de către Dumnezeu. Astfel şi-ar fi pierdut şi efectul asupra omului. De aceea parcul englezesc are drept scop adunarea cât mai multor tipuri de peisaj, pentru a reface acea concentraţie originară a paradisului într-un spaţiu restrâns, regenerând, astfel, spaţiul originar.
Volumul începe cu o parte istorică/cronologică şi se încheie cu o parte de comparaţie a motivelor, cu interpretarea acestora din punct de vedere politic, moral, filozofic, şi evidenţierea diferenţelor dintre cele trei culturi - polemica franceză împotriva celei engleze etc. Capitolul despre poetologie prezintă cartea ca grădină, în care se recunosc trecerile de la estetica clasicizată, cu regulile lui Aristotel, la romanul sentimental, poezia în vers alb, drama burgheză în teatru (împotriva pieselor clasicizate de tip Voltaire, Racine, Corneille - critică pe care Ana Stanca Tabarasi o consideră nedreaptă, întrucât Voltaire însuşi era adeptul grădinii englezeşti). Noul ideal nu mai era ca totul să fie universal valabil, ci cartea, ca şi grădina, să reprezinte individualitatea autorului. Să fie "un individ frumos", spunea Tieck, şi după el aserţiunea a fost repetată de mulţi.
În pedagogie, modelul grădinii semnaliza trecerea de la pedagogia de tip rousseauist, în care copilul de dezvoltă liber, nu "tuns" geometric ca în grădinile baroce. Capitolul despre femeie şi modă prezintă, în contrast, doamna nobilă de tip baroc, încorsetată şi deformată, cu femeia care mizează pe naturaleţe, de multe ori ţărancă sau păstoriţă, din grădinile englezeşti. Concepţia despre moarte e modificată şi ea odată cu idealurile de simplificare a vieţii. Dispar reprezentările alegorice ale morţii, aşa cum apar în parcul baroc, în favoarea concepţiei antice elene despre moartea ca efeb cu făclia întoarsă, fiind preaslăvită reîntoarcerea în natură, contopirea cu lumea elementelor.
Volumul beneficiază de o bibliografie de treizeci de pagini şi este ilustrat cu o "revoluţie a grădinilor" de Hubert Robert (1733-1808).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara