Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
O carte fundamentală de Rodica Zafiu

Cartea profesorului Eugen Munteanu, Lexicologie biblică românească (Bucureşti, Humanitas, 2008), e un volum exemplar, care fixează un reper şi consolidează o ierarhie de valori. E o carte fundamentală, model de rigoare filologică, dar şi de obiectivitate ştiinţifică, care se plasează într-o deplină normalitate a abordării ştiinţifice. Propunîndu-şi să cerceteze un domeniu extrem de important, dar insuficient studiat, autorul nu se lasă influenţat de complexele culturii române, nu are de demonstrat priorităţi, superiorităţi, unitatea naţională sau spiritul popular. Plasează cazul românesc, firesc, într-un spaţiu al integrării şi într-un orizont al comparaţiei, între fenomenele culturale universale şi mai ales între cele europene, care urmează căi asemănătoare. Cartea investighează constituirea lexicului religios românesc, pe baza traducerilor, urmărind în primul rând traducerile biblice: accentul cercetării cade pe Biblia de la 1688, în relaţie cu manuscrisele care i-au stat la bază, comparate cu traduceri anterioare şi posterioare. O primă versiune a cărţii (Studii de lexicologie biblică) apăruse în 1995, la Iaşi, la Editura Universităţii "Al. I. Cuza" -, avînd astfel o circulaţie mai limitată, în mediul universitar (primise însă Premiul "Timotei Cipariu" al Academiei Române). Noua versiune, mult extinsă, cuprinzând noi studii publicate între timp de autor, în periodice sau volume colective, are toate şansele să fie cunoscută şi admirată de mai multă lume: şi pentru că, fără a coborî tonul şi a face popularizare, păstrînd toată acribia confruntărilor textuale, se citeşte cu mare plăcere: e scrisă elegant, alert, cu pasiunea ideilor. Le­xi­cologie biblică românească e o carte importantă deopotrivă pentru studiile de traductologie, pentru cercetarea istoriei limbii române, a stilisticii istorice (evoluţia limbajului religios şi a subvariantelor sale), dar şi pentru punerea la punct a dicţionarelor-tezaur, cărora le furnizează sensuri, atestări şi explicaţii noi.

Ideea-forţă a cărţii - importanţa traducerilor biblice pentru formarea românei ca limbă de cultură - e în bună măsură polemică şi inovatoare. Adesea istoriile literaturii şi ale limbii române au neglijat traducerile în favoarea textelor originale, considerînd că primele ar fi doar manifestarea unei imitaţii fără reflecţie, producătoare de structuri artificiale, nefireşti. Or, aşa cum arată cu claritate Eugen Munteanu, limbile de cultură europene s-au format tocmai prin imitarea modelelor clasice, prin încercarea deliberată de a reconstitui cu materialul lingvistic naţional semantica, sintaxa şi retorica greco-latină. Această carte aduce argumente convingătoare în sprijinul ideii că influenţele lingvistice manifestate în genere prin traducere (calcul semantic şi mai ales cel de structură) au stimulat de fapt creativitatea limbii, creînd tipare derivative şi de compunere productive. Ideea centrală mai are o latură esenţială, arătînd că limbajul religios, în special textul biblic, au influenţat decisiv evoluţia limbii: sensuri noi, construcţii, expresii provenind din ebraică, trecute în greacă, latină, slavonă şi ajunse în româna cultă, au trecut mai departe în vorbirea comună, în limbajul popular. Autorul analizează o cantitate enormă de date, urmărind cu minuţiozi­tate sursele cuvintelor şi ale sensurilor, filiaţia lor, într-o comparaţie multiplă între versiuni clasice şi moderne, publicate şi manuscrise. Procesul traducerii textelor sacre e urmărit în contextul său originar, în încercarea de a reconstitui şi a explica atitudinile şi strategiile traducătorilor: pornind de la principiul, întemeiat religios, al literalităţii stricte, până la libertăţile sancţionate de uz şi tradiţie.

Cititorul - cartea îi va interesa cu siguranţă şi pe teologi şi pe filosofi - urmăreşte cu pasiune descrierea cîmpului semantic al actelor intelectuale, istoria lexicalizării în română a unor concepte religioase - conştiinţă (împreună ştiinţa, sfatul, cunoştinţa, gândul, cugetul etc.), aproapele (apropiatul, vecinul), pronia (mai înainte ştiinţa, mai-nainte gîndirea şi grijuirea, providenţia...) - oscilaţiile care au condus, pentru sintagma neotestamentară "pîinea cotidiană", la versiunile de traducere cea de toate zilele şi spre fiinţă. Un interes la fel de larg îl are prezentarea polemicii dintre Heliade şi Andrei Şaguna, în privinţa modernizării sau a conservatorismului traducerii religioase. Lingviştii au la dispoziţie în acest volum un material extrem de bogat şi mai ales idei noi în interpretarea calcului semantic, a concurenţei dintre acesta şi împrumut, a rezultatelor sale (între care "hipersemantizarea", "estomparea contururilor semantice" etc.).

Sînt în Lexicologie biblică românească informaţii de care trebuie să dispună orice om de cultură: privitoare la sursele religioase ale lexicului cult, la intertextualitatea şi interferenţele sale istorice, la rolul diferitelor traduceri (pe lîngă Biblia de la Bucureşti, e subliniată importanţa excepţională a Bibliei de la Blaj, din 1795, model urmat îndeaproape de traducerile ulterioare). De la autor nu putem să nu aşteptăm o continuare, anunţată printre rînduri, a investigaţiei asupra influenţelor sintactice ale traducerilor din limbajului religios - şi, desigur, alte contribuţii lexicografice asupra cuvintelor şi sensurilor religioase, în evoluţia lor fascinantă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara