Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
O campanie "inutilă" de Alex. Ştefănescu


Am ales în sensul că în ziua de 28 noiembrie 2004 am votat, ca milioane de alţi români. Preferatul meu a fost Gheorghe Ciuhandu, dintre candidaţii la preşedinţie. Iar dintre partide, am votat Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, atât pentru Senat, cât şi pentru Camera Deputaţilor.

Şi nu numai că am ales, dar m-am străduit şi să fiu ales, candidând pe locul 1 pe lista pentru Senat a PNŢCD în judeţul Suceava, unde am participat timp de câteva săptămâni la campania electorală. Ştiam că PNŢCD nu are aproape nici o şansă, dar a fost o onoare pentru mine să pierd odată cu un partid aureolat de o tragică nobleţe.

Actuala marginalizare a PNŢCD nu se datorează, cum afirmă unii (interesat sau din plăcerea vinovată de a denigra), pretinsului eşec al guvernării din perioada 1996-2000, ci este urmarea unei activităţi propagandistice odioase susţinute de foşti activişti ai PCR şi foşti lucrători ai Securităţii în complicitate cu numeroşi indivizi (inclusiv din presă) ignoranţi sau iresponsabili.

Cea mai murdară afacere de după 1989 n-a fost nici Caritas, nici Bancorex, nici Rafo. Cea mai murdară afacere postdecembristă a fost tentativa de lichidare în văzul lumii, pentru a doua oară în istorie, a PNŢ, partid care exprimă esenţa însăşi a civilizaţiei româneşti (tocmai de aceea nici nu poate să dispară; dacă prin absurd s-ar desfiinţa, peste numai o clipă s-ar reînfiinţa de la sine).

În primele zile de după căderea lui Ceauşescu şi destrămarea ca un fum a sumbrului edificiu al comunismului, mulţi activişti şi securişti au trăit o spaimă îngrozitoare, crezând că a venit vremea să plătească pentru faptele lor. Un sentiment de nelegitimitate şi chiar de vinovăţie, fie şi neconştientizat, avuseseră de altfel tot timpul, inclusiv în momentele lor de glorie. Dar acum părea că venise scadenţa. Unii dintre ei au şi fugit din oraşele mari, ascunzându-se în casele părinteşti de la ţară, la mânăstiri sau chiar în păduri. Ei nu-şi puteau reprezenta actul justiţiar decât prin similitudine cu tratamentul pe care îl aplicaseră - ei înşişi sau predecesorii lor - adversarilor politici în primii ani de după război.

Cu mare teamă era privit Partidul Naţional Ţărănesc, recent relansat în viaţa publică, în rândul căruia se aflau cei mai mulţi foşti deţinuţi politici. Evoluţia ulterioară a evenimentelor a dovedit că teama era cu totul şi cu totul nejustificată, că originea ei se afla mai curând în conştiinţa tulbure a călăilor decât în vreo declaraţie vindicativă a victimelor.

Acea spaimă trăită atunci n-au putut s-o uite foştii lideri comunişti şi foştii lucrători ai poliţiei politice. Acel Nürnberg virtual a constituit coşmarul care i-a urmărit pe parcursul a cincisprezece ani - şi îi mai urmăreşte şi azi - , făcându-i să se mobilizeze pentru a distruge un partid care aduce aminte, prin istoria sa tragică şi prin biografiile membrilor săi martirizaţi, crimele abominabile ale comunismului.

A început o vastă activitate josnică, de infiltrare a PNŢ, de denigrare a lui, de instigare a populaţiei împotriva ţărăniştilor, activitate la care au colaborat, din prostie, din plăcerea (îndelung cultivată de regimul comunist) de a macula ceea ce inspiră respect, mii de oameni care nici n-au înţeles ce fac. Jalnic au reacţionat în această împrejurare mulţi ziarişti, ţopăind în repetate rânduri ca nişte maimuţe în jurul presupusului cadavru al PNŢ. Chiar şi azi unii intelectuali pot fi surprinşi rânjind atoateştiutori când vine vorba de PNŢCD şi repetând clişee în legătură cu acest partid lansate de aparatul de propagandă al lumii lui Ion Iliescu. Ei îşi batjcoresc şi îşi ucid astfel propria ascendenţă spirituală. Fărădelegea lui Oedip se repetă de sute de ori pe zi, în cursul unor discuţii aparent nevinovate şi pline de umor.

Mi-a făcut plăcere ca greoi cum sunt (bătrân, gras şi obosit moral) să iau parte la o campanie "inutilă" (cum au numit-o mulţi cunoscuţi ai mei, sfătuindu-mă să renunţ) de susţinere a ceea ce este mai curat şi mai frumos în politica românească. Cu acest prilej m-am şi documentat, înregistrând în memorie manifestările grobian-agresive ale stilului electoral pesedist, despre care voi scrie cândva pe larg. Deocamdată, însă, nu vreau să-mi ocup mintea cu rememorări întristătoare. Îmi place ca măcar un timp să mai persiste în amintirea mea mirosul de brad al întâlnirilor cu ţărăniştii şi cu simpatizanţii ţărăniştilor din Suceava.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara