Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
O bilă albă pentru Robert Turcescu de Alex. Ştefănescu


Pentru mine, evenimentul politic nr. 1 al anului n-a fost nici votarea modificărilor aduse Constituţiei, nici asocierea PNL cu PD, nici demiterea unor miniştri, ci apariţia printre realizatorii de talk-show-uri televizate a lui Robert Turcescu. Emisiunea sa 100 % de la Realitatea TV, în afară de faptul că este cu adevărat un show, inteligent şi captivant, trezeşte speranţa că în România încă nu e totul pierdut. Dacă în atmosfera morală irespirabilă de la noi se mai pot forma şi afirma oameni integri şi responsabili ca acest tânăr înseamnă că mai avem, împotriva tuturor aparenţelor, o şansă.

Robert Turcescu este în mod evident îndrăgostit de profesia lui, pe care o practică decis şi competent. Nu se lasă cuprins de accese de narcisism, ca Florin Călinescu, nu face jocuri politice subtile, ca Stelian Tănase, nu este ireverenţios pentru hazul galeriei, ca Marius Tucă. Seamănă mai curând, prin capacitatea de a fi întotdeauna informat, prin stilul operativ şi elegant şi prin bunăcredinţă, cu Cristian Ţopescu (una dintre puţinele vedete TV pe care le-am avut de-a lungul timpului).

În afară de acest profesionalism, el se remarcă printr-un sentiment al răspunderii, nemaiîntâlnit până în prezent la alţi ziarişti, nici măcar la strident-justiţiarul Cristian Tudor Popescu. Robert Turcescu încearcă mereu să răspundă, cu o ardoare abia stăpânită, unor întrebări pe care nu le adresează interlocutorilor, dar care îl preocupă dramatic: Cum sunt cei care ne conduc? Ce se ascunde dincolo de morga lor de oameni importanţi? Sunt ei în stare să redreseze situaţia din România?

Pe partenerii săi de discuţie îi priveşte pătrunzător şi îngrijorat. Ştie de fiecare dată multe despre ei, le prevede în mare măsură reacţiile şi nu-i lasă să dispară în valurile de ceaţă ale unor declaraţii demagogice. Este lucid şi ofensiv, nu şi cinic. Mereu speră că personajul din faţa lui va dovedi în cele din urmă că are şi o anumită consistenţă morală, că nu este doar o imagine.

Puţini sunt oamenii politici - Gh. Ciuhandu, Mona Muscă, Vasile Dâncu şi poate încă unul sau doi - care au reuşit să iasă cu faţa curată din această examinare severă. S-a înregistrat şi un eşec al lui Robert Turcescu, care, avându-l ca invitat pe Ion Diaconescu, l-a tratat inadecvat, ca pe un om politic activ, în loc să-l ia în considerare ca pe un simbol al luptei anticomuniste (cu atât mai mult cu cât tocmai îi apăruseră trei volume de memorii). În general, însă, detectorul de minciuni de care se serveşte Robert Turcescu a funcţionat ireproşabil şi i-a făcut pe invitaţii săi să ni se înfăţişeze aşa cum sunt, nişte caricaturi de oameni politici.

Foarte inspirată (şi deloc puerilă) este ideea de a le adresa la sfârşit câte o întrebare referitoare la domeniul lor predilect de activitate. Au fost şi câteva întrebări mai puţin relevante, de tip enciclopedic, de genul celei care l-a făcut să se fâstâcească pe Traian Băsescu (cine este autorul versurilor imnului de stat al României). Cele mai multe însă s-au dovedit extrem de revelatoare. Să fii ex-ministru al agriculturii, ca Ion Mureşan, şi să crezi că un hectar are o sută de metri pătraţi (cam cât livingul din vila unui demnitar!) este iremediabil ruşinos şi compromiţător.

Sunt foarte curios ce manevre se vor inventa pentru scoaterea din joc a lui Robert Turcescu. Să sperăm că nu se va întâmpla nimic, că de data asta va învinge bunul-simţ. Şi să protestăm prompt dacă observăm că se fac presiuni de orice natură asupra acestui tânăr venit parcă din viitor.

Deocamdată, atât el, cât şi cei care l-au adus în prim-plan merită felicitări.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara