Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Puzzle:
Numele proprii ale poeziei: Eugen Suciu de Gabriel Chifu

Am citit Frica, volumul publicat de Eugen Suciu în anul 2017 şi impresia este extrem de favorabilă: prin această culegere lirică, Eugen Suciu se impune ca unul dintre cei mai originali şi mai pregnanţi poeţi de astăzi. În ce constă originalitatea poeziei sale? Sigur că da, descoperim procedee, ingrediente, pattern-uri ale surrealiştilor şi avangardiştilor de-acum un veac, după cum găsim şi unele urme din poeţi mai recenţi, ca Virgil Mazilescu. Dar toate sunt transformate şi sunt topite în plasma poeziei sale, Eugen Suciu reuşind să-şi conceapă un fel al său şi numai al său de a face poezie, recognoscibil, inconfundabil.

Ca să definim mecanismul său liric simt nevoia să introduc o raportare a acestei poezii la arta vizuală. Suciu face din cuvinte adevărate obiecte verbale, aşa cum Brâncuşi sau Henry Moore creau din materie forme noi, obiecte cu linii simplificate şi impresionante, care îmbogăţeau, îmbogăţesc realul în chip neaşteptat, dar necesar, căci esenţial. Aceste obiecte verbale marca Suciu sunt nişte construcţii impecabile, care la început ne miră, fiindcă nu le găsim uşor cheia, codul de expresivitate şi, uneori, nu ştim la ce folosesc. Îţi trebuie o iniţiere, o specială experienţă de lectură a poeziei ca să le dezlegi plasticitatea extraordinară şi să-ţi dai seama că ele emoţionează estetic şi te marchează sufleteşte, fiind rezultatul asumării unei condiţii umane grave, în care sunt prezente, cu un rol principal, două dimensiuni umane definitorii, suferinţa şi frumuseţea.

Poetica lui Suciu îşi desfăşoară acţiunea pe cel puţin două paliere: la nivelul sintaxei, unde tot timpul foloseşte mai puţine cuvinte decât te-ai aştepta. Este, adică, eliptic atunci când atâţia poeţii, mai cu seamă când nu sunt ţinuţi în frâu de prozodia clasică, ritm, rimă, au tendinţa de a folosi mai multe cuvinte decât e nevoie, sunt limbuţi, sunt chiar logoreici, hemoragici verbal. Vorbeam de apropierea dintre această lirică şi obiectele vizuale create de sculptorii pomeniţi mai înainte: ca şi la ei, în poemele lui Suciu ni se dau cele câteva linii eliptice, fundamentale şi apoi tu, cititorul, trebuie să ai ştiinţa să treci peste spaţiile albe, peste golurile intenţionat lăsate în discurs şi să completezi întregul, să participi la poem cu contribuţia ta de imaginaţie şi implicare intelectuală. Al doilea nivel pe care operează meritoriu E. Suciu este nivelul stilistic: poetul are un atent control al cuvintelor, ele sunt totdeauna bine, precis şi frapant aşezate în versuri, cu metafore şi asocieri cărora, după ce le depăşeşti un anume ermetism, le constaţi cu satisfacţie forţa, rafinamentul şi care, de aceea, te iluminează. După ce lămureşti felul cum se constituie obiectele verbale ale lui Eugen Suciu, după ce înţelegi mecanica subtilă a acestei poezii poţi să descoperi teme, obsesii, nostalgii ştiute, dar puse în pagină altfel.

Ca să nu vorbesc în gol, aleg să reproduc aici, la întâmplare, unde se deschide cartea, două poezii de-ale sale:

Nici o pală de vînt

Într-un birt pe Meţianu
dăm pe gît cîteva romuri
şi afli că ţi-ar fi plăcut
să fii marinar
să navighezi măcar de cîteva ori
printr-o acuarelă din Antile
sau prin venele vinete
ca munţii Atlas
să fii măcar de cîteva ori
un copil adormit pe punte
la soare cu batista în mînă

pentru că mîna care scrie
e întotdeauna mai bătrînă
cu o generaţie

 

În aerul fragil

Parcă cineva
ţi-ar fi plagiat copilăria
parcă ţi-ar fi dat ceva cu împrumut
atît de sigură
ca pe roţi
trece pe lîngă tine
viaţa celorlalţi
are ceva
din coerenţa filmelor mute

ţi-au trebuit mulţi ani
ca să devii
bărbatul
pe care l-ai fi putut ierta

se deschide calea
unei parţiale renunţări

destinul e o lumînare
aprinsă la ambele capete

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara