Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

interviurile României literare:
„Nu prefer prozei poezia“ - interviu cu Ioan Es. Pop de Hristina Doroftei

Hristina Doroftei: Colecţia OPERA POETICĂ, apărută în 2016 la Editura Paralela 45, sub coordonarea şi îngrijirea lui Călin Vlasie, îşi propune să adune toate volumele de poezii publicate până acum de către poeţi români reprezentativi. Până acum, în această colecţie au fost publicaţi, pe lângă dumneavoastră, Liviu Ioan Stoiciu, Aurel Pantea, Emil Hurezeanu şi Adrian Alui Gheorghe. Cum aţi primit această idee?

Ioan Es. Pop: Am fost mai mult decât flatat atunci când, în toamna anului 2015, domnul Călin Vlasie mi-a cerut ca, până la 15 ianuarie 2016, să pun laolaltă conţinuturile tuturor cărţilor mele de poezie, în vederea publicării lor într-o serie intitulată Opera poetică. După ce dl Vlasie mi-a descris, şi coerent, şi entuziast, această serie (pe atunci, sută la sută viitoare), n-am mai avut nicio îndoială că ea va exista. Acum, că au apărut primele cinci volume ale ei, n-am nicio îndoială că proiectul va continua cu tot atâta determinare şi dinamism, prin publicarea altor poeţi de vârf ai generaţiei ’80, dar şi a unora de dinainte şi de după ea.

Călin Vlasie a visat această colecţie ca un poet şi şi-a materializat visul ca un editor. Călin Vlasie, coordonatorul Colecţiei OPERA POETICĂ, a pus bazele unui Cenaclu literar, qPOEM, www.qpoem.com, care a devenit un fenomen naţional ce urmăreşte relansarea lecturii de poezie. Într-o lume a vitezei, a superficialului, lectura are şanse să învingă?

Cititorii de poezie nu sunt puţini pe lumea asta, iar poeţii le oferă spre lectură cantităţi uriaşe din creaţiile lor. Să tot stai să citeşti! Cenaclul qPOEM aşază cele două categorii, poeţii şi cititorii, faţă în faţă uneori în direct, iar interacţiunile dintre ei sunt stimulatoare şi aducătoare de profit pentru toţi. Pe sub fluviul de poezii postate pe www.qpoem.com circulă un curent critic discret, dar de neignorat, care se exprimă, valorizează, sistematizează, ierarhizează – aceşti oameni învaţă unii de la alţii, se iluminează unii pe alţii, atrag în cercul lor alţi şi alţi poeţi şi cititori, câteodată până la contopirea celor două categorii în una singură: cititorulpoet sau poetul-cititor.

Ambele colecţii noi din acest an ale Editurii Paralela 45, OPERA POETICĂ (cinci volume) şi qPOEM (13 volume), ca şi mai vechea colecţie AVANPOST, iniţiată de Călin Vlasie şi de regretatul Gheorghe Crăciun, sunt axate pe poezie, iar unii autori din colecţia qPOEM se află la debut şi pot fi sensibili la critica literară. Pe dumnevoastră în ce mod v-a afectat receptarea critică de-a lungul timpului? Acest aspect se poate deplasa şi în zona relaţiilor de prietenie?

Am fost şi sunt atent şi sensibil la receptarea critică mai mult decât las să se vadă. Fireşte, atunci când cărţile mele erau lăudate, mă simţeam în al nouălea cer, iar când erau citite altfel decât aş fi vrut eu, eram tentat să consider că nemilosul critic fie nu mi-a înţeles cartea, fie a dovedit rea intenţie în comentarea ei. Numai că nu m-am lăsat pradă unor asemenea prime impresii: am avut şi am eu însumi un spirit (auto)critic cu care m-am confruntat ani la rând înainte de a ajunge la judecata criticilor literari. Graţie lui, m-am putut regăsi de fiecare dată şi am reuşit să nu rămân un frustrat perpetuu, în război cu toată lumea.

Care este autorul din colecţia qPOEM care v-a atras atenţia? Ce sfat i-aţi da?

Am să reproduc, sub forma unui singur poem, versuri din volumele apărute în colecţie. Veţi găsi, printr-o micuţă cercetare, numele acestui autor: „Nu e nevoie să lărgiţi străzile acestea/ în urmă copiii noştri dorm pe spate cu ochii larg deschişi/ luaţi-vă mortul au zis cu ochii lor de păpuşă/ la naiba cu toate lucrurile pe care-aş vrea să le ştiu.// Ard lumânări cât turnul şi-n psalmi îngroapă ceara/ peste mine se umezeşte de ziuă,/ însuşi Dumnezeu îngăduie necazuri peste noi/ să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, să-i închidem ochii.// Eram liber în ziua aia din visul meu îmi ascultam lăutarul la căşti,/ maestrul meu ştia un singur lucru: să trăiască./ Dumnezeu tânăr şi trist făcea autostopul.// El visa că ţine libertatea în palme,/ eu dau la pedalele Bucureştiului până în Alpha Centauri.” Cât despre sfaturi, altă dată.

De ce preferaţi poezia, prozei? Este o alegere sau un destin?

Nu prefer prozei poezia. În cărţile mele, proza şi poezia se combină până la a se topi una în alta. De-a lungul anilor, am „supt” esenţe nu numai de la Dante, Khayyam, Baudelaire sau T.S. Eliot, ci şi (într-o măsură copleşitoare) de la unii ca Dostoievski, Joyce, Faulkner sau Borges. Alegerile au devenit treptat destin...

Cum a fost PRIMA întâlnire cu poezia? A fost „coup de foudre” sau a venit „picătură cu picătură”?

La 12-13-14 ani, visam cu idealismul unui poet autentic că voi scrie un roman comparabil cu Ion al lui Rebreanu. N-a fost să fie aşa, dar, vreme de câţiva ani, am tot încercat să scriu la acel roman. Proza (sau mai degrabă sângele ei poetic) a fost prima care a picurat în paharul de unde, peste ani, s-a ridicat deasupra poezia.

În prefaţa cărţii OPERA POETICĂ (Editura Paralela 45, 2016), ce conţine toate volumele dumneavoastră de poezie de până în 2011 („ieudul fără ieşire”, „porcec”, „pantelimon 113 bis”, „podul”, „petrecere de pietoni”, „confort 2 îmbunătăţit”, „unelte de dormit”), Daniel Cristea-Enache recunoaşte că este impresionat de „sensul convergent al unei imaginaţii poetice care traversează lumea şi abisurile, văzutele şi nevăzutele, căpătând totodată corp şi formă, organizându-se şi disciplinându-se într-un sistem.” Pornind de la această aserţiune, cum v-aţi defini lirismul?

Uneori, el începe de unde se termină lirismul altora şi nu conteneşte să aspire la reunirea organică, într-un bulgăre comun, a tuturor genurilor literare. Aşa cum nu conteneşte să spere că îi va supravieţui autorului, fie şi graţie iluziei că, între toate cele ce se schimbă, există ceva ce nu se schimbă, aşa cum ne lasă să nădăjduim rândurile următoare: „Greşea Lovinescu inversând raportul când, în Mutaţia valorilor estetice, susţinea că faptul de a nu înţelege criteriile etice sau religioase ale eroilor homerici (de exemplu, felul cum câştigau sau pierdeau bătăliile, nu prin luptă dreaptă, ci ajutaţi sau împiedicaţi de amestecul zeilor) ne-ar determina să nu mai avem la lectura clasicilor o emoţie estetică. Îi obiectez a nu ştiu câta oară marelui critic că nu valorile estetice se schimbă, ci celelalte, morale, filosofice, religioase, sociale.” (Nicolae Manolescu, „Înapoi la clasici”, pe www.literaturadeazi.ro, 11.07.2016)

Romulus Bucur, în „Poeţi optzecişti (şi nu numai) în anii ‘90”, identifică în volumul dumneavoastră de debut două niveluri ale textului poetic: „la un prim nivel, o poezie a spaţiului închis, a unei lumi la subsolul celei obişnuite, chiar dincolo de acesta, a unui infern terestru” şi cel de-al doilea nivel, „al transferării închiderii din lumea perceptibilă în limbaj”. Cum a evoluat relaţia dumneavoastră cu poezia şi cu vectorii ei de-a lungul ultimilor douăzeci şi doi de ani (de la IEUDUL FĂRĂ IEŞIRE până la OPERA POETICĂ)?

A înaintat cu speranţa că nu va eşua în clişee, că se va reinventa fără a-şi submina şi dinamita paşii anteriori şi că nu-şi va trăda nici autorul, nici cititorii.

În textele dumneavoastră se observă o zădărnicie care transpare în aproape fiecare pagină, iar poemul „dorm de două zile. m-am trezit degeaba. / e tot azi.” defineşte această impresie. Aceasta este concepţia omului sau a poetului Ioan Es. Pop?

De parcă ăştia chiar ar fi doi!

Volumul OPERA POETICĂ este deschis cu poemul „olteţului 15, camera 305” şi se încheie cu poezia dedicată lui Ovidiu Genaru, „unde ne vom mai întâlni”. Cum puteţi rezuma perioada trăită de dumneavoastră între cele două texte?

22 de ani între debut şi cea mai recentă carte, lucidităţi ucigătoare şi somnuri otrăvite, bani cheltuiţi degeaba pentru a nu mă trezi, creştere în descreştere, frici cât casa (zilele acestea, la Charmides, tocmai a apărut Arta fricii), coagulări de cristal, punct.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara