Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
„Nu era, în fond, lumea întreagă un desen magic care se desena de la sine?“ de Grete Tartler

Lumină şi beznă populată de fantasme, munţi, natură „cu polonicul”, corbii Hugin şi Munin aşezaţi pe umerii lui Odin, spre a-i da de ştire ce văd (dar şi telescopul Hubble, ochiul modern asupra universului), citate şi meditaţii swedenborgiene asupra Bibliei şi, în acest spirit, discuţii cu îngeri şi duhuri – toată recuzita mitologiei nordice şi a filozofiei morale germane, dar şi cele mai recente descoperiri ştiinţifice pot fi întâlnite ad libitum în romanele lui Jostein Gaarder, marea revelaţie a literaturii norvegiene contemporane.
Autor cu temeinice studii de filozofie, teologie şi literatură, dispus să scrie o proză menită adolescenţilor din zilele noastre, care n-au nici cum să ignore apartenenţa la era digitală – Jostein Gaarder ar putea fi plasat, la prima vedere, în trena lui Ibsen (el însuşi comparându-se adesea cu personajele marelui dramaturg – de pildă, în Castelul din Pirinei, face pe larg referire la Relling din Raţa sălbatică). Revenirea pedepsitoare/ sau salvatoare/ a trecutului, inserţiile suprarealiste, puternicul tragism şi permanentul recurs la basmele populare nordice sunt lecţii bine învăţate de la maestrul Nordului. Dar, la a doua vedere, inspiratorul lui Gaarder mi se pare a fi Novalis (cine a citit Lumea Sofiei descoperă că Sofia, iniţiata în filozofie, are 15 ani, cât avea la moartea sa şi mult iubita de Novalis, Sofie. Şi nu fără rost, principalele personaje ale lui Gaarder meditează asupra morţii).
Nu mă voi referi în acest comentariu la deja celebra Lume a Sofiei, romanul istoriei culturii europene, care i-a adus autorului gloria internaţională, ci la altele patru apărute în ultimii ani într-o serie de autor a Editurii Univers: Castelul din Pirinei, Fata cu portocale, Ca într-o oglindă, în chip întunecat…, Misterul de Crăciun. Volume care, după părerea mea, n-ar trebui să lipsească din biblioteca adolescenţilor şi a celor care au de lucru cu ei.
Poveştile se leagă prin „misterul descoperirii” într-un desen care se autocreează sub ochii noştri. În Castelul din Pirinei, titlul face referire la o pictură de Magritte, înfăţişând o stâncă – un munte – plutind în aer. Nu se poate ajunge la el decât prin văzduh, prin imaginaţie, nu e nici o cale pământească. Doi foşti îndrăgostiţi se întâlnesc peste treizeci de ani în locul unde avuseseră impresia că făcuseră, în bezmetica lor goană, un accident de maşină. Sau poate loviseră un duh, o premoniţie? Acea fantomă, a unei femei cu şal trandafiriu, apare în peisajul fiordurilor spre a le dezvălui că sufletul se află într-o altă dimensiune. Cei doi foşti îndrăgostiţi, Solrun şi Steinn, având între timp fiecare propria familie şi propriii copii, încep o corespondenţă electronică introspectivă – nu în ultimul rând despre motivul despărţirii lor, care a urmat convingerilor diferite (ea credea în cele nevăzute, el e un om de ştiinţă, cercetător al mediului, încrezător doar în argumentele fizicii). Reîntorşi la locul unde crezuseră că au făcut accidentul, găsesc o tablă cu informaţii turistice despre legenda unor spiriduşi. La scurt timp, Solrun moare lovită de o maşină: astfel, premoniţia arătării de acum treizeci de ani („femeia cu şal trandafiriu”) se împlineşte. Povestea e salvată prin dramatismul ibsenian, căci nu aflăm cine avusese dreptate. Nu cumva omul de ştiinţă? Există, sau nu există o cale de salvare?
Umbra morţii şi viziunile diametral opuse asupra existenţei sunt explorate de Jostein Gaarder şi în Fata cu portocale. Aici, adolescentul Georg primeşte peste ani o scrisoare de la tatăl său, pe care abia apucase să îl cunoască. Tatăl îi vorbeşte, de dincolo de moarte, despre iubirea sa pentru aceea care avea să-i devină soţie, îi arată perpetua pendulare între ochiul ştiinţei (telescopul Hubble, interesul pentru astronomie al tatălui şi, mai târziu, al fiului) şi artă („fata cu portocale” studia pictura, de altfel şi Georg avea să studieze muzica) şi îi pune suprema întrebare: ce ar fi ales el dacă „o autoritate supremă”, o „zână cosmică” i-ar fi dat voie să aleagă înainte de a se naşte? „Ai fi ales ca odată să trăieşti o viaţă pe Pământ, scurtă sau lungă?... Sau ai fi refuzat să participi la acest joc, pentru că nu acceptai regulile?” Din fericire, se creează un echilibru, căci adolescentul, de care muzica şi iubirea nu sunt străine, are un răspuns pozitiv: „Aleg acea mică parte a Binelui care este spre folosul meu… Există ceva care se numeşte bucuria de a trăi şi la urma urmei ignor cele două prăpăstii”.
Ca într-o oglindă, în chip întunecat… (titlu făcând aluzie la 1 Corinteni, 13,12) are drept personaj principal o adolescentă care, ca şi în Lumea Sofiei, e iniţiată în cunoaşterea metarealităţii. Dar, de data aceasta, călăuza nu este un profesor de filozofie, ci un înger, care îi vorbeşte de tainele nevăzutelor şi despre ceea ce Jung ar fi numit „ceasul cosmic purtat de pasărea neagră”. Îngerul Ariel îi spune Ceciliei, parafrazând Biblia: „Vedem totul ca într-o oglindă, în chip întunecat…. Ai avut ocazia să tragi puţin cu ochiul dincolo, de cealaltă parte. Dar n-are rost să mă apuc să şterg oglinda ca să vezi mai limpede. Pentru că atunci ai vedea, poate, mai clar ce se află dincolo, dar nu te-ai mai vedea niciodată pe tine”. O poveste căreia cu greu îi poţi accepta rostul trezirii de speranţă. Poate doar datorită meritului pe care i-l găsea şi Kierkegaard morţii: te face să apreciezi mai intens viaţa.
Cel mai mult mi-a plăcut – fiind şi cartea cea mai vioaie dialogal, deloc lacrimogenă, ba chiar având un subtil umor, Misterul de Crăciun. Înainte de advent, Joakim şi tatăl lui găsesc un calendar făcut manual, calendar fermecat, cu imagini, dar şi bileţele care spun povestea unei fetiţe pornite din Norvegia într-o călătorie prin spaţiu şi timp către Bethleem. „Era de parcă am fi deschis uşa spre altă lume.” Grupul de pelerini se tot lărgeşte cu noi figuri din povestea Naşterii: ciobani, oi, îngeri, cei trei crai, împăraţi romani, Iosif, Maria. Întoarcerea în timp înseamnă şi călătorie în spaţiu, astfel încât „ceasul pentru îngeri” purtat de îngerul-călăuză Efiriel arată şi locul, şi epoca unde au ajuns. Joakim „era destul de mare ca să înţeleagă că e cu neputinţă să călătoreşti în timp. Dar era cu putinţă s-o faci în gând. La şcoală auzise că o mie de ani, pentru oameni, poate însemna doar o singură zi pentru Dumnezeu”.
O amuzantă incursiune prin istorie şi etapele înţelepciunii („Să ai gânduri înţelepte este de parcă ai fi la circ. Şi nu mă gândesc la un circ cu clovni şi elefanţi, ci la un circ de gânduri”), presărată cu fine ironii (de exemplu, ajunşi în Danemarca, unde totul este plat, călătorii obişnuiţi cu munţii Norvegiei se miră că un biet deal e numit Muntele Cerului. „În cer, noi am considerat asta ca o uşoară exagerare”, spune Îngerul). Un surâs trezesc şi comentariile precum „Istoria este ca un turn înalt de clătite, unde fiecare clătită este o nouă hartă”, sau compararea refrenului îngeresc „nu te teme, nu te teme”, când se arată trecătorilor, cu un sughiţ. Sau concluzia că „Împărăţia lui Dumnezeu este deschisă tuturor, chiar şi celor care călătoresc fără bilet”. Creaţia e explicată de înger prin nevoia de joc, Adam şi Eva au fost copii care se jucau într-o grădină („pentru că n-ar avea rost să creezi o grădină minunată dacă n-ar exista nişte copii să se joace în ea”), iar procreaţia, pentru că „Dumnezeu s-a îngrijit să fie totdeauna mulţi copii pe lume. N-ar avea rost să creezi lumea dacă n-ar exista copilaşi s-o descopere încontinuu”.
Polii sistemului novalisian practicat de Gaarder – filozofia şi poetizarea lumii, simbolurile exterioare şi interioare al entuziasmului, dar şi ale raţionalităţii, singurătatea şi dorul ca feţe ale aceleiaşi medalii, copiii ca poeţi şi filozofi, deopotrivă sub imperiul sentimentelor, dar şi al gândirii raţionale, susţin şi sistemul acestui autor de succes. Care, pe deasupra, nu e deloc străin de tehnica dialogurilor socratice.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara