Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Între cronică și eseu de Daniel Cristea-Enache

Dan Cristea, Cronicile de la Snagov, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2017, 232 pag.

primul lucru care trebuie spus în legătură cu volumul lui Dan Cristea, Cronicile de la Snagov, este că el n-ar fi apărut (sau ar fi apărut întro formă complet diferită) dacă nu ar fi existat „Luceafărul de dimineaţă”, adică mensualul cultural în care autorul şi-a publicat, pe durata a patru ani (2014-2017), textele din carte. Cronica literară are sens şi regim de expresie într-o publicaţie cu apariţie regulată, în coloanele căreia un critic face oficiul receptării titlurilor din actualitatea editorială. Fără reviste culturale precum „Luceafărul de dimineaţă” nu ar putea exista nici cronici literare, nici cronicari şi, prin urmare, nici critica de întâmpinare.

Nu-i mai puţin adevărat că avem, în prezent, puţini cronicari literari; iar Dan Cristea este unul dintre ei. În condiţiile în care criticii tineri nu se prea înghesuie să preia ştafeta criticii de întâmpinare de la cei, consacraţi, din generaţiile mai vârstnice, le revine acestora din urmă obligaţia profesională de a tria, citi, analiza, compara, interpreta şi evalua literatura actuală: fie pe cea a unor autori din ultimele promoţii, fie pe cea datorată unor scriitori cu o operă în toată puterea cuvântului. Alegând cu precădere cărţi de poezie, Cristea scrie deopotrivă despre autori pe deplin consacraţi şi despre voci lirice încă în schimbare. În primul caz, cronica celei mai noi cărţi o înscrie pe aceasta într-o formulă deja fixată sau o raportează la ea, importante fiind filiaţiile „interne”. Cartea este comparată cu cele anterior apărute ale autorului şi asupra cărora criticul a formulat, de asemenea, judecăţi de valoare. Există deci o dublă continuitate: a poetului (scriitorului) care îşi urmează propriul univers tematic de la o carte la alta; şi a cronicarului care îl urmăreşte, atent şi receptiv, suficient de empatic când e vorba de poezie bună, dar şi cu un spirit critic ascuţit pe sub frazele elegante.

Cristea are ceva din amenitatea lui Perpessicius, exprimată într-un stil mult mai firesc decât cel prea ceremonios al criticului „din tinda unei registraturi”. Cronicarul de azi îşi „expediază” obiecţiile, atunci când le are, în câte un paragraf sau chiar în câteva propoziţii, parcă stingherit de faptul că opera pe care o evaluează nu poate obţine calificativul suprem. Citind Anii romantici de Gabriela Adameşteanu, Dan Cristea formulează o critică în alineatul final, peste care trece de îndată, fără a insista şi a exemplifica: „Cartea, care conţine şi relatări documentare aride, se încheie, însă, foarte frumos, în stilul proustian pe care prozatoarea îl adoptă câteodată.” (p. 32). Analizând opera poetică a lui Aurel Pantea, şi tot aşa, spre final, după ce enumeră patru volume pe care Al. Cistelecan (un alt remarcabil critic de poezie) le-a pus sub formula „seria neagră”, Cristea îşi exprimă rezervele parcă în treacăt, într-un început de frază ce va continua descriptiv: „Nu sunt un admirator al acestor volume…”, pentru a se încheia cu un compliment: „deşi câteva teme, cum ar fi cea a timpului sau cea a singurătăţii, dobândesc ceva mai mult relief expresiv” (p. 225). Cel mai simpatic mod de a proceda scriind despre o carte neconvingătoare şi criticând-o abia în paragraful final se vede în cronica despre volumul Nicolae Balotă şi literele române, semnat de Carmen Elena Andrei. Cronicarul scrie, el, despre Balotă, citează rânduri confesive ale acestuia şi îi schiţează un portret „cărturarului hermeneut”, ajungând în cele din urmă la autoarea cărţii, cu demersul său „didacticist şi steril”, punând „la grea încercare limba de lemn a criticii literare” (p. 56). Criticul nu se simte în largul lui atunci când evaluează negativ o carte, astfel că „împinge” cât mai mult referinţa la aspectele chestionabile spre finele comentariului. Ca prin minune, autorul va fi salvat de momentul încheierii cronicii, precum un boxer de gongul rundei.

în exerciţiile sale de admiraţie critică, în schimb, Cristea pare incomodat de formatul cronicii literare şi de numărul de semne între care textul său trebuie să se încadreze. Aceasta este, într-adevăr, o problemă pentru majoritatea cronicarilor literari. Sunt cărţi de mare densitate şi cu o pluralitate de teme şi probleme care ar merita un spaţiu de analiză mai amplu decât cel alocat unei cronici. Dacă în alte volume ale sale cronicarul se „refugia” în studii pentru ca analiza lui, amănunţită, să se poată desfăş ura, aici, spaţiul revuistic fiind acelaşi (coloanele „Luceafărului de dimineaţă”, cel mai adesea), soluţia este o fericită hibridizare a cronicii cu eseul. Citând tot din Balotă, criticul alege tocmai o descriere a eseului la care el însuşi poate adera, din raţiuni de expresivitate şi de metodologie. Eseul oferă, cu structura sa deschisă şi în logica nesistematică, asociativă pe care se bazează, spaţiu de exprimare, totodată, biograficului şi livrescului, experienţelor existenţiale şi celor culturale: „Scriere nesistematică, eseul nu refuză ordinea sensibilităţii, emoţiile şi ironia aparţinând ţesăturii sale celei mai intime. Doar consideram condiţia umană, ca loc de întâlnire a naturii şi culturii, subiectul prin excelenţă al oricărui eseu” (pp. 54-55). Cristea porneşte şi acum de la cartea despre care îşi scrie cronica, şi revine, fireşte, la ea, însă referinţa directă intră într-un scenariu critic complex, cu focalizări şi „telescopări”, discuţie de detalii şi punere în variate perspective. Cele mai „câştigate” vor fi cărţile în care profilul uman şi cel auctorial sunt în corespondenţă, de pildă Jurnal inedit. 2001-2002 de Monica Lovinescu sau Solenoid de Mircea Cărtărescu. Fără a-şi atenua spiritul critic, cronicarul-eseist va face mai multe volute în jurul câte unui ansamblu (non)literar, al unui jurnal, al unui roman sau al unei creaţii lirice, pentru a-l perfora şi a ajunge – din unghi tematist – la substanţa operei. De data aceasta, obiecţiile lui sunt chiar în miezul cronicii, într-un puzzle critic realizat în faţa unei ample cărţi modulare: „În ciuda inegalităţilor, a redundanţelor, a descripţiilor baroce nesfârşite, a multor capitole parazitare (...), romanul lui Cărtărescu oferă nu puţine episoade, fragmente, insule epice realizate cu incontestabilă mână de maestru.” (p. 115).

Se remarcă în cartea lui Dan Cristea, pe lângă eleganţa frazei şi fineţea analitică, situarea exactă a fiecărui autor într-o ierarhie literară constituită în timp şi refăcută prin fiecare nouă carte cu adevărat importantă. Iată una dintre problemele criticii, iar nu ale literaturii noastre: la destui recenzenţi ai cărţilor de azi se observă o anumită derută axiologică, precum şi neparcurgerea unei bibliografii minimale. Orişice autor e decretat ca mare scriitor, „clasic în viaţă” (sau: „în curs de clasicizare”), fără ca autorul evaluării să-i fi citit pe clasici (măcar pe cei mai apropiaţi de noi, din generaţia 1960) şi să rişte o comparaţie cu ei. Utilizate în exces şi fără discernământ, calificativele pozitive se uzează şi se demonetizează. La Dan Cristea, ele îşi recapătă, aşa zicând, autoritatea, întrucât cronicarul este nu numai un analist remarcabil al textului şi al fenomenului artistic, ci şi un istoric literar pe deplin avizat asupra evoluţiilor din modernitatea şi postmodernitatea poetică. Poate că uneori se lasă el însuşi luat de val, numind „capodoperă a cărţii” un poem doar onorabil al Martei Petreu, dar şi când o face – cronicarul este în deplină bună-credinţă: „Aici nu mai există cer nori răsărit şi asfinţit/ Aici soarele este negru şi nevăzut/ aici sigur îţi tai pe pipăite prin vaier calea/ afund jos/ Aici vrei să urci şi numai cobori/ aici e cale de jos// aici nimicul bate ca o inimă/ şi mă priveşte ca o reptilă drept în ochi/ de aici nu mai există nici întoarcere nici mai departe/ de aici n-ai cum să scapi// Eu sunt aici la mine acasă”.

Cronicile de la Snagov sunt pline de extrase şi din opere de vârf, datorate unor scriitori din mai multe generaţii şi citite de un critic şi-un eseist cum nu avem mulţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara