Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Întâlniri sub semnul poeziei: interviu cu Jacques Fournier, directorul Casei Poeziei din Guyancourt de Roxana Sicoe-Tirea

În toamna anului 2008, toate mijloacele de transport în comun din regiunea Versailles Saint-Quentin-en-Yvelines, în zona pariziană, au fost invadate de poezie. Călătorii erau invitaţi să se servească din biletele suspendate deasupra scaunelor. Acestea conţineau versuri şi se adresau, ţinând cont de spaţiul în care fuseseră plasate, oamenilor din toate categoriile socio-profesionale. Mergând îndărăt pe firul evenimentului, am aflat de Casa Poeziei din Guyancourt, autoarea acestei mici revoluţii locale. Între timp, l-am cunoscut şi pe directorul instituţiei, poetul şi editorul Jacques Fournier.
Mai întâi însă câteva cuvinte despre Casa Poeziei din Guyancourt. Instituţie subvenţionată de Consiliul Zonal, Casa Poeziei şi-a început acţiunea în urmă cu nouă ani prin organizare de lecturi şi de spectacole la nivel local, destinate publicului larg, dar şi elevilor şi studenţilor. Cu timpul, şi-a extins acţiunea în spaţiul naţional şi internaţional prin lecturi de poezie, teatru, muzică, expoziţii de pictură şi fotografice. Nu uităm de ceea ce a devenit o importantă revistă de poezie, denumită sugestiv, pentru ambiţiile expansioniste ale instituţiei, Ici&là. Dinamica echipă a Casei Poeziei cuprinde patru membri şi în această formulă organizează un festival, La Biennale de la Poésie, eveniment căruia îi este dedicată luna martie... în fiecare an. În 2011 bienala găzduieşte cincizeci de poeţi veniţi din Europa, America de Nord, Asia şi Africa, patruzeci şi opt de evenimente culturale şi şase expoziţii, fiecare cu o durată de trei sătămâni. Câteva dintre manifestări se desfăşoară în sala de spectacole a Casei Poeziei. Majoritatea populează alte săli de teatru, muzee şi chiar saloane ale administraţiei publice. Am avut astfel bucuria de a participa, în cadrul acestei ediţii, alături de poeţii Gabriel Chifu, Dinu Flămând, Ioan Es. Pop şi Nicolae Prelipceanu, la trei lecturi ai căror protagonişti am fost. Mulţumim, pe această cale Casei Poeziei din Guyancourt, Institutului Cultural Român din Paris, co-organizatori ai evenimentelor. Prima lectură s-a desfăşurat, în seara zilei de 2 martie, la Muzeul Port-Royal, la invitaţia directorului, Philippe Luez. Al doilea moment a avut loc în ziua următoare, la prânz, la Biblioteca Universităţii Versailles, prin mijlocirea Institutului de Limbi străine şi Studii Internaţionale. În fine, în seara aceleiaşi zile, o a treia lectură a fost salutată şi gazduită în salonul instituţiei de către primarul arondismentului 2, din Paris, Jacques Boutault.Vocilor poetice li s-a alăturat prezenţa muzicală a lui Christian Roux, muzician şi autor de romane poliţiste, care a răspuns textelor prin improvizaţii la pian şi la saxofon. Este a şaptea oară când Casa Poeziei din Guyancourt invită poeţi români, semn că prezenţa lor nu este lipsită de interes.
Mulţumim lui Jacques Fournier pentru interviul pe care a avut amabilitatea să ni-l acorde.

Cum ar fi viaţa dv. fără poezie?
Poezia este în centrul vieţii mele de foarte mult timp, mai întâi ca refugiu, iar acum, ca motor. Este în centrul vieţii mele ca tot ce înseamnă cultură, cuvânt declamat, stâlcit, de atâtea ori prost interpretat, pe care însă îl revendic sus şi tare. Sunt un bulimic – dar nu atât cât mi-ar plăcea să fiu – al cărţilor (poezie, bineînţeles, dar şi romane, cărţi poliţiste), al cinema-ului, al artei, al teatrului, al muzicii. Nu îmi pot imagina viaţa, nu fără poezie, ci fără artă, fără această relaţie cotidiană între om şi creaţia artistică. Nu mă pot imagina trăind altfel.

Aţi fost numit director al Casei Poeziei în urmă cu nouă ani. Cum vă asumaţi rolul în istoricul şi în perspectivele sale?
Încă de la înfiinţarea sa, Casa Poeziei a fost plasată sub patronajul Direcţiei patrimoniului şi a lecturii publice, fapt ce o situează, de la bun început, în domeniul cărţii şi al memoriei istorice. Cu toate acestea, poezia nu se poate lipsi de spectacol pentru a se face cunoscută. Găzduim, producem spectacole şi astfel facem din poezie un element motoriu al spectacolelor din regiune. Am fost numit în acest post înainte de deschiderea oficială a Casei Poezei. Totul a trebuit construit ex nihilo. Cea mai importantă misiune a instituţiei este de a organiza întâlniri cu poezia la plural, fără a privilegia vreo grupare anume, păstrând limita calităţii artistice, pentru un public cât de larg posibil, prin toate mijloacele imaginabile şi chiar inimaginabile! Pin urmare, rolul meu este de a construi un program conform acestui obiectiv central, pe coordonatele unei direcţii suficient de pertinente şi de originale, cu auzul aţintit înspre lumea spectacolului atât cât o putem noi găzdui în sala noastră de şaptezeci şi cinci de locuri sau pe care o putem propune numeroşilor noştri perteneri. Suntem deosebit de activi în reţeaua culturală pe tot parcursul anului şi pe durata celor două festivaluri pe care le organizăm: nu pot concepe faptul că poezia poate vieţui în autarhie. Urmăresc actualitatea literară, sunt deschis propunerilor, dornic de a ne implica în proiecte noi, dar rămân atent la tipul de public care frecventează manifestările noastre. Din punctul de vedere al orientării instituţiei, Casa Poezei are misiunea de a propune (aproape aş fi spus a apăra şi a reprezenta), în primul rând, poezia de limbă franceză, aşa cum se scrie ea în jurul lumii. Aceasta nu ne împiedică să invităm poezie şi poeţi de limbi diferite.

Care este modul de funcţionare al Casei Poeziei din punct de vedere administrativ?
Casa Poeziei (ţin mult la majuscule) este o instituţie publică dependentă de Consliul Zonal din regiunea Saint-Quentin-en-Yvelines. A fost creată la iniţiativa fostului preşedinte al Consiliului Zonal, care era şi primar al Guyancourt-ului, Roland Nadaus, el însuşi poet, retras actualmente din viaţa politică. Casa Poeziei este, din câte ştiu, singura instituţie de acest gen care beneficiază de un asemenea statut în Franţa; toate celelate sunt recunoscute ca asociaţii constituite conform legii 1901.

După ce criterii îi selectaţi pe artiştii invitaţi?
Primează calitatea artistică, estetică, literară, chiar dacă aceasta nu corespunde neapărat gusturilor mele personale. În calitate de editor, nu aş publica toţi poeţii pe care îi prezint. Nu fac însă programul pentru bucuria mea (chiar dacă e un argument important!), ci pentru a oferi publicului potenţial o imagine diversificată, deschisă, a creaţiei poetice contemporane, fără a-i uita pe fondatorii ei. Apoi există criteriile economice şi tehnice care contează şi ele, într-o anumită măsură.

Prin ce s-ar defini căile de supravieţuire ale poeziei astăzi, în Franţa şi în lume?
Poezia a fost în permanentă luptă pentru supravieţiure în alternanţă cu perioade de sănătate bună (deseori legate de momente de criză istorică), dar a trăit mereu ca origine a creaţei artistice. Nu cred că trebuie să îi dibuim căi de supravieţuire, ci doar să îi demonstrăm, împotriva majorităţii, necesitatea. Munca noastră este să creăm necestiatea de poezie, aşa cum spune Jean-Pierre Siméon. Mai degrabă decât despre căi, aş vorbi despre acţiuni: de pildă, cele din Primăvara poeţilor pe care le combinăm, ni le apropriăm, le adaptăm, le explorăm, dar şi cele pe care le inventăm (sau credem că le inventăm). Afişajul, distribuţia de cărţi poştale poetice, intervenţia „sălbatică” a actorilor în spaţiul public, prezenţa poeţilor în locuri surprinzătoare (saloane de coafură, cluburi de sport, târguri, aşa cum am experimentat-o), toate aceste acţiuni sunt utile atâta vreme cât pun poezia în legătură cu un public ce crede că nu îi este destinată, în contextul în care ea se adresează tuturor. Aşa cum spun des, parafrazându-l pe Paul Féval: dacă tu nu vii la poezie, poezia va veni la tine. Este un proiect perpetuu ce se desfăşoară menţinând şi înfiinţând spaţii ca cel al instituţei noastre dedicate cuvintelor poeţilor şi ale celor ce răspândesc poezia, actorii şi cântăreţii.

Prezidaţi şi Federaţia Europeană a Caselor de Poezie. În ce fel se organizează şi cum acţionează?
Este vorba despre o federaţie ce reuneşte astăzi treizeci şi cinci de structuri europene (majoritatea franceze şi belgiene, una italiană, una germană, una luxemburgheză) care şi-au înscris poezia pe frontonul activităţilor fără să se numească neapărat „casă a poeziei”. Ne-am asociat pentru a încerca să dezvoltăm legăturile dintre noi, pentru a facilita mobilitatea poeţilor dintr-un loc într-altul prin organizarea de „turnee de poezie” ce ne permit să facem schimburi de experienţă, să ne susţinem proiectele emergente sau cele aflate în pericol. Participăm împreună la manifestări literare unde ţinem un stand comun...

Care este (r)aportul dv. la poezia română?
Aportul sau raportul? Dacă este vorba despre raport, este unul emoţional. Prima notă de lectură pe care am publicat-o, în 1988, era la un volum semnat de Mircea Dinescu. De atunci, am fost atent la poezia română şi mi-am îmbogăţit cunoştinţele în privinţa creaţiei poeţilor exilaţi (Voronca, Luca, Fondane...) şi a poeţilor de astăzi. Activităţile mele de la Casa Poeziei îmi permit să îmi satisfac curiozitatea prin colaboarea cu ICR-ul şi cu Uniunea Scriitorilor. Aportul meu e minim (doar lucrăm la scară nanometrică faţă de vastitatea lumii!), dar real: un dosar consacrat poezei româneşti de expresie franceză în revista Ici&Là, note de lectură în revistă şi pe site-ul nostru, organizarea, în mod regulat, de întâlniri cu poeţii români, din România sau din Franţa. Toate aceste picături se vor aduna într-un iaz mic...

Prezentare şi interviu de Roxana Sicoe-Tirea

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara