Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Întâlnire la Praga de Gabriel Dimisianu


Am participat în noiembrie trecut la întâlnirea ,româniştilor" de la Praga, oraşul de o copleşitoare frumuseţe, pe care nu-l mai văzusem de aproape patruzeci de ani. Păstram în memorie imaginea somptuoaselor edificii baroce, a puzderiei de turnuri crenelate, a podurilor flancate de statui, dar şi a cenuşiului intens de care erau pe atunci acoperite. Azi toate strălucesc, ameţesc ochiul cu izbucnirea culorilor reînviate. Au avut multe de făcut, în ,oraşul de aur", artiştii restauratori, dar ce au făcut le-a izbutit de minune.

Primul Simpozion Internaţional de Studii Româneşti în Cehia, astfel s-a intitulat oficial reuniunea de literaţi, lingvişti, istorici la care eu am participat ca reprezentant al României literare, cum menţiona programul în dreptul numelui meu. Le sunt dator de aceea cititorilor revistei cu prezenta dare de seamă. S-ar fi cuvenit să fie mai promptă, recunosc.

N-am reuşit însă, luat cu altele, să-mi notez impresiile de îndată ce m-am întors de la Praga, cum avusesem de gând. Ce pot să fac? Voi spune ce au spus şi alţii aflaţi în aceeaşi situaţie cu mine: decât niciodată, este bine şi mai târziu.

Dar să intru în subiect. Simpozionul de studii româneşti a fost iniţiat de Institutul de Studii Romanice al Universităţii Caroline, aceasta instituţional vorbind, iar dacă este să indicăm persoana care a avut ideea Simpozionului, şi a făcut pentru înfăptuirea ei tot ce i-a stat în putere, o vom numi pe d-na Libuse Valentová. Este ea însăşi autoare de studii româneşti, traducătoare din română în cehă şi invers, cercetătoare literară şi profesoară, şefa Secţiei de limbă şi literatură română a Facultăţii pragheze de Litere. Numele d-nei Libuse Valentová nu le este de altfel necunoscut cititorilor României literare. îl pot întâlni număr de număr înscris în caseta redacţională, d-na Valentová fiind unul din corespondenţii revistei noastre în străinătate. Ceea ce ne transmite despre evenimentele culturale din lumea cehă este totdeauna interesant şi impecabil formulat în româneşte.

Dar nu poate un singur om, fireşte, oricâtă voinţă ar avea şi de oricâte abilităţi ar dispune, să ducă la capăt un proiect de amploarea acestuia la care mă refer. Au pus umărul mulţi, s-au implicat şi câteva instituţii. Trebuie neapărat amintită contribuţia Institutului Cultural Român din Bucureşti, care a suportat cheltuielile noastre de transport şi cazare. Fără această susţinere nu putea fi vorba de Simpozion. Au contribuit de asemenea, la buna desfăşurare a Simpozionului, Institutul Cultural Român de la Praga, prin vicepreşedintele său, d-l Constantin Ştefanoaie, mereu săritor să ajute şi eficient totdeauna, şi, la fel, Ambasada Română din Cehia, care a găzduit în incinta ei Simpozionul, în cele două zile de lucrări. Generoasă până la capăt, Ambasada a oferit şi coctailul de încheiere.

Lucrările Simpozionului s-au desfăşurat pe trei paliere (literatură, lingvistică, istorie), corespunzător fiecare câte unui domeniu în care erau de văzut interferenţe între culturile română şi cehă (română şi slovacă) sau fenomene şi evoluţii care prezintă asemănări şi afinităţi. înainte însă de toate, profesorul Sorin Alexandrescu, care a şi monitorizat secţiunea literară, a ţinut să lămurească unele aspecte care privesc românistica şi perspectivele ei, propunând totodată dezbaterii noţiunea însăşi de românist. Despre cine se poate spune că practică această îndeletnicire? Numai străinii care studiază româna ca idiom romanic sau şi acei români care, în afara graniţelor României, predau limba şi literatura română străinilor? S-au emis mai multe păreri fără a se fi ajuns, în această privinţă, la o ,concluzie", la o definire a ,românistului" care să excludă oricare alta posibilă.

M-a impresionat faptul că româniştii praghezi s-au arătat preocupaţi, în comunicările lor, atât de fenomene literare recente (doctoranda Evá Tapajnová, de pildă, a vorbit despre ,literatura non-ficţională din anii nouăzeci", cu numeroase trimiteri la explozia de jurnale şi de cărţi de memorialistică apărute în acel interval), cât şi de aspecte ale trecutului literar românesc, uneori ale trecutului îndepărtat, cercetând ,strategiile narative din }iganiada" (Petra Karáscová) sau ecourile baladei Meşterul Manole la Blaga şi Goga (doctoranda Markéta Bazilová). Tot în secţia literară s-a discutat despre traducerile din română în cehă (prof. Jiří Nasinec) şi din română în slovacă (Liubusa Vajdová). Complementar, Jitka Lukesová s-a referit, în expunerea ei, la dificultăţile traducerilor de specialitate. în ce mă priveşte, programat să-mi susţin expunerea tot în secţiunea literară, am spus câteva lucruri despre alternanţa ,îngheţ"-,dezgheţ" în politica culturală de la noi, de până în 1989, stăruind asupra momentului 1968, ca moment de vârf al dezgheţului, în contextul creat de evenimentele din Cehoslovacia în acel an dramatic. Prof. Jiři Hoppe, la secţia de istorie, a vorbit pe larg despre ,România şi Primăvara de la Praga", subiect reluat şi de alţi participanţi, cum era de aşteptat, făcându-se comparaţii între situaţia de la noi şi aceea din Cehoslovacia. Dacă sovieticii nu au intrat atunci şi în România, s-a spus, nu au făcut-o pentru că la noi, spre deosebire de Cehoslovacia, nu s-a pus chestiunea reformelor interne. Simulacrul de politică externă independentă, cu care se împăuna Ceauşescu, i-a supărat mult mai puţin pe ruşi şi pe aliaţii lor internaţionalişti, decât politica de reforme interne iniţiate de Dubcek şi de echipa sa. Complementară discuţiei despre raporturile istorice de reciprocitate a fost prezentarea pe care Libuse Valentová a făcut-o sălii cehoslovace a ,Memorialului de la Sighet", ,parte integrantă" a acestei instituţii muzeale care, singură în Europa, aduce mărturii despre crimele şi victimele comunismului. Tot în secţiunea de istorie, prof. Jiři Jindra a prezentat activitatea din ultimii ani a Comisiei Mixte de istorie Ceho-Română, iar confratele Vitalie Ciobanu, venit de la Chişinău, a vorbit despre ,convulsiile cultural-politice şi identitare din Republica Moldova", înfăţişând, în aspecte concrete, situaţia dramatică a limbii şi literaturii române din fostul teritoriu românesc. Reproiectându-ne în trecutul mai îndepărtat al raporturilor inter-culturale, dr. Elena Platon, de la Universitatea din Cluj, a evocat figura luminoasă a lui Jan Urban Jarnik filologul şi etnograful ceh care a studiat folclorul nostru şi a înfiinţat la Praga, în anii ^80 ai secolului XIX, un seminar pentru cercetarea limbii şi literaturii române.

M-am temut că discuţiile de la secţia de lingvistică vor fi prea tehnice şi de aceea, pentru nespecialişti ca mine, mai puţin îmbietoare. M-am înşelat. Peripeţiile cuvintelor care migrează dintr-o limbă în alta, reciclarea sensurilor, procesele care se petrec în zonele de confluenţă dintre limbi sunt subiecte de dezbatere deloc plictisitoare, deloc aride, când sunt abordate fără pedanterie şi cu har. Mefient faţă de ele la început, am ascultat cu mare interes şi pe alocuri captivat expuneri de specializare strictă precum aceea a prof. Jiři Felix, de la Universitatea Carolină, decanul de vârstă şi de prestigiu al româniştilor cehi (,Limbile cehă şi română din perspectiva unei analize contrastive"), a prof. Gheorghe Doca de la Universitatea din Bucureşti (,Construcţia cu Ťpeť a obiectului direct în limba română"), a Gabrielei Stoica, lector la universitatea bucureşteană (,Forme greşite - indicatori de individualitate şi modalitate de învăţare a unei limbi") sau a dr. Eugenia Bojoga care, în consens nepremeditat cu intervenţia de la secţia de istorie a lui Vitalie Ciobanu, a discutat despre ,Situaţia actuală a limbii române în Republica Moldova: între adevăr şi ficţiune".

În afară de susţinătorii comunicărilor, români, cehi şi slovaci, cine a mai fost de faţă la Simpozionul de studii româneşti? Au fost acolo studenţi şi foşti studenţi ai secţiei de limba şi literatura română de la Facultatea de Litere precum şi cehi de alte formaţii care, purtaţi de variate interese, au trăit o vreme în România. Voiau să audă vorbindu-se româneşte şi chiar să vorbească ei înşişi. Mulţi erau membri ai Asociaţiei Cehia-România. S-a aflat cu noi şi d-l Jaromir Plisek, fostul ambasador al Cehiei la Bucureşti, admirabil cunoscător de română şi al situaţiei din România, al problemelor noastre vechi şi noi. A şi intervenit în dezbateri, la secţiunea de istorie, atunci când s-a discutat despre raporturile româno-cehoslovace din anii ^70. Prezent la Simpozion a fost şi d-l Gheorghe Tinca, ambasadorul român actual la Praga, gazda noastră mereu binevoitoare, punându-ne la dispoziţie mai multe saloane ale Palatului Morzin în care funcţionează ambasada. Statul român burghez a avut inspiraţia să cumpere, în 1936, această clădire de patrimoniu (dar câte nu sunt astfel la Praga!) situată în vecinătatea măreţei catedrale Sfântul Nicolae din Piaţa Malo Strana. Vechi de şase sute de ani, reconstruit în stilul barocului târziu în secolul XVIII şi renovat în mai multe rânduri, vizitat de oameni faimoşi ai istoriei printre care, se spune, şi de Napoleon Bonaparte, Palatul Morzin, care ne aparţine, cum spuneam, se află sub protecţia UNESCO.

Acestea în ce priveşte Simpozionul. în rest, am umblat prin Praga cât am putut de mult, cu tot frigul tăios al începutului timpuriu de iarnă. Ne-au însoţit pe traseeele pragheze mirifice fie d-na Libuse Valentová, fie d-l Ştefanoaie, fie, într-o seară, d-na Oana Serafim, colega noastră de la secţia română a Free Europe. Am vizitat şi Facultatea de Litere, cu o bibliotecă românească în care am avut surpriza să dăm peste lucrări rarisime din secolul XIX, cum ar fi Dicţionarul lui Meyer-Lübke sau Atlasul lingvistic al lui Weigand. Mai slab este reprezentată literatura română contemporană, dar nu din vina cehilor.

Din grupul nostru, cel mai riguros vizitator de obiective culturale a fost Sorin Alexandrescu, aflat pentru prima oară la Praga şi de aceea doritor să vadă cât mai multe. Şi-a alcătuit un plan de atac urmat punct cu punct şi de unul singur. De obicei eu stau mai mult decât alţii prin muzee, ne-a avertizat, şi nu vreau să vă ţin în loc. A fost şi la concerte, a văzut şi un spectacol de operă. A lipsit în schimb de la incursiunea pe care am făcut-o la Karlovy-Vary, vestita staţiune balneo-climaterică. Să nu vă miraţi, ni s-a spus, că o să auziţi acolo vorbindu-se peste tot ruseşte. Fapt confirmat. Hoteluri, cazinouri, restaurante au fost cumpărate de bogătaşii ruşi recenţi, ca de altfel şi în Elveţia sau pe Coasta de Azur. Expansiunea rusă se înfăptuieşte, în era post-sovietică, pe căi mai eficiente, se pare, decât altădată.

Am fi hoinărit şi mai mult prin spaţiile ceheşti dacă frigul de care am pomenit nu ne-ar mai fi tăiat din elanuri. Când ne răzbea prea tare, apelam însă la ceea ce am numit ,soluţia Beherovka". Ce este Beherovka? Este o băutură spirtoasă cehească, subtil aromată, de care eu unul m-am ataşat profund. Din loc în loc, atunci când ne simţeam prea rebegiţi, intram în prima ,cavarna" (cârciumioară, în traducere liberă) întâlnită în cale şi ne administram doza terapeutică de Beherovka. Remontaţi fizic şi sufleteşte ne puteam continua colindatul prin Praga.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara