Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Proză:
Întâlnire cu îngerul (fragment) de Cornel Nistea


Coafeza a sosit la ora 7 şi câteva minute. Se cunoşteau de atâta vreme.
– Lidia, draga mea, vreau să mă mai întinereşti pentru ultima dată, nu pot muri necoafată.
– Bună glumă, Crista. Chiar îmi place că nu ţi-ai pierdut simţul umorului nici acum la bătrâneţe.
– Ştii cum e? Mi-ar fi ruşine de lume, de suratele din cartier, să mă vadă în halul ăsta de degradare!...
– Exagerezi, iubita mea. Arăţi încă bine la cei 86 de ani ai tăi…
– Bine pe dracu! Hai bagă-ţi odată degetele prin părul ăsta încâlcit de vrăjitoare…
Operaţiile, nu puţine, au durat aproape două ore, căci Crista uitase să facă baie, şi-o ajută coafeza.
– Măi, ce bine e să ai lângă tine un om de nădejde, constată ea.
Mai greu a fost cu ieşitul din cadă. Picioarele n-o mai ascultau şi Lidia a trebuit să facă eforturi să n-o scape. Îmbrăcă cu dificultate halatul şi-şi strânse mijlocul cu cordonul, cum o făcea pe vremuri, dar curând constată că era mai bine mai lejer şi-l lăsă desfăcut, pentru că i se părea că halatul îi arde pielea. S-au dus în camera ei, s-a aşezat în fotoliu obosită.
– Lidia, te rog spune-i fiicei mele să-mi prepare un carcalete cu gheaţă.
– Carcalete ai zis!? Dar de ce nu bei un suc de fructe?
– Fie, un suc de fructe cu gheaţă.
– Ai febră, draga mea…
– Da, se pare că da, medicii au făcut tot ce s-a putut face…
– În urmă cu câteva luni, când te-am coafat, nu aveai problemele astea.
– Nu le aveam, dar uite că ele au năvălit aşa deodată furioase peste mine.
– Ştii ceva, Crista, în locul tău aş năvăli eu peste toate problemele astea.
– Draga de tine! Cât de simpatică eşti…
– Îţi propun să începem. Preferi să rămâi în fotoliu în vreme ce te coafez.
– Aici e foarte bine, e perfect. Apropo, să nu uiţi de compresele fierbinţi…
– Da, da, numai că dacă ai febră, ar fi recomandate comprese reci.
– Vezi tu ce faci, să-mi întinzi oleacă zbârciturile astea ale feţei…
– Înţeleg, voi face cum pofteşti. Dar ia spune-mi de ce te-ai hotărât să nu mai trăieşti?
– Ce tot spui acolo, Lidia scumpă. Eu nu mai am voie să hotărăsc. A luat decizia asta altcineva în locul meu.
– Cine altcineva?
– Mi-a şoptit ieri noapte în somn îngerul. Drăguţul de el, a stat mai toată noaptea şi-a vegheat deasupra mea. Mi-a spus că vine să mă ia peste două zile. Aşa că mâine voi muri.
– N-a fost decât un vis, draga mea.
– O fi fost vis, dar dacă e un vis cu îngeri, asta înseamnă că visul se va împlini. Mă asigură şi corpul că a cedat hotărârii lui, că de acum nu mai contează decât spiritul…
– Să-ţi las un pic de breton, cum am făcut şi altădată?
– Ei, cum nu, doar aşa mă ştie lumea: Doamna cu breton din capătul străzii Regele Zeilor…
– Ciudată denumire! Cum adică Regele Zeilor?...
– Habar n-am cine a avut ideea asta deşucheată…
– Zici să te vopsesc cu negrul acela sclipitor?
– Sper să mai fi găsit culoarea asta…
– Păi n-ai zis tu să păstrez, pentru orice eventualitate, un tub de vopsea cu nuanţa asta? – Voi fi zis, nu mai ţin minte…
Nu mai ţinea minte multe alte lucruri, cum tot aşa şi le amintea pe multe altele cu exactitate. Acum însă îşi propusese să nu le mai bage în seamă, nu mai avea sens să-şi amintească de ele. Se hotărâse, împreună cu îngerul, să-şi abandoneze corpul, dar nu oricum, ci primenită din toate punctele de vedere, poate pentru o ultimă admiraţie, deşi nu-i era destul de clar cum va fi. Deodată îşi aminti, speriată, că nu i-au comandat sicriul. Se mişcă agitată în fotoliu tocmai când Lidia îi tăia bretonul.
– Vai de mine, Crista!, stai te rog liniştită să nu fac vreo prostie. N-a lipsit mult să te las fără breton.
– Da, da, să ai grijă, aş fi foarte nefericită fără bretonul acesta pe care nu l-am neglijat din adolescenţă.
– Nu ştiu eu cât ţii la frizura asta!? Dar de ce te-ai neliniştit aşa?
– Nu le-am spus ăstora să cumpere sicriul.
– Draga mea, am mai vorbit şi data trecută, ţi-am povestit întâmplarea cu bună-mea, care, temându-se că moare, şi-a cumpărat sicriu, ba a şi dormit o vreme în el, a murit cineva din vecini, i-a dat ăluia sicriul, şi-a cumpărat altul şi iar l-a dat vecinilor sau unor rude şi tot aşa. A murit peste vreo cincisprezece ani. Împlinea peste câteva zile o sută de ani când au pus-o în al patrulea sau al cincilea sicriu cumpărat de ea…
– Aia era altă afacere. La mine a venit astă-noapte îngerul…
– Să-ţi aduc oglinda să vezi dacă e bine retezat bretonul.
– Nu, mi-aduci oglinda la gata, după ce te ocupi şi de zbârcituri… Se înţelegeau atât de bine şi asta le binedispunea pe amândouă.
– Tu, Lidia dragă, am uitat să dăm drumul simfoniei…
– Suntem nişte zăbăuce amândouă. Văd că e chiar lângă fotoliu pickup-ul. Tot Ceikovski vrei să pun?
– Ce altceva să-mi pui, Ceaikovski apoi Mozzart…
Cum a început simfonia, a şi uitat de sicriu, avea chiar o viziune ciudată. Se imagină deodată dansând în Lacul lebedelor, mai-mai să ameţească în elanul ce şi-l luase…
– Mai ţii minte când ai valsat ultima dată?
– Eu? Nu mai ştiu sigur. Cred că a fost la nunta fiică-mi...
I-a îndepărtat cu un tampon cele câteva bobiţe de transpiraţie de pe frunte, i-a masat uşor fruntea şi ceafa, i-a prins între degete umerii şi a coborât într-un masaj lent pe coloana vertebrală, şi din nou i-a netezit faţa, i-a masat tâmplele. Crista a rezistat şi când i-a masat scalpul, nespunându-i Lidiei cât de tare o doare. Era nevoie de toate astea şi de altele pentru o readucere în formă, îşi zicea prietena ei, coafeza, pentru a o convinge pe femeia cu breton din capătul străzii Regele Zeilor să trăiască. Spre final, Lidia se gândi ce-ar mai putea face. A dat-o cu fixativ, i-a aranjat încă o dată buclele, a luat de pe noptieră parfumul ei preferat şi a spreiat-o cu atenţie.
– Acum pot să-ţi aduc oglinda?
– Dacă zici tu...
Nu-i venea să creadă. Era cu adevărat altă femeie decât cea pe care o privise de dimineaţă în oglindă. Avu chiar curajul să zâmbească. Măi, să fie, ăsta e un miracol, să fi greşit îngerul, se întrebă Crista contrariată.
– Mamă, ţi-am adus sosul de agrişe şi frăguţe. O, dar ce bine te-ai aranjat! constată cu surptindere fiica, şi-ţi mai trece prin minte să mori?!...
– Fată dragă, eu sunt de acum pregătită, vă rog să comandaţi sicriul...
Gustă sucul şi constată deodată că trupul i se înviorează. O văzu pe Lidia zâmbind şi se miră că putea face asta când ea vorbea cu fiică-sa despre moarte, despre sicriu şi îmnormântare.
– Scumpo, de ce râzi, zău aşa, mă simt ofuscată...
– Râd gândindu-mă la ce o să-ţi mai spună la noapte îngerul.
– Vino aici mâine dimineaţă şi vei afla. Ţi-a pregătit fiică-mea o cafea?
– Nu, mi-a adus şi mie un carcalete...
S-a privit încă o dată în oglindă. Părea să fie mulţumită de noua ei înfăţişare. Şi-a chemat ginerele.
– Uite ce e, dragule, am în sertarul biroului testamentul... Aş vrea să-l vezi, nu înainte să-mi promiţi că mâine dimineaţă îmi vei cumpăra sicriul din lemn de stejar, aşa cum ne-am înţeles cândva.
– Sper că glumeşti, Crista, uite ce bine arăţi.
– Lidia a făcut tot ce a putut să par altfel, ca să nu bârfească babele din cartier când m-or vedea întinsă în sicriu...
– Te înţeleg, dar nu cred că e cazul să ne zorim cu sicriul...
– Nu ne zorim. Asta mi-a şoptit în vis îngerul astă-noapte. Oare ţie nu ţi-am povestit visul ăsta?
– Nu, nu cred, dar visul nu-i decât un reflex al stărilor tale emoţionale. Te rog să iei un extraveral, să bei un ceai de sunătoare şi să te culci. Vei trăi mulţi ani de aici înainte...
Îl privi cu oarecare neîncredere. Dar dacă Iv are dreptate, se gândi, apoi îi luă mâna şi-l întoarse spre ea.
– Iv, îngerul nu greşeşte niciodată, sunt ultimele mele dorinţe. Nu ştiu de ce ţi le spun ţie şi nu fiică-mi, poate pentru că tu eşti singurul bărbat în casă. Sunt sigură că n-ai văzut ultima variantă a testamentului...
– Aşa e. Ai fost toată viaţa o fiinţă prevăzătoare.
Iv n-a avut încotro. De dimineaţă s-a dus la pompele funebre şi a cumpărat sicriul din lemn de stejar, într-o oră era cu el în curtea vilei. Crista era desigur la geam. I se părea că priveşte un film cu imagini din adolescenţă, când în casă fuseseră mai multe decese. Se cutremură. Măi, să fie! Mai că regreta că-i dase ultimatumul acela seara lui Iv, dar acum ce mai putea face?
Muncitorii au cărat sicriul în magazia de lemne. Ei, nu era bine aşa.
Deschise geamul şi-i strigă lui Iv:
– Aduceţi-l aici, vreau să-l probez. să mă conving că e bun.
– Cris, fii înţelegătoare, oamenii se grăbesc, ai destul timp zilele viitoare să-l vezi.
– Dragul meu, simt că nu mai am putere să strig la tine ca altădată. Te rog spune-le oamenilor să aducă sicriul aici.
În zadar a venit Iv acolo încercând s-o convingă să aibă răbdare, că în cele din urmă s-a lăsat convins şi-a rugat muncitorii să ducă sicriul în camera Cristei. L-a privit uşor mirată şi satisfăcută.
– Îmi place. Este exact cum mi-am dorit. Îmi cer iertare că te-am necăjit cu dorinţa asta a mea, i-a zis lui Iv.
– Nu-i nici o problemă, Cris. Tot trebuia s-o fac cândva.
– Aşa e. Îţi mulţumesc. Constat, pentru a câta oară?, că am un ginere de nădejde. Sper să ai grijă şi de înmormântarea mea...
– Hai nu fi caraghioasă şi nu mai fă glume macabre.
– Dar nu glumesc deloc, dragă Iv. Astăzi, până spre seară voi muri...
– Vino încoa să te pup. De acum mă grăbesc, am treabă la serviciu...
– E-n regulă. Pa, pa...!

Prima a sosit de la serviciu Diana. Obosită cum era, s-a spălat şi s-a întins să se odihnească, astfel că nu i-a descoperit lipsa. Toată casa era cufundată în linişte. Ba nu chiar, din camera lui Cris se auzea simfonia ei preferată, Ceaikovski, desigur. Curând a sosit acasă şi Iv, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să se intereseze de ea. Magda, femeia din casă, nu i-a putut da relaţii.
– Du-te şi vezi. Probabil e în camera ei.
Bătu cu oarecare sfială în uşă. În camera ei nu se auzeau decât sunetele simfoniei. Deschise uşor uşa, a vrut să facă un pas înapoi dar n-a putut. O văzu pe Cris întinsă în sicriu îmbrăcată cuviincios, cu haine de sărbătoare. La cap îi ardea o lumânare, iar în mâinile încrucişate de pe piept ţinea crucifixul în faţa căruia se rugase ani de-a rândul. Încă nu-i pierise zâmbetul acela din întâlnirea ei cu îngerul. Se întrebă: Oare nu cumva visează?...


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara