Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
însemnări de Livius Ciocarlie

Ieri, târg. Cartea mea cea bună nu-i, cartea mea cea slabă e. Edituri şi edituri…

À propos de prostii. Recitindu-l pe Proust, îmi dau seama că spuneam destule la curs. Ce m-ar împiedica să spun prostii şi aici ?

Şi à propos de à propos. Una din noutăţile aduse de Proust este identitatea multiplă a personajelor. Cum aceasta poate fi verificată la omul real – dar şi din alte motive –, se poate spune că romanul modern este mai aproape de adevărul vieţii decât romanul realist, cât o fi el de realist.

Câteodată vânătorii de aer
nu mai au nevoie de moarte
câteodată îşi ascund armele utile
cultivându-şi oboseala
(Petru Cârdu)

Într-un fel, versurile acestea cad în contratimp. Oboseala nu trebuie să mi-o cultiv, vine ea singură. Vine şi trece. Când sunt obosit, simt că se întâmplă ceva, că trec printr-o experienţă. Experienţa, decisivă, a golului de sens. După aceea se adună energie, cât de cât, urc treptele până la parter, deschid fereastra şi reîncep să ciripesc. Plinul gol ia locul golului plin.

Să-l aperi pe om de el însuşi este greu. Aproape că nici nu poţi.

Nuanţele limbii. Brigada antiteroristă. Nu cred că e corect. Asta înseamnă că brigada nu e teroristă, ba chiar că e ostilă terorismului, dar nu că acţionează împotriva lui. Brigada antiterorism.

La Gemeni, un vânzător de legume îl pomeneşte pe Ceauşescu. „– Nu cumva îl plângi?, îl întreabă T. – Cu lacrimi îl plâng. – Da’ ce ţi-a dat? – Ce mi-a dat!? Ce aveam eu atunci acuma nici nu visez. – De unde aveai? – Păi, eram şofer şi transportam marfă de la fabrici. Cât furam eu atunci! Nici nu ştiam ce să fac cu cât furam. La revoluţie aveam opt sute de mii. Acuma de la cine să fur? De la mine să fur?” Cine crede că pe români îi ambalează lupta împotriva corupţiei se înşală puţin.

Cine frecventează pe cine, la atât se reduce viaţa socială în Căutarea timpului pierdut. E la côté Saint- Simon. În cealaltă latură, iubirea se reduce la gelozie. Viaţa spirituală, la artă. Şi din lacunele astea, Proust scoate mare literatură. Explică, dacă poţi!

Cât dracu’ poate fi uneori tensiunea? 9 cu 5, 8 cu 4 ? Destul că nu mă pot da jos din pat. Ieri am dormit de la 2 la 3 şi jumătate, seara de la 9 la 11 fără zece, „văzând” un film, noaptea de la 11 la 7 fără cinci. Acuma, zac. Şi când mă gândesc că Holi, la sărbătorirea căruia nu m-am dus, trebuie să fie convins că l-am tras în piept. Mai ales că el, operat, cum se zice, „pe cord deschis”, l-a alergat astă toamnă pe Hărădău de-i curgeau toate apele, iar el, care joacă de patru ori pe săptămână, nu avea nimic. 76 Fahrenheit, cum ziceam.

Coincidenţă! Îmi scrie chiar Holi. Nu s-a supărat. E un domn.

Proust, categoria 8,90 m. Ceva ce nu se poate şi totuşi s-a putut. Fiecare personaj important – ducesa de Guermantes, Charlus, doamna Verdurin, Albertine, Françoise, Bloch, Legrandin… – îşi are felul propriu, inconfundabil, de a vorbi.

Gombrowicz: „Întotdeauna m-au uimit vieţile bazate pe alte principii decât viaţa mea.” Întotdeauna m-a uimit, ca să nu zic mai rău, viaţa mea.

Eu mănânc unt, T margarină. „Să-ţi dau, cum să-i zic, era să zic agripina.” Şi chiar nu-mi aminteam. Aveam în minte că seamănă cu Agrippina, dar altfel nu-mi aminteam.

Surzenia mea devine mentală. Mă înfundă în indiferenţă ca în vată. În afară de cine şi ce mă interesează, nu mă mai interesează nimeni şi nimic.

Câtă deosebire între şmecherii autentici, care s-au ajuns fără să sacrifice ceva, fără ca altfel să fi fost ceva, şi cei care se ajung dând la o parte mari calităţi, lăsând nefăcute lucruri de valoare pe care le-ar fi făcut! Ce au în comun: nu-i interesează, de fapt, obiectul muncii lor.

Dacă ai două măsuri pentru oameni, n-ar trebui să-ţi permiţi să fii intransigent.

Aflu despre un tânăr excepţional dotat, trecut printr-o mare universitate, că a devenit funcţionar într-un minister. Nu mă grăbesc să-l condamn. Nu mi se pare probabil să fie un arivist, după cum nici un Mircea Vulcănescu, cu spirit civic, nu mă aştept să fie. Ce m-aş aştepta ar fi să se bată pentru astfel de tineri marile noastre universităţi.

Preocuparea de sine şi nepăsarea de sine par să fie cele două tipuri de imaturitate necesare, unul sau celălalt, unui artist. Dacă-l ai pe primul, e preferabil, pentru buna funcţionare a ficatului, să-l dai pe faţă. Cum face Ţepe, cum făcea Gombrowicz.

Gombrowicz: „…viaţa îşi râde de raţiune. Şi asta e ceva ce raţiunea nu poate suporta.” E şi motivul pentru care cine a vrut să gândească asupra vieţii nu de raţiune s-a folosit. Existenţialismul a făcut-o, spune G. A făcut-o, e drept, dar ce a avut cu adevărat de spus a intuit.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara