Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
însemnări de Livius Ciocarlie

Pe Splaiul Unirii, îi zic. Mă duce şi mă lasă într-un loc. Nu prea seamănă a splai. O fi pe aici vreun râu subteran, îmi zic. De găsit, nu găsesc. Apare o poştăriţă. Ce bulevard e ăsta? Bulevardul Unirii, zice. Nu-i Splaiul Unirii? Nu. Şi Splaiul unde e? Mai încolo. Mai merg ce mai merg şi, la capătul bulevardului, întâlnesc un pâlc de taximetrişti. Îl întreb pe unul: care-i Splaiul Unirii? |sta e. Amici, mă gândesc, sunteţi idioţi!

Se întâmplă şi la case mari. Citesc pe teletextul de la TV5: „S-au dat lupte nocturne luni dimineaţa la Damasc.”
„Iubirea e un lucru efemer,
Aşa că am să-ţi cumpăr un boldozèr.”

După o serie nu chiar scurtă de eseuri critice substanţiale, în stil tradiţional, după ce a lansat o teorie cu un vocabular bogat şi indigest, iată-l pe Genette, bătrânul, acum, Genette, acumulând în, deja, trei tomuri pagini, parţial autobiografice, cu totul libere de orice obligaţii, fără numai o precizie a frazei şi gândirii, o ironie care aşteaptă puţin la colţ şi nu întârzie să vină, cărora, din secolul optsprezece, al inteligenţelor bine strunite, încoace, nu-i găsesc egal.

Comentează sensul peiorativ al demonstrativului ce. Ce gouvernement!, exemplifică el. Nenorocitul ăsta de guvern! Noi avem ceva şi mai bun: ţara asta! Ţara aceasta n-ar spune nimic.

„…cine spune «conştiinţă» spune deja «examen».” Examen de conştiinţă, deci. Într-adevăr. Cât timp din viaţă n-am pierdut făcându-mi reproşuri! Şi cum am mult timp de pierdut…

Genette mă răsplăteşte pentru încântarea cu care-l citesc recunoscând fără fasoane, cum recunosc şi eu, că n-a parcurs niciodată în întregime cărţi pe care le-a lăudat. Regăsesc: Somnambulii, Omul fără calităţi, Valurile şi – despre care am scris o carte – Caietele lui Valéry. Moartea lui Vergiliu i-a scăpat.
Iar Maruca Cantacuzino recunoaşte în memoriile ei cât de mult îi plăceau în copilărie, ca şi mie, globurile de sticlă din grădini. Mă întreb dacă mi-ar fi plăcut şi statuetele de care-s pline grădinile micii burghezii provinciale din Franţa şi atelierele de pe drumul către Otopeni.

Dedicându-l lui Radu Cosaşu, iată un exemplu de stil ironic, marca Genette, în termeni sportivi. Îi făcea curte, cum se spunea pe vremuri, unei făpturi. „Sătul de câteva zile de joc de pe fundul terenului, a crezut că venise vremea să urce la fileu, dar s-a pomenit îndată cu un passing shot sever pe care, după obiceiul lui, îl primi fără a intenţiona să mai insiste, ca pe un răspuns provizoriu definitiv (…): pentru moment, era «minge de meci» şi retur la vestiare – sau poate, cine ştie, «partidă amânată»: nu trebuie să insultăm niciodată viitorul. Ca şi cum nimic nu se petrecuse, căci nu se petrecuse nimic, acest episod ambiguu…” Etc.

După ce l-am abandonat, scrie Genette care, ca tot intelectualul parizian dornic să se ţină în pas cu moda şi să ilustreze prostia oamenilor deştepţi, a fost şi el membru al partidului comunist, după ce l-am abandonat i-am „privit de sus pe cei, puţin numeroşi în jurul nostru, care nu putuseră să părăsească «Partidul», din motivul foarte simplu, dar şi foarte suspect, că nu intraseră nicicând în el”.

Face observaţii judicioase despre kitsch. O omite pe una: obiectul estetic şi obiectul kitsch au ceva comun în satisfacţia – doar că unul admirativă, celălalt depreciativă – pe care ţi-o dau. Exemplul meu predilect, firma, dispusă vertical, a unui atelier de remaiat ciorapi: pe un voluptuos picior de damă urcă vitejeşte, făcându-şi de lucru cu acul şi cu aţa, un croitoraş.

Scepticism: „S-ar zice că, printr-o curioasă bizarerie a inimii, femeia iubită îţi oferă mai mult farmec decât are.” Autor: Stendhal, bineînţeles. Despre al cărui Lucien Leuwen, Genette scrie că este „minunat de rău stâlcit”.

Nu ştiu dacă tu eşti mai deşteaptă, da’ eu sigur sunt mai prost, îi spun lui T. De răspuns, îmi răspunde Genette: „..uneori e mai bine să corectezi o prostie decât s-o eviţi.” Ca atare, n-o evit. Cât despre corectură, cum îi spun lui T: la vârsta asta vrei să mă mai schimb?

„Timp pierdut cu cercetarea”, o vorbă ce i se atribuie, pare-se, lui Genette. El protestează: n-ar fi a lui. A cui va fi fiind, fapt e că am pierdut vreme cu naratologia lui. N-am reţinut nimic. E drept că nici n-am obiceiul să reţin.

Zilele trecute i-am spus unui tânăr care mă chestiona în legătură cu pesimismul lui Cioran că, după mine, omul a fost sceptic, nu pesimist. Acum dau, la Genette, peste un citat: „În grădina zoologică toate animalele au o anumită ţinută, afară de maimuţă: se simte că omul nu e departe.” În materie de pesimism, sunt servit! Pe deasupra, nici nu pot să mă răzbun cârtind despre Îndreptar pătimaş II, pe care tocmai mi l-a cadorisit Alexandra, câtă vreme Cioran însuşi l-a executat: „Illisible – débauche ridicule de «poème».” E prima dată când cioranologii noştri îşi permit să-l contrazică. Filozofie poematică! Zarathustra! Biblia! Absolut de necitit.

„Verdele timp se întomnează sub oftatul duhului. Şi oricât fiorul dornic de înfiorări ţi-ar foşni în frunzarele sperării, miezul cugetului îşi pierde prospeţimea în apropierea bătrânei Sortiri.” Fiorul dornic de înfiorări… Frunzarele sperării… Bătrâna Sortire… E greu de crezut că putuse să cadă atât de jos. Locul acestor fragmente abandonate („Illisible, inutilisable, impubliable.”) ar fi fost la Biblioteca Academiei, pentru cercetători, nu în librării.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara