Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
însemnări de Livius Ciocarlie

Luther: „Toţi însă, cu trupurile şi împrejurările noastre, suntem supuşi diavolului şi străini în această lumea al cărei principiu şi zeu este el”. Aşa e, dracul îşi vâră coada peste tot. Şi, totuşi, miracolul este că-i bine de trăit – dacă ai noroc. Altfel zis, dacă dracul îşi vâră coada numai cât să nu te plictiseşti.

Scrie, ţuguindu-şi buzele, despre sinucidere ca voinţă deturnată de a trăi, dar n-are măcar o vorbă despre bietul om care chiar nu mai poate suporta.

O superbă caracterizare: „Specificul filozofiei constă în faptul că ea nu presupune absolut nimic ca fiindu-i cunoscut, căci totul îi este străin…”. Acelaşi lucru s-ar putea spune despre artist, când este artist, dacă la el n-ar interveni ceva ce Schopenhauer pare să ignore, şi anume legea terţului inclus. Artistul nu încetează să descopere cu extremă uimire un univers care îi este familiar.

Cu cât ne este mai exterior un fenomen, cu atât îl înţelegem mai bine, spune. Cu cât înaintăm mai mult în noi înşine, cu atât înţelegem mai puţin. Corolarul ar fi că eu mă înţeleg perfect.

N-ar trebui să tratez voinţa din perspectiva bunului-simţ. În fond, tocmai în „nebunia” lui Schopenhauer constă frumuseţea. De fapt, va spune el în cele din urmă, voinţa nu este de-a binelea lucrul în sine, ci este lucrul cel mai apropiat de lucrul în sine pe care ni-l putem reprezenta. Lucrul în sine, spune, nu poate fi reprezentat.

Întrucât voinţa e una singură, cu multiple obiectivări, dintre care multe se luptă unele cu altele, se poate spune că „voinţa de a trăi se autodevorează”. Exemplul dat lasă perplex: în Australia ar exista o furnică- bulldog care, tăiată în două, se luptă cu ea însăşi – „capul atacă muşcând coada, iar aceasta se luptă curajos”. Curajos!

A nu dori ne scuteşte de suferinţă, iar arta ne eliberează de dorinţă. Adaug cuvântul: prin gratuitatea ei. Decât că nu e vorba de a te detaşa de dorinţă, şi nici de a o înlocui, ci de a o transforma în plăcerea de a face ceea ce faci, lucru interzis multor muritori. Cum se spune acum: părerea mea.

„…nimeni n-are voie să-i prescrie poetului să fie nobil şi sublim, moral, pios, creştin sau aşa şi pe dincolo, şi cu atât mai puţin să-i reproşeze că este într-un anumit fel, şi nu în altul. El este oglinda umanităţii, pe care o face conştientă de ce ea simte şi săvârşeşte.” Un cadou şi un elogiu cum puţine i s-au făcut poetului. Iar pentru acel „aşa şi pe dincolo” l-aş săruta.

Ce are arta de reprezentat: „…durerea inexprimabilă, jalea umanităţii, triumful răutăţii, dominaţia dispreţuitoare a hazardului şi căderea iremediabilă a celor drepţi şi nevinovaţi”. Şi toate astea pentru a ne însenina!

Îl citează pe La Rochefoucauld: „Amorul propriu este mai abil decât cel mai abil om”. Nu mă credeam atât de abil. Pentru că sunt, deci, omul cel mai abil, amorul propriu mă păcăleşte făcându-mă să cred că nu-l am.

„Am suspectat întotdeauna celebrităţile modeste că s-ar putea să aibă dreptate…” Că au de ce să fie modeste. Le-a zis-o! Vorba e, există asemenea celebrităţi? Celebrităţi mediocre, da, e inutil s-o mai spun. Conştiente de mediocritatea lor? N-ar mai fi mediocre. E pe ceea ce mizez în încercarea de a mă debarasa de mediocritatea mea.
Goethe: „Numai netrebnicii sunt modeşti.” De aceea, orice voi fi spus ici şi colo, nici nu sunt modest. Sunt numai realist cu persoana mea. Ceea ce e şi mai rău.
Nefiind deloc netrebnic, Schopenhauer pomeneşte de câte ori are ocazia - şi are el grijă s-o aibă - „…scrierea mea premiată” Iar eu, netrebnicul pocăit, mă mir. Să ai atâta minte şi să fii atât de caraghios!

Am ajuns la capăt. Oricum, a fost prea mult. Îl pun pe Shopenhauer în bibliotecă lângă, de o parte, Hegel, ceea ce e o necuviinţă, de cealaltă Nietzsche, pentru ca voinţa şi suprimarea voinţei să-şi tragă pumni.

Citesc un articol polemic strălucit, subtil, bine argumentat, fals în raport cu lumea reală, căruia nu-i poţi răspunde decât cum îi răspunzi lui Zenon: făcând un pas. Adică, luând-o din loc.
Pe de altă parte… – Cum a vorbit cutare?, mă întreabă T. – Aşa cum îi stă bine: bogat în înalte banalităţi.
Îi vorbesc despre banalitatea care convinge. La un anumit nivel., banalitatea are merit educativ. Atrage spre cultură, chiar şi spre gândire. Problema e că, din aproape în aproape, din treaptă în treaptă, ea duce spre formarea de opinii larg răspândite şi de colectivităţi convinse că amestecul în treburi care nu li se potrivesc este de datoria lor. Promotorul banalităţii înalte ar fi uluit dacă i s-ar spune că se află la originea unor manifestări pe care le condamnă ferm.
(Când recitesc: îl ştiu, îl văd pe toate drumurile pe unul care nu spune banalităţi, ci prostii. Însă le spune cu atâta har, încât îşi face prozeliţi din oameni nu chiar proşti. Dacă vorbele lui ar pătrunde până în „România profundă”, preşedinte l-am avea.)

Televiziunea, cu tot păsăretul ei, a transformat de-a binelea democraţia în demagogie. Gândeşte în locul omului. Îl învaţă să ignore cauza, limitându-se la efect.
Din circuitul ăsta nu ieşim: televiziunile produc emisiuni primitive pentru că se adresează unor oameni needucaţi, aceştia fiind mai mulţi, iar ei le cer televiziunilor să le dea ceva şi mai primitiv. Şi li se dă!

Aproape toţi parlamentarii noştri sunt doctori în ştiinţă şi profesori universitari. N-au inventat ei chestia asta. Am răsfoit o antologie şi am aflat că şi cu marii poeţi americani ai secolului 20 (Robert Frost, Amy Lowell, Wallace Stevens, Ezra Pound T.S. Eliot, e.e. cummings, R. Penn Warren, W.H. Auden, J. Berryman, Sylvia Plath) s-a întâmplat cam tot aşa. Mai toţi au trecut pe la Harvard, Cambridge şi mulţi au predat în universităţi. E drept, s-a mai găsit şi câte un Sandburg, proletar. Câte un Becali, cum ar veni. (À propos. Dacă înţeleg bine, există o poezie americană care se trage din Whitman şi are o desfăşurare epică, uneori cu accente de far west, şi există o poezie mai sofisticată – care nu-şi pierde totuşi consistenţa –, a americanilor europenizaţi.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara