Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Norman Manea în România de Redacția

La un an şi jumătate de la vizita sa precedentă la Bucureşti, Norman Manea a revenit, la jumătatea lunii mai, în România. Vizita sa a fost precedată de un periplu italian, scriitorul fiind invitat al celei de-a XXV-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, şi urmată de un turneu spaniol şi de unul londonez. În Bucureşti, scriitorul a fost prezent perioada 13-20 mai 2012, pentru o serie de evenimente: luni, 14 mai, la ora 19.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti scriitorul a susţinut un dialog cu cititorii; marţi, 15 mai, Norman Manea a avut o întâlnire cu studenţii Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti şi în aceeaşi zi, după-amiaza, la Librăria Cărtureşti Verona a fost lansată prima monografie despre Norman Manea, Estetica lui Norman Manea, semnată de Claudiu Turcuş şi apărută recent la Editura Cartea Românească; în fine, joi, 17 mai, lui Norman Manea i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Discuţia de luni după-amiaza, de la Librăria Bastilia, a fost neîndoios una dintre cele mai animate susţinute în ultimii ani în România, şi asta, fără îndoială, graţie prezenţei dezinhibate, lipsite de morgă a scriitorului Norman Manea, dispunând de o spontaneitate şi o familiaritate care disting prestaţiile scriitoriilor străini de cele mai multe dintre cele autohtone. În al doilea rând, Carmen Muşat, moderatoarea serii, a reuşit să intervină cu întrebări sau comentarii punctuale exact când expozeurile invitaţilor riscau să devină prea lungi. Astfel, reluându-şi formula celebră, Paul Cernat a vorbit în deschiderea serii despre Norman Manea drept „un intelectual pentru neliniştea noastră”, subliniind etica responsabilităţii pe care o practică scriitorul, una dintre puţinele reperabile în literatura română contemporană. Întrebat cum se raportează azi la România, Norman Manea a răspuns că, de la distanţă, fosta sa patrie i se arată în continuare drept un amestec de marasm şi mahala, cu rezerva că îi vine greu să judece de peste ocean o realitate de care nu mai e conştient zi de zi, deşi o urmăreşte.
Daniel Cristea-Enache a vorbit despre dezamăgirea pe care trebuie s-o fi resimţit scriitorul ca, la câţiva ani de la plecarea din ţară, după ce România îşi recâştigase libertatea, să descopere că, în noul establishment, opiniile sale clare şi responsabile nu se bucurau de o primire entuziastă. La rândul său, proza autorului aducea, ca element de noutate, nici el foarte apreciat, diluarea epicului şi utilizarea prozei ca vehicul problematizant – metodă comparabilă mai degrabă cu poetica generaţiei ’80, a punctat Carmen Muşat, în special cu scriitura lui Gheorghe Crăciun.
Inevitabil, discuţia a ajuns şi la textul Felix culpa, punct nevralgic al receptării româneşti a lui Norman Manea. Astăzi, textul se citeşte ca o analiză calmă şi echilibrată a implicării unui intelectual de renume internaţional într-o aventură politică, a mai spus Carmen Muşat. Aşa a fost citit şi în străinătate, a confirmat autorul, având în vedere că Eliade n-a fost un caz unic de intelectual pierdut în iţele politicului. Dar fără curajul de-a discuta despre aceste lucruri nu există însănătoşire, a mai adăugat el, amintind că între cultură şi cult e o prăpastie pe care ideal ar fi să n-o trecem, dacă prin „cultură” înţelegem în primul rând spirit critic, prudenţă. A nu se înţelege că literatura ar fi comandată de moralitate, a precizat scriitorul – dimpotrivă, în esenţa sa literatura e a-morală, iar morala vine implicit. „Nu-mi doream să fiu un scriitor politic”, a mărturisit Norman Manea, dar, reluând o întrebare care i s-a pus la Torino, dacă se simte mai apropiat de Proust sau de Kafka, scriitorul a spus că se vede nevoit să admită că, prin destin, este mult mai aproape de acesta din urmă.
În intervenţia următoare, Bianca Burţa-Cernat a reluat ideea lansată de Daniel Cristea-Enache, privind libertatea post-decembristă: numai aparent am avut libertatea respectivă, a spus ea; de fapt, anii ’90 au fost dominaţi de tabere, agresivităţi şi prejudecăţi, în faţa cărora un adolescent se găseşte expus şi neinformat. „Ar fi trebuit să aflu despre Norman Manea la liceu sau măcar la facultate. Dar l-am descoperit pe cont propriu”, a mai punctat scriitoarea, amintind de un adevărat „complot al tăcerii” cultivat în perioada respectivă în jurul scriitorului. Risipirea acestei tăceri a venit o dată cu reeditarea cărţilor lui Norman Manea, cu premiile şi distincţiile internaţionale, dar şi cu contribuţia unor reviste precum „Observator cultural” la punerea sa în discuţie, a precizat autorul însuşi, mărturisind că, deşi se bucura de ecouri în străinătate, avea nevoie de laudele româneşti, o dată pentru că limba română e limba în care scrie şi în al doilea rând pentru că scrierile sale – dar în special Întoarcerea huliganului – s-ar fi bucurat aici de o cheie a înţelesului. Care a venit, dar ceva mai târziu.
Reluând cuvântul, Bianca Burţa- Cernat a mai spus că o posibilă explicaţie pentru lipsa de aderenţă a lui Norman Manea la cultura română este faptul că aici spiritul critic e îndeobşte urgisit. A intervenit în acest punct şi Claudiu Turcuş, autorul monografiei Estetica lui Norman Manea: „În cei trei ani de doctorat despre Norman Manea a trebuit să-i lămuresc pe mulţi de ce Norman Manea e un scriitor valoros. Literatura sa infuzată de etică nu rezolvă probleme, ci le structurează. E o conştiinţă care potenţează actul artistic”. Claudiu Turcuş a mai enumerat drept resorturi ale valorii scriitorului autenticitatea şi statutul de intelectual public asumat de Norman Manea, care-l dublează pe cel de scriitor, reluând acelaşi discurs identitar viu, problematizant.
„Identitatea e un clişeu”, a punctat Norman Manea, reluând o cugetare a lui Gertude Stein: „Problemele încep după ce ţi-ai descoperit identitatea şi asta nu te ajută cu nimic. Identitatea etnică este doar legătura pe care o ai cu un grup social. Ceea ce rămâne când eşti singur într-o cameră este însă entitatea”.
În finalul discuţiei, Paul Cernat a concluzionat că Norman Manea este, ca şi Mihail Sebastian la vremea sa, un intelectual critic şi singur, remarcând că Jurnalul acestuia din urmă a servit ca paratrăsnet la receptarea Întoarcerii huliganului. În aceeaşi notă, intervenind din sală, Ion Vianu a expus sintetic o frumoasă concluzie a discuţiei: „Norman Manea îi spune lui Eliade ceea ce Sebastian n-a îndrăznit să-i spună”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara