Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Noi traduceri din arabă de Grete Tartler

Kalila şi Dimna

Cuvântul arab adab, tradus de obicei prin „literatură”, cuprinzând însă şi alte filiaţii de sens, precum „obiceiuri moştenite”, „sumă a cunoştinţelor”, „rezultat al bunei educaţii”, „calitatea bună a sufletului”, „regulă de purtare”, „politeţe şi bune maniere”, „căutarea eleganţei în orice privinţă”, „educaţie morală”, „maxime morale” etc., desemnând în zilele noastre toate felurile de proză şi poezie, precum şi retorica, metrica, biografia, anecdotele, fabulele, epistolele (cf. Carlo-Alfonso Nallino, La Littérature Arabe des origines à l’époque de la dynastie Umayyade, Paris, 1950) e îndeobşte însoţit de calificativele „instructiv” sau „distractiv”. Dintre textele de adab instructiv fac parte şi prozele lui Ibn al- Muqaffa‘ (721-757), zoroastrian convertit la islam, secretar de cancelarie (ka>tib) care a studiat şi trăit multă vreme la BasŢra, însuşindu-şi o minunată limbă literară arabă. Mai cunoscut prin două tratate de morală şi înţelepciune politică, Micul şi Marele tratat de adab, Ibn al-Muqaffa‘ a rescris în arabă şi poveştile dinPañcatantra, (începuturi estimate în sec. III î. Hr.), adaptându-le şi uneori integrând texte compuse de el însuşi, sub titlul Kalila şi Dimna.
Fragmente din Kalila şi Dimna au apărut pentru prima oară în limba română în Grete Tartler, Înţelepciunea arabă, Polirom 2002, pp. 239-246 (fac această precizare întrucât nu am găsit-o, în mod explicit şi concret, cum se obişnuieşte în cercetare, în „Postfaţa” volumului tradus în 2010... tot la Polirom). Este meritul lui George Grigore de a fi transpus integral acest text care circulă în toate limbile europene şi asiatice importante şi continuă să influenţeze autori din cele mai diferite domenii. Începând cu vestitele Roman de Renart şi Gesta Romanorum, trecând prin textele lui Boccaccio, Chaucer, La Fontaine, Fraţii Grimm, Cantemir (Istoria ieroglifică) ş.a., minunatele fabule din Kalila şi Dimna şi-au lăsat amprenta asupra unor capodopere ale literaturii, intrând alături de ele într-un patrimoniu indelebil.


Tinere traducătoare

O surpriză plăcută fac cititorului volumele traduse din arabă de două nume noi: Oana Ghica (nuvele de Zakaria Tamer) şi Raluca Moanţă (un roman de Ghada Samman). Atât Zakaria Tamer, scriitor şi ziarist sirian (n. 1931 la Damasc), cât şi autoarea libaneză Ghada Samman, al cărei volum transfigurează realităţile dinaintea izbucnirii războiului civil din Liban, meritau să fie cunoscuţi în limba română, sunt autori care îmbină imaginaţia, observarea realităţii şi grija pentru stil.
Nuvelele lui Zakaria Tamer (nume transcris şi ca Zakariya Tamir) au deschidere mitică şi anvergură suprarealistă, amalgamând paradoxul, privirea sardonică şi tragedia, într-o concentrare „seacă”, de un umor pe care l-am putea numi englezesc (autorul trăieşte, de altfel, de mult timp la Londra şi a mai publicat numeroase articole satirice, precum şi literatură pentru copii). Scenele sunt ambivalente şi deseori şocante: un mort de curând îngropat se întoarce acasă peste noapte, lângă soţie („Vezi, cimitirul nu e departe... Îi plâng pe oamenii îngropaţi departe de casele lor, căci sunt obligaţi să doarmă acolo, în morminte”) fiind apoi „recuperat” de poliţie şi judecat pentru dezertare de la muncă. Alţi „judecaţi” sunt Tariq ibn Ziyad (comandantul omeyad are a trecut în 711 Gibraltarul) sau poetul Omar Khayyam („Iubeşte cuvintele? Ce depravare!”). Un decapitat e dezamăgit că nu mai poate merge la dentist etc. Traducătoarea Oana Ghica ţine ritmul alert şi găseşte tonul potrivit, menţine atenţia trează până la sfârşit (deşi povestirile lui Tamer devin cu timpul predictibile, clişeizate).
Romanul Ghadei Samman, jurnalistă care a studiat la Universitatea din Damasc şi cea din Beirut, trăind apoi la Beirut şi Paris, abordează halucinant teme până nu demult interzise în lumea arabă, învăluind coşmarul inegalităţii dintre bărbat şi femeie, homosexualitatea sau tema corupţiei într-un halou de absurd oriental. Într-un fel poate fi comparată cu autorul libanezo-canadian Rawi Hage (deşi Beirut ’75 doar anticipează izbucnirea războiului civil din Liban). Secvenţele coşmareşti sunt trasate cu pană de oţel; de altfel această „specialitate” a fost reluată ulterior şi în alte scrieri ale autoarei (Coşmaruri din Beirut, 1977). Raluca Moanţă este, ca şi Oana Ghica, competentă şi talentată, intuind cuvintele potrivite, echivalând cu suficientă forţă o tonalitate dură, persistentă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara