Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Noi directive de Ioan Holban


Pe vremea cînd nu eram încă membri ai UE, dar deplin monitorizaţi de comisarii ei - vă mai amintiţi? -, ne pregăteam să primim, după toate regulile vestitei noastre ospitalităţi, gripa aviară, noua fantomă care bîntuia Europa. Păsăretul din Deltă dădea ţipăt de moarte; lebede, gîşte, raţe, pelicani, cocostîrci, pescăruşi, cormorani, porumbei, găini, cocoşi, curcani, de-a valma, de pe coclauri, de pe plaiuri şi din curţile oamenilor necăjiţi, sfîrşeau răpuşi, de amarnicul virus "foarte agresiv" sau pe rugurile aprinse ale noii Inchiziţii sanitar-veterinare; necesară, se spunea. N-au fost victime printre stăpînii păsăretului, din fericire. Totuşi, a venit prima directivă europeană în pieţele noastre şi, o dată cu ea, prima victimă: eterna frumoasa/ duioasa bătrînă cu broboadă neagră de prin pieţe, care venea "la oraş" cu găina sau cocoşul de vînzare. Alături, o pungă de plastic sau un batic unde, printr-un strat gros de făină, pipăia o duzină de ouă. Gata, HSN1 i-a luat bătrînei banii de ulei, zahăr, chibrituri, săpun. Bătrîna cu ouăle în baticul cu făină nu avea televizor, nu înţelegea ce spun oamenii cu "carte" despre viruşi şi alte parascovenii, ştia ceva despre "fierbinţeala" găinilor care i-au mai murit şi cînd era fată la mama acasă, le îngropa în fundul grădinii, punea o cloşcă, avea alte găini şi alţi cocoşi. Dacă scăpa de control, intra în piaţă, aşeza cocoşul la vedere şi desfăcea punga sau baticul cu ouă; dar clienţii cunoscuţi, speriaţi de moarte de ştirile televizate despre apocalipticul H5N1 n-o mai vedeau, treceau grăbiţi spre galantarul cu carne de porc, cineva se uită la ea, în treacăt, pieziş, ca la un infractor. Nu înţelegea nimic; cocoşul ei nu mai e bun? ouăle s-au învechit? oamenii de la oraş nu mai vor friptură, maioneză, omletă, adică, scrob, răcituri, adică piftie, ciorbă, supă? Vine un domn cu carte, îi spune să strîngă repede cocoşul şi ouăle, să le ducă acasă, să treacă pe la medicul veterinar să-i spună acela dacă nu cumva trebuie să arunce ouăle şi să prăjească într-un foc de vreascuri, bietul pintenat. E gata, e sfîrşitul lumii, maică, gripă şi cum i-ai mai spus? Trece şi asta, lasă, cum au trecut toate, războiul, foametea, comuniştii, apele, seceta, vine ea vremea cînd oamenii de la oraş or să vrea, din nou, răcituri de cocoş. Mă întorc atunci, aşteptaţi-mă, zice bătrîna cu speranţă în suflet.

Am răsuflat uşuraţi, gripa aviară a rămas, undeva, prin stepele Asiei, bătrîna s-a întors şi cetăţenii de la bloc au pus din nou la fiert ouăle din broboadă şi găina/cocoşul pentru ciorbă, răcituri, piftie şi ce-o mai fi. Am intrat în UE şi, în consecinţă, am primit noi directive. Una a fost pentru vaci, boi şi viţei. Venerate, injuriate, reabilitate în scrieri literare, devenite simboluri ale identităţii naţionale (vacile se numesc, după naţiile europene, Siementhal, Ostfriză, Bălţată românerască, Pinzgau, Schwyz. Shorshorn, Daneză, Normandă), blîndele şi simpaticele animale intrau, şi ele, în Europa cu alte speranţe; de temple şi jertfe ritualice nu vor mai avea parte, dar totuşi, iată, normele de integrare şi directivele aferente spun că bovinele vor trebui răsfăţate cu adăposturi încăpătoare. Unui viţel de 150 kg îi va reveni astfel un spaţiu de cel puţin 1,5 metri pătraţi, dacă viţeii sînt adăpostiţi în grup, ei trebuie să dispună de un spaţiu liber suficient pentru a se întoarce sau a se culca fără greutate. Grajdurile trebuie construite astfel încît fiecare viţel să poată vedea alţi viţei (să socializeze, şi ei). Conform aceloraşi directive, din masa zilnică a vacilor nu trebuie să lipsească fierul şi alimentele uscate care să conţină între 100-200 de grame de fibre digerabile. Potrivit aceloraşi standarde, viţeilor nu trebuie să le fie pusă botniţă. Spaniolii se gîndesc să renunţe la finalul sîngeros al coridelor: "Taurii cîştigă confruntarea finală cu matadorii", spunea o ştire de presă. Lucrurile sînt, încă, împărţite: (euro)scepticii cred că nu e bine întrucît "coridele reprezintă o parte din cultura spaniolă şi mulţi consideră că lupta nu este un spectacol crud ci, pur şi simplu, artă", în vreme de (euro)adepţii spun că e cazul "să punem capăt acestui moment sîngeros". Deja, Barcelona s-a declarat "oraş împotriva coridelor"; şi, în fond, 27% dintre spanioli se declară atraşi de coride, iar 77% nu mai sînt interesaţi de tauromahie. în sfîrşit, un primar din România s-a gîndit, şi el, să-şi facă un "izlaz european", unde vacile comunei pe care o păstoreşte să pască "mai bine" în sunetele muzicii lui Beethoven.

A venit, apoi, şi directiva pentru noua poveste a porcului. Conform standardelor UE, fermierii vor trebui să asigure porcilor pe care îi cresc atît condiţii de spaţiu, temperatură şi lumină, cît şi o deosebită calitate a aşternutului. Pentru ca porcul să primească "buletin" european, crescătorul este obligat să îi ofere acestuia un ţarc de cel puţin şase metri patraţi, suprafaţa necesară unui trai adecvat fiind de două ori mai mare în cazul scroafelor. Temperatura optimă recomandată de comunitatea europeană pentru creşterea porcilor variază în jurul a 13-18 grade Celsius pentru animalele mari, respectiv pînă la 23 de grade pentru godaci. De asemenea, lumina artificială din fermă trebuie să corespundă cu cea naturală dintre orele 9-17, dar să nu fie mai mică de 20-30 lucşi. Comisia Europeană recomandă ca fiecare porc să beneficieze de o "cotă" de paie pentru aşternut de minimum jumătate de kilogram. în funcţie de conţinutul de grăsime, carnea pusă în comerţ se va clasifica, conform sistemului EUROP, în cinci categorii. Conform directivelor UE, după 1 ianuarie 2007, persoanele care au în gospodărie mai mult de trei porci nu îşi vor mai putea sacrifica animalele după metoda tradiţională aplicată dintotdeauna, prin înjunghiere, adică, ci prin "asomare", numai cu glonţ (alice), spray sau prin electrocutare. Dar tot răul spre bine; cu noua directivă, dicţionarul limbii române a mai căpătat un cuvînt, de la francezi, în buna tradiţie a "bonjuriştilor" secolului XIX: noii bonjurişti de la Glodenii Gîndului spun acum "asomare", de la fraţii noştri de gintă latină, "assommer", care uite ce înseamnă: 1. a lovi (mortal), a omorî, a doborî, a ucide (cu o lovitură violentă). 2. (fig. fam.) a plictisi de moarte, a enerva, a pisa pe cineva. N-aveţi decît să alegeţi: ori omorîţi porcul ori îl plictisiţi de moarte. Verbul are şi o "familie" interesantă: "assommant", adică, obositor, plictisitor la culme, supărător, enervant, agasant; "assommeur", adică, ucigaş, bătăuş; "assommoir", adică, bîtă, măciucă, ciomag, toroipan, dar şi iată, cîrciumă proastă. Mare poznă cu lingvistica: nu mă mai asomaţi (plictisiţi, enervaţi) atît cu asomoarul (bîta, ciomagul) în asomoarul (cîrciuma mizeră) a lui nea Caisă de peste drum.

A venit, în fine, şi ultima directivă, dar - fiţi siguri! - nu cea din urmă. Ordinul nr. 111/2009 al ANSVSA îi obligă pe producătorii care vînd la tarabe ouă, brînză, lapte sau carne să fie înregistraţi la ANSVSA, iar marfa trebuie să conţină o etichetă cu un minimum de informaţii, scrise chiar şi de mînă: menţiuni referitoare la producător (un C.V., adică) denumirea produsului, originea acestuia (pedigree, adică), data obţinerii, condiţii de păstrare (în beci, de regulă) şi, după caz, oricare alte date necesare informării consumatorului. în plus, produsele trebuie ambalate astfel: brînza trebuie înfoliată, laptele doar în recipiente de sticlă, nu în PET-uri, smîntîna în recipiente de unică folosinţă din plastic, iar ouăle în cutii mici de carton. Produsele trebuie să provină de la animale, păsări sau albine sănătoase şi să fie manipulate numai de persoane sănătoase, pentru a reduce riscul transmiterii vreunei boli (cu buletinele de analiză a sîngelui, urinei, cu ecografii, pentru animal/pasăre şi stăpîn). Ele trebuie să fie autentice (nefalsificate, se precizează; cu dreptul de autor plătit la zi, adăugăm), fără anomalii de miros, aspect sau consistenţă (şi cum să constaţi "anomalii de miros", dacă "produsul" e în vid? adică, în neant? amarnică e şi metafizica pieţei de lactate, azi) şi fără să fie transportate sau prezentate în ambalaje murdare, ruginite sau improprii. Clientul păstrează eticheta, iar în cazul în care se îmbolnăveşte din cauza produsului lactat, el poate să se adreseze DISPV sau ANPC. ANSVSA va efectua controale în toate pieţele pentru a vedea dacă producătorii respectă ordinul privind condiţiile de comercializare a lactatelor. Preţul de înregistrare la ANSVSA a fiecărui producător este de 10 lei pentru lapte crud, ouă, miere şi peşte, iar pentru produsele procesate, taxa este de 300 lei.

Şi de unde să plătească bătrîna cu o duzină de ouă, un cocoş, doi litri de lapte, smîntînă şi brînză (de oi şi de vacă) noile taxe ca să se înregistreze la ANSVSA? Estimp, în plin război rece care se duce în pieţele noastre, prin pieţele din Franţa, Spania, Italia, fermierii (varianta occidentală a ţăranilor de aici) îşi vînd brînza şi toate ale lor fără "vid", pe (dez)gustate, fără directivele pe care mai-marii lor le lansează spre alte zări: să-i înţelegem, ei fac piaţa (şi vor "eco") la mama lor acasă, nu în Obor sau în Piaţa Nicolina. Şi, în general, nu ne mai asomaţi atît cu asomoarul directivelor care emană, de la mare distanţă, miros de brînză şi de codiţa perpelită a godacului, zic necuvînătoarele; altfel, ieşim şi noi în stradă, mergem la Haga (şi-l angajăm pe Bogdan Aurescu!), la Bruxelles şi Strasbourg, să ne apărăm drepturile şi vechea rînduială, cotcodac, beee, muuu, guiţ-guiţ, cucuriguuu... Bau!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara