Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Nicolae Labiş - 60 de ani de la moarte - de Mircea Colosenco

(2 decembrie 1935, Mălini, judeţul Suceava – 22 decembrie 1956, Bucureşti) Unul dintre marii noştri poeţi postbelici avea să moară suspect.

„Lichidarea de Securitatea română a poetului Nicolae Labiş în luna decembrie 1956, când abia împlinise 21 de ani, este o crimă executată după cel mai tipic model stalinist”, scria Stela Covaci, la 30 noiembrie 2009, în cartea dedicată lui, Nopţile de coşmar ale poetului ucis (Editura Tracus Arte, Bucureşti), fiind una dintre puţinii martori. Un alt martor – Portik Imre, fost coleg cu poetul la celebra Şcoală de Literatură „Mihai Eminescu”, în memoriile sale, limpezeşte aspectele directe ale aşa-zisului accident, din noaptea fatidică a crimei!

Poetul însuşi a avut premoniţia acelei nopţi unice, scriind cu câţiva ani mai înainte poezia Sara de aramă, aflată într-un caiet cu altele, din care doar una a fost datată: 2 decembrie 1952.

Un fragment din poezia Sara de aramă (integral având 81 de versuri, pe care o repoducem după aceste rânduri), a fost scris de Nicolae Labiş în caietul scriitorului Sandu Teleajen, actor, director, secretar literar al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, care l-a dat publicităţii la revista „Iaşul literar” (nr. 3, martie 1963), reluat în volumul de poezii din 1964.

Peste ani, textul acesta (v. 27- 33, 40-41, 70-75, 80-81) o inspiră pe o studentă talentată a Conservatorului „George Enescu” din Iaşi, Daniela Mitu, compunând un lied titrat Sara de aramă, care a fost interpretat, în primă audiţie, de soprana Ada Bolocan-Strugariu, de asemenea, studentă, cu acompaniamentul la pian a compozitoarei, în ziua de 2 iulie 1980, în Concertul-Dezbatere organizat la Piatra Neamţ, la a IX-a Ediţie a Galelor „Carmen Saeculare”. (Despre Daniela Mitu nu avem nici o informaţie biografică, în vreme ce Ada Bolocan, căsătorită Burlui, va deveni solistă la Opera ieşeană şi profesoară).

Sara de aramă – apusul soarelui de toamnă – de culoarea violetului (albastru+roşu), culoarea hainelor lui Apolo şi ale lui Iisus pe cruce, respectiv purpuriul/movul hainelor împărăteşti, a fost evocată de Serghei Esenin, dar şi de George Bacovia („Când suna arama în noaptea deplină”, poezia Pălind), şi nu numai, ci şi de Eminescu, Macedonski, Vlahuţă ş.a., însemnând, esoteric vorbind, penitenţă, pocăinţă, reculegere, sângele jertfei, dar şi pasiune, emoţii, romantism prin unirea înţelepciunii cu iubirea.

Poezia Sara de aramă a fost reprodusă integral în volumul Nicolae Labiş, Poezii inedite, alcătuit de Nicolae Cârlan (Suceava, 2015), după textul aflat în Fondul Documentar „Nicolae Labiş”, Muzeul Bucovinei din Suceava (nr. inv. 245).

Sara de aramă

Vine sara de aramă,
Oamenii n-o iau în samă;

Vine sara de aramă,
Frunze-n codru-nfiorând;
Vine sara de aramă,
Fibra brazilor mişcând;
Parcă deget de fecioară
Trunchiurile-nfioară,
Parcă-n scoarţa fără buze
Cald-sâmburi de lăuze
Picurară, unduiră
Şi pădurea răzvrădiră.

Vine sara de aramă,
Mute, frunzele icnesc,
Verzi, cu purpură-n maramă;
Arborii se nalţă, cresc
Şi se-ating în deal, în vale
Trupuri roşii, trupuri goale…

Vine sara de aramă,
Turnând raze în pârâu,
Precum candela-ntr-o ramă.
Cai zburdalnici fără frâu,
Cai de apă lungi şi clari
De iuţeală şi culoare
Hurducaţi pe sub stejari,
Pe pietroaie, sub ponoare.

Vine sara de aramă,
Vine cerbul la izvor;
Large coarnele-şi destramă,
Ochii lui lucesc ca unda,
Unda unduie rotunda:
Gâtul încordat se-ncoardă,
Unda-n buze să o ardă;
Vântul vuvuie-n poiană,
Răspândind fiori în blană,
Ochii cată, ochii zboară,
Nările se înfioară,
Gâtul către cer se suie,
Pieptul creşte, glasul vuie!
Un lăstun din cuib zbughit-a,
Ciuta-şi poartă lin copita,
Ochii umezi – numai apă –
Ciuta vine şi s-adapă.
Ochii ei spre cerb se-ntoarnă,
Cerbul trâmbiţă din goarnă,
Ochii ei îi cad pe blană,
Cerbul freamătă-n poiană;
Mut e cerbul, ciuta-i mută,
Arde-un cerb şi arde-o ciută.

Unda curge-n prag de aur,
Unda curge-n prag de-argint,
Înserarea – meşter faur,
Cu smaralde zugrăvind,
Toarnă umbra peste apă,
Steaua doar se mai adapă,
Învăleşte bulgări stinşi –
Cerb şi ciută – ochi aprinşi,
Numai dragostea mai ardă,
Focu-n ochi să nu se piardă,
Licărul luminilor,
Dragostea jivinilor.

E-ntuneric; unde-i luna?
E-ntuneric şi mi-i frig.
Cerbul şi cu ciuta-s una
Şi-s fierbinţi şi-aş vrea să-i strig.
Cerbul şi cu ciuta-s una
Şi-s fierbinţi ca totdeauna.

Ca-n tot timpul, apa trece…
Inima… e sară… rece…

Vine noaptea câte-oleacă,
Cerb şi ciută s-o petreacă!

Vine noaptea violetă,
Vine noaptea de tăciun.
Sara moare-njunghietă,
Colo-n cuibul de lăstun.

Moare sara de aramă,
Cum şi cine-o ia în samă?

Plânge frunza tremurat…
Geamurile ard în sat.

Moare sara de aramă:
Oamenii n-o iau în samă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara