Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Nervii intelectualului român de Marius Chivu


Acum ştiu că atunci când am acceptat să fiu redactor la "Cultura" eram destul de naiv să cred că se poate face presă culturală curată doar pentru că tu eşti "neînregimentat". Însă numai din postura de redactor, confruntându-te direct cu "finanţatorul", cu "concurenţa", cu întregul mecanism al scenei culturale şi cu toţi actorii săi, poţi avea o imagine de ansamblu despre cum funcţionează condiţionările în presa culturală românească dar, mai ales, despre calitatea intelectualului de care eşti înconjurat şi cu care, între timp, ai ajuns să semeni şi tu. Nu poţi nega o asemenea experienţă, mai ales când naivitatea cu care ai venit ajunge un fel de etalon pentru felul în care alegi să evoluezi. Căci portretul intelectualului român, dar, în fine, veţi vedea...

Suntem provinciali şi le spunem bucureştenilor superficiali, îngâmfaţi, vedete mediatice, foiletonişti. Suntem bucureşteni şi ne uităm de sus la provinciali, sunt cam anacronici, îi citim doar în revistele noastre, ale lor nu au tiraj şi nici audienţă, sunt academici cu morgă.

Nu contează atât ce scriem cât mai ales unde publicăm, cine e şeful revistei, din a cui grupare face parte. Publicăm şi la reviste "indezirabile", dar numai în cazul în care nu mai avem unde scrie, când colaborarea noastră e respinsă de alţii sau când revista noastră nu mai apare. Cerem colaborări şi nu le plătim motivând că prestigiul de a scrie în revista noastră e nepreţuit. Ni se cer colaborări şi pretindem că scrisul e muncă în sine care trebuie plătită cum se cuvine: "Numai în comunism nomenclatorul meseriilor nu-l includea pe scriitor...".

Ne arătăm indignaţi cum statul cheltuie banul public aiurea, asta până nu primim şi noi o finanţare cât de mică. Cine are bani din sponsorizări private, aceştia nu pot fi decât bani nespălaţi. Nu ne interesează cum cheltuim banul public, nici publicul, nici piaţa, facem reviste; suntem ctitori culturali. Revistele altora au conţinut de "rahat": cronici, eseuri, interviuri, anchete; le desfiinţăm din postura de administrator al banului public; atâta timp cât avem legea de partea noastră şi o operă în spate, ne permitem să nu avem tact, stil, eleganţă sau, după caz, bun-simţ. Când angajaţii au opinii, îi pedepsim cu condica de prezenţă.

Suntem tineri şi ne incomodează bătrânii: au scris sub comunism în loc să-l dea jos, conduc toate instituţiile falimentare şi îşi atrag toate subvenţiile pentru că votează cu PSD-ul, conduc reviste care ne cenzurează, nu mai ştiu să scrie în libertate, nu mai au cititori, sunt depăşiţi de postmodernism, n-au adresă de mail şi nici pagină de web, sunt vanitoşi, invidioşi, plini de frustrări. Suntem bătrâni şi ne incomodează tinerii: ce ştiu ei cum era în comunism, n-au lecturi fundamentale, (sub)cultura lor e de masă, se revoltă doar ca să ne ia locul, sunt impertinenţi şi nu mai ştiu ce-i aia respectul şi admiraţia, nişte mucoşi.

Nu ne interesează să fim citiţi, citaţi, respectaţi, admiraţi. Noi vrem putere, doar ea ne legitimează statutul intelectual. De aceea, vrem să fim neapărat într-un grup de prestigiu. E loc, pentru că sunt mai multe. Unele la vedere, altele mai în underground, funcţionând după legi obscure dar intuite de toţi. Ştim că unele lucruri nu se fac, nu răspundem la anumite anchete, trunchiem citate pentru a manipula texte, discriminăm pozitiv şi afirmăm negativ pentru a ne crea un alibi, refuzăm ca numele nostru să apară alături de un altul în vreo dezbatere, anchetă, listă, vrem ca poza noastră să fie mai în centru, mai sus şi, dacă se poate, puţin mai la dreapta.

Spunem democraţie, diversitate, toleranţă şi descentralizare doar atunci când suntem minoritari. Scriem prost, dar la obiect, suntem anticalofili, avem idei şi o ideologie a timpului. Ceilalţi au stil, dar nu au morală şi nici idei democratice, cărţile lor au probleme. Suntem elitişti, dar urâm elitele căci produc intoleranţă. Scoatem intoleranţa pe uşă şi o strecurăm înapoi pe fereastră; suntem toleranţi doar cu cei care nu ne pot ameninţa poziţia, acceptăm diferenţa atâta vreme cât nu e diferenţa la care ne raportăm direct.

Premiem pe cei pe care i-am mai premiat, pe cei care au cele mai mari şanse de a ajunge să ne premieze înapoi, pe cei care sunt din oraşul nostru, din facultatea noastră, din editura noastră, din antologia noastră, pe cei care au citit aceleaşi cărţi ca şi noi, pe cei pe care i-au premiat toţi, pe cei pe care nu i-a premiat nimeni, pe cei la care nu se aşteaptă nimeni să-i premiem pentru a demonstra cât de obiectivi suntem. Scriem împotriva parti-pris-urilor, în timp ce le facem noi înşine. Parti-pris-ul nu e niciodată al nostru!

Bagatelizăm marile succese ale celorlalţi arătând şubrezimea criteriilor: prejudecăţi păguboase, mentalităţi potrivnice, obtuzităţile sau maşinaţiunile celorlalţi, marginalitatea lor. Supraevaluăm micile noastre reuşite arătând dificultatea demersului nostru: prejudecăţi păguboase, mentalităţi potrivnice, obtuzităţile sau maşinaţiunile celorlalţi, marginalitatea noastră.

Ne revizuim când argumentele noastre sunt în pericol de a fi demontate; suntem consecvenţi când nu mai avem nici o şansă. Ne revendicăm de la tradiţie când prezentul ne depăşeşte şi clamăm urgenţele timpului nostru când nu avem operă. În ambele cazuri, ne erijăm în guru intelectual care se pricepe la toate problemele timupului şi dă sfaturi tuturor. În lipsa eticului reclamăm esteticul. Şi vicerversa. Suntem plini de complexe, frustraţi şi încrâncenaţi. Deseori din articolele noastre răzbate scrâşnitul dinţilor. Pe unii îi criticăm cu orice ocazie, pe alţii îi ocolim elegant; admirăm negativ, nu pentru ci împotrivă, suntem farisei până la capăt dacă interesele o cer. Înjurăm o instituţie la care, după un timp, ne depunem CV-ul de angajare sau de la care tocmai am demisionat.

Şi toate acestea noi le ştim prea bine. De aceea suntem condamnaţi la o eternă suspiciune. Rezistăm prin suspiciune: cârcoteală, prudenţă cu morgă, preţioasă reticenţă. Există nervi! Dar ne facem că nu ştim de unde atâta încordare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara