Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Nervi de primăvară de Barbu Cioculescu



Suferind eu de gâlci în copilărie, cineva i-a spus maică-mii că leacul cel mai indicat în vederea unei grabnice însănătoşiri era o lingură de gaz înghiţită pe stomacul gol. Pe atunci, petrolul se găsea pe toate cărările la un leu litrul, se putea lua chiar din lampa din salon cu abajurul de cristal mat, ornat cu crizanteme albe, galbene, înfoindu-şi inefabil firele. Cum manifestam vii reţineri şi pretindeam, cu rezultat incert, un răgaz de gândire în faţa lingurii pregătite şi ameninţătoare, mama, ca să-mi dovedească ce uşor era, înghiţi ea mai întâi porţia de gaz. Şi i se făcu rău pe loc.

De atunci şi până foarte de curând, medicina alternativă a fost exclusă din farmacia proprie, o însemnată cantitate de alifii, balsamuri, frecţii, geluri, unguente, dimpreună cu pilule, pastile, prafuri au contribuit la menţinerea unei stări generale nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar din care suferinţa fizică a fost înlăturată înainte de a mă nevroza. Bineînţeles, fiecare vârstă şi-a avut metehnele preferate şi tratamentele specifice şi cum navighez eroic către pontonul octogenariatului, aş fi nedrept scoţând din cauză ajutorul medicamentelor, foarte conştient, altfel, de fabuloasa capacitate a insului de a uita suferinţele, nopţile când durerea zvâcnind magnetic în câte o măsea vulnerată, pretindea câte un algocalmin la fiecare sfert de ceas.

Natural că atingând vârsta când Matusalem se gândea să-şi croiască o cale în viaţă, numărul de hapuri pe care înainte şi după fiecare dintre mese trebuie să le dau pe gât, cu multă apă, a crescut, într-atât încât în acele de taină colocvii, când doctorul mă îndeamnă la un discurs coerent privitor la cele mai recente defecţiuni ale trupului, evit să mă spovedesc, ştiutor că, luminat la faţă, medicul mă va informa de îndată că există un medicament, de cea mai nouă generaţie, ce se prescrie dimpreună cu un altul ce-i sporeşte eficacitatea şi cu un terţ, menit să aline neliniştile unui stomac bănuitor. Un trio activ ce-mi poate fi prescris pe reţeta compensată şi care mă va regenera.

Sunt medicamente tot mai sofisticate, mai tari ar zice vulgul, chimicale de complexă sinteză, prin urmare şi cu efecte secundare - greaţă, vomă, hemoragii pe diverse căi de ieşire, pierderea echilibrului, halucinaţii, surzire, orbire, demenţă. însă fără ele şchioapeţi mai departe, rabzi dureri mistuitoare, incredibile junghiuri ce-ţi distrug răbdarea şi te fulgeră, transformându-te în martir fără voie şi crez. Aşa că desfaci capacul şi scoţi rotunda pastilă de Maxidolor, pe cea lunguiaţă de Torturantril, cea minusculă de Otravex, bei cu bolbor ceaiul de ghiara diavolului. Văduva unui scump amic îţi aduce săculeţul cu medicamente rămase de la defunct - poate vei avea nevoie de ele -: Sapatal, Lopatin, Cimitirol (le lua în ultima vreme), Skeletan şi un flacon gol - ce neglijenţă! - de Sarcophagit. în fine, ultima sticluţă, din mâna încleştată a muribundului, de indispensabil Mortatrox.

Cum am văzut-o pe văduvă umflată sub ochi şi cu buzele vinete, i-am trecut, la rândul meu, cutioara cu ceai de Râia caprei. Mustaţa salamâzdrei, avea şi ea. Dacă va bea cu încetul cinci, până la şase căni cu infuzii din aceste plante cu miros de veştejituri, suplimentând cu un cokteil de vitamine, pe claviatura tuturor literelor alfabetului şi măcar cele mai recomandate concentrate de metale - fier, zinc, seleniu, crom, titan, plutoniu -, în concurs cu alte vindecătoare substanţe, argilă, var, ipsos şi nu va uita, la culcare, capsula de Exitusal, înlocuitorul recomandat al mult discutatului Ucigantrix, va trece cu bine suspiciabilele săptămâni ale unei primăveri capricioase.

Reţetele mele devin mereu mai costisitoare, pe măsură ce autoritatea se arată tot mai îndoită a mi le onora, şi de n-ar interveni fluxul de premii de la Uniunea Scriitorilor, de la filiala bucureşteană a acesteia, de la Academie şi alte academii, de la cercuri de admiratori constituiţi în O.N.G.-uri cu scop caritativ, din Capitală, provincie şi străinătate, dacă editurile care-mi smulg promisiuni de tomuri revelatoare, cu sprijin asigurat de la Ministerul Culturii, nu m-ar umple de bani, dacă n-aş realiza frumoase venituri din colaborarea la publicaţiile de specialitate şi la principalele cotidiane - revista în formă de carte mă copleşeşte - dacă pensia mea de la Universitate n-ar fi în curs de norocoasă rectificare, iar apropiata străpungere în U.E. nu mi-ar făgădui piaţa a douăzeci şi cinci de state continentale, cu răsunet mondial şi înfometate de literatură bună românească, ei, da, atunci ce m-aş face?

Factura medicamentelor creşte la fiecare băgare de cap pe gemuleţul ghişeului farmaciei, dar cel puţin nu mă îmbulzesc precum acei sărmani dependenţi de un singur, dar indispensabil medicament - care este, dar s-a terminat - în tragice cozi fără de nici o legătură cu schimbarea de Putere. Căci ceea ce caracterizează Puterea este că nu poate. Meditez, şi nu mă pot opri din meditaţie asupra straniei situaţii în care medicamentele nu respectă legea curentă a pieţii capitaliste, liberal-socială, de a se oferi la mai multe preţuri, de la unu la zece, după disponibilităţile clientului. Nu există farmacii second hand şi nici pe tejghelele cu mărfuri chinezeşti, turceşti ce fac viaţa trăibilă, nu afli altceva decât răsuflata alifie de tigru.

Nici o ţigăncuşă nu aleargă după mine cu sacoşe de antioxidante, la televiziune premiile se dau în automobile, unul pe zi, după masa de prânz, de luat cu un pahar de şampanie, zadarnic am lipit pe geamul toaletei o inimioară verde pe care am imprimat cuvântul Telomerază - o enzimă-proteină cheie în viaţa celulară-, nici un autocar nu mi-a oferit proprietatea Sanatoriului Universitar şi jumătate din împărăţie. Nu numai arta a murit, nu doar istoria a luat sfârşit, iar mediului înconjurător i-a bătut ceasul, dar nici fonduri nu sunt. Unde voiajează ele? Deschizi ziarul, te lămureşti: le-au înghiţit contractele. Un minister cumpără mături, cu toate formele în regulă, dar foarte deosebite de acelea din debaraua dumitale, id est confecţionate dintr-o plantă extrem de rară şi protejată, mături având cozi din pin suedez şi sforicele din SudAfrika. Inegalabile, ministerul în cauză a achiziţionat întreg stocul, la preţul de zece milioane bucata. O sfântă mânie îţi urcă tensiunea; poimâine, deschizând acelaşi favorit ziar vei lua cunoştinţă că la mijloc a fost o confuzie.

O naţie cumpără haine cu două-trei milioane costumul. Salariaţii agenţiei pădurilor îmbracă vestoane de câte 17 milioane bucata (e drept că în lei noi numai o sută şaptezeci!). Vesta costă zece milioane, pantalonii vreo cincisprezece, cravata cinci, acul de cravată încă un milion. Cele mai scumpe case de mode din Paris, Londra, New-York oferă cravate la un preţ de zece ori mai mic. Sfânta mânie te recuprinde, te covârşeşte gândul că nu există posibilitatea eradicării corupţiei. Cel ce a dat pe faţă tărăşenia a uitat să-ţi comunice un element de bază: era vorba de costume de protocol. Deci nu s-a furat. Sau s-a furat în altă parte. Dar de risipit?

în subsolul Ministerului Transporturilor s-a înfiinţat, cu un sacrificiu de vreo câteva zeci/sute de miliarde de lei - vechi! - o cantină pentru ceferişti - celelalte două din aceeaşi clădire erau prea modeste - noul local s-a făcut cu totul din import, la scară mare, la fel în ce priveşte dotările: farfurii din Italia, tacâmuri din Germania, mobilier din Marea Britanie, electricalele din Japonia, covoarele din republicile centrasiatice, mă rog. Cantina n-are legătură de apă, gaze, electricitate, întrucât nu s-a pus vreodată problema să fie şi folosită. Este ceea ce se cheamă o investiţie - şi atât! Un exponat muzeistic. Fostul ministru al Transporturilor află cu obştească surprindere de existenţa acestei cantine de cinci stele şi expică anume că nu a simţit-o sub tălpi, fiindcă salariaţii l-au purtat totdeauna de subraţe. Dar dacă C.F.R..-ul se zbate în faliment bănesc, nu e bine să aibă în dotare o cantină de cinci stele?

Că o va cumpăra un ales al sorţii cu preţul unui pachet de ţigări Snagov e o problemă tot de destin, o dată ce aşa stătea scris în astre: cu echivalentul sumei cu care cel mai cârciogar senator al opoziţiei şi-a plătit cuibul fericirii, unde pune în dulap toga de avocat şi în a cărui catifelată linişte meditează profund dacă nu e momentul achiziţionării altuia, cu piscină. Se construiesc cu miile, pentru studenţii săraci, s-ar simţi întinerit. Şi apoi, apa se poartă. Ar întineri, poate ar da în mintea copiilor. Tot s-a pus la dispoziţia şcolarilor un compact stoc de calculatoare performante la de două ori preţul din magazine - pentru că magazinele, în disperată concurenţă, practică domping-ul. Un caz asupra căruia presa n-a mai revenit. Cu paşi mici, păşeşte îngrijorat către P.N.A.

Nu ne vom pierde firea, ci vom da crezare clipului publicitar de la postul de televiziune: "Dormi şi visează, P.N.A veghează". Dacă nu te vei mai trezi din som, nimic n-are să te mai doară, de nimic n-are să-ţi mai pese. Şi va fi problema ta dacă dincolo, pe poarta pe care vei pofti să intri, vei găsi afişată, cu litere de foc, o listă cu acte, documente, din care nu trebuie să lipsească nici unul. Dacă tocmai invitaţia în Paradis îţi lipseşte şi vei fi nevoit să revii de unde ai plecat, într-o lume pe care n-o mai înţelegi, te vei întreba dacă iadul n-a rămas cumva în administraţie comunistă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara