Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Neamţul din mlaştină de Horia Alexandrescu

Finala de la Wimbledon fără Djokovici şi finala de la Paris fără Ronaldo, iată două întâmplări nefericite,care ne-au răpit plăcerea supremă a unor căderi de cortină pe măsura prestigiului celor două competiţii. Chiar şi cu aceste regrete, trebuie să recunoaştem din nou frumuseţea sportului de cea mai bună calitate, capabil să umple până la refuz tribune consacrate, trezind pasiunea, bucuria şi/sau suferinţa zecilor, sutelor de mii de suporteri.

Perfect valabil şi pentru noi, care am suferit pentru eliminarea Simonei Halep, în sferturile de la Wimbledon, şi mai ales pentru umilinţa din jocul cu Albania, de la CE. Dacă,însă, Simona are şi vârsta şi valoarea de a-şi relua parcursul victorios, naţionala de fotbal se află în faţa unui viitor tot mai opac.Mai bine spus, deriva continuă. Sau abia începe, dat fiind adevărul de neînţeles că în fruntea Federaţiei Române de Fotbal sunt acceptaţi oameni care nu au cu fotbalul nici în clin, nici în mânecă! Iar ei nu fac altceva decât să dea impresia că lucrează, controlând însă toţi banii, după bunul lor plac, pentru a-şi asigura traiul pe vătrai, cu salarii de mii de euro, premieri consistente şi plimbări internaţionale lipsite de ceea ce se numeşte obiectul muncii. Mai mult chiar, aceşti rentieri parazitari au eliminat, rând pe rând, veritabilii oameni de fotbal din federaţie, încearcă să impună reguli şi pentru investitorii privaţi ai cluburilor, ignoră mai nou şi LPF, şi Comisia tehnică, tratând totul ca pe propria lor prăvălie. E drept, sunt bani buni la mijloc- vreo 8 000 000 de euro s-au cam volatilizat – dar, dacă tot au scos din joc profesioniştii români, erau obligaţi să recruteze forţă de muncă din străinătate. Aşa s-a ajuns la învierea din morţi a lui Christoph Daum, un flăcău leat cu Iordănescu, retras la pensie de doi ani şi mai bine, pe care palavragiul de Burleanu l-a ales după mintea şi priceperea lui. Adică, de doi ani bătuţi pe muchie, nu se găseşte în toată Germania o echipă care să-i ofere lui Herr Daum un supliment la pensie, pentru o bătrâneţe liniştită, şi vine caraghiosul ăsta de la Bucureşti să-i dea pe mână naţionala României! Dar nu pentru vreun turneu geriatric, de old-boys, ci tocmai pentru preliminariile Cupei Mondiale! Mă umflă râsul şi la gândul că, urmând să colaboreze şi cu „tata Puiu” – care va primi noi însărcinări în cadrul FRF – herr Daum îi va împărtăşi şi acestuia secretul că naftalina (Nafthalen) a fost descoperită de un chimist german. Vor avea timp berechet să stea la taifas, mai ales că noul selecţioner al naţionalei noastre, arvunit pe bani grei până în 2018 (550 000 euro pentru fiecare an), a prevăzut punctual în contractul cu federaţia să-i angajeze şi un profesor personal de limba română. Asta pe lângă secundul său tradiţional, belgianul Rudi Verkempinck, care presupun că va avea şi el o lefşoară, ca şi un translator momentan obligatoriu, ca să nu mai vorbim despre preparator fizic, echipă medicală, şofer personal ş.a.m.d. Mă şi mir că noul fusball-trainer nu a cerut şi bilete la băi, la Herculane sau Călimăneşti, pentru tratarea afecţiunilor mai vechi sau mai recente, asupra cărora presa internaţională a zăbovit la ora scandalului intitulat generic „Cocaina”. Totul reprezintă emanaţia gândirii de tip corporatist a specialistului în securitate Răzvan Burleanu, care poate fi citat pe Ordinul de zi pentru acest cadou făcut fotbalului românesc. Şi, drept dovadă, îl citez pe el însuşi,din zicerea publică făcută la ProTV: „Rolul meu, ca preşedinte de federaţie, este să gândesc un sistem care să funcţioneze…!”

Dar, ce Doamne iartă-mă funcţionează, că Albania ne-a făcut de ruşine, majoritatea echipelor de club autohtone, de pe prima scenă, trăiesc ca vai de lume, iar vremelnicul preşedinte al federaţiei şi slujbaşii lui huzuresc pe banii extraşi exact din ceea ce Burleanu denunţa a fi „mlaştina fotbalului românesc”?! Mă tem că în mlaştina asta tocmai a plonjat şi un neamţ. Revăzut şi adăugit!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara