Din două motive este importantă, chiar remarcabilă, publicarea acestei cărţi. În primul rînd pentru că reeditează în cuprinsul ei volumul de poezie Bucla, fără îndoială unul dintre cele mai bune debuturi în poezie de după '89, apoi pentru că, deşi a mai publicat cărţi de poezie română contemporană (Şerban Foarţă, Mihai Ursachi, Dorin Tudoran, Mircea Ivănescu, Gellu Naum, Gabriela Melinescu ş.a.) şi după ce realmente a mai dezmorţit literatura contemporană cu colecţia de proză a tinerilor scriitori, este prima dată totuşi cînd Editura Polirom se încumetă să publice un poet dacă nu tocmai tînăr, oricum fără prestigiul oficial, canonic, al celor deja menţionaţi. Gestul nu este însă chiar inocent, T.O Bobe fiind deja publicat de Polirom, ca prozator, cu romanul Cum mi-am petrecut vacanţa de vară, şi printre puţinii scriitori cu adevărat interesanţi de la noi, de la care te poţi aştepta oricînd să (mai) rupă gura tîrgului. Editura are, astfel, tot interesul să şi-l ţină aproape.

Centrifuga este, aşadar, un fel de antologie. Prima parte, intitulată Spirala, este contribuţia lui T.O Bobe la volumul colectiv Tablou de familie (Editura Leka-Brîncuş, 1995) şi poate că secvenţele poetice de aici pierd puţin prin scoaterea din contextul editorial ,familiar" iniţial. Altfel, poemele Spiralei reciclează kitsch-ul şi forme poetice variate, prin urmare, avem o formulă minimalist-livrescă, elaborată & rafinată, inter/meta/hipertextuală, cu jocuri de cuvinte şi rimă interioară, cu schimbări de discurs şi perspective bizare, cu desene policrome suprarealiste, gravă şi parodică în ton, degajînd deopotrivă nostalgie şi lejeritatea ironiei. Materialul poetic eterogen, compozit şi construcţia pe un principiu anume m-ar îndreptăţi chiar să vorbesc despre un minimalism metafizic. ,Reciclarea" arată, în primul rînd, chipul artificial al lumii şi are, fără îndoială, un nivel secund de semnificaţie. De la realismul casnic developat cadru cu cadru, detaliu cu detaliu, pînă la rescrierea în cheie absurdă a unei poveşti, spirala poeziei face ocolul imaginaţiei în mult mai puţine cuvinte decît ai fi crezut. Postura romantică a creatorului retras în camera lui recreînd lumea cu/în propria imaginaţie nu mai este pură dar păstrează posibilităţile infinite ale explorării: ,Sînt multe călătorii de povestit, şi toate încep la fel, şi toate sfîrşesc în acelaşi punct, colţul camerei în care se întâlnesc cele patru muchii ţese spaţii întregi cu intrarea ca printr-o armă ghintuită de foc, printr-un coridor de oglinzi îngustîndu-se într-o spirală scînteietoare, logaritmică."

Stilistic & tehnic vorbind, nu foarte diferit stau lucrurile cu cea de-a doua secţiune a volumului, Bucla, o biografie în versuri a unui personaj de cartier, pe cît de fictiv pe atît de memorabil - şi care, spre final, se transformă într-o hagiografie minimalistă -, dar şi o monografie parţială a umilului său univers de hîrtie. Cu tot artificialul lumii sale reconstruite din resturi şi prefabricate, destinul livresc al lui Nea Gică ,frizerul cel mai mare din lume" (urmaşul unor mopete sau Julien Ospitalierul şi contemporan cu Tina, fata din lift) este emoţionant. Kitsch-ul, butaforia, peisajul derizoriu al mahalalei (strada, frizeria, stadionul, circul, ospiciul) cu personajele ei pitoreşti şi cu opiniile lor simple, directe şi profunde, muzica ei retro (Beatles, Joe Dassin, Edith Piaf, Ella Fitzgerald) şi ritmul lent al vieţii anonime învăluie totul în culorile dulci-amare ale melancoliei.

Pentru cei care încă nu l-au cunoscut, îl voi prezenta din fuga cronicii pe nea Gică frizerul, căci, cum să-mi justific resorturile admiraţiei altfel decît povestindu-l!

Nea Gică este cel mai mare şi cel mai rapid frizer din lume: el tunde, bărbiereşte şi joacă şah simultan la şase scaune, ,deţine recordul mondial de viteză la tuns plastic şi este triplu campion olimpic la masaj pe ceafă" şi poate executa chiar numere de circ cu pieptenul, foarfeca, briciul şi sticluţa de after-shave; nea Gică este şi cel mai ,clandestin coafor din lume" realizînd noaptea cele mai complicate coafuri (,cochilii logaritmice/ în toate culorile curcubeului/ pagode sprijinindu-şi visele unul de altul. Turnuri care îşi telescopează singurătatea ca un ochean") pentru soţiile de tenori şi fotbalişti pe care tot el îi tunde şi îi bărbiereşte ziua; confesor şi prieten de nădejde al tuturor, este ,cel mai bun prieten al omului" şi scrie o carte fundamentală, Vademecum pentru frizeri; avînd ,obiceiul nenorocit de a complica lucrurile" a ratat o dragoste misterioasă în care acum nu prea mai crede (,Iubirea?/ O vorbă de dînşii inventată./ De fotbalişti./ De tenori.") dar căreia îi închină gîndurile şi fanteziile sale cinematografice fără speranţă; are un dulap unde adună cu spaimă toţi ochelarii uitaţi de clienţii săi; are un căţel pe nume Hanoi şi muşchi piloerectori; nea Gică cîntă la pieptenul din plastic Lucy in the sky with diamonds şi ,iubeşte tot ceea ce creşte/ (mai puţin unghiile şi părul)"; patru fecioare gemene, agente secrete, îi percheziţionează fără succes frizeria pentru a-i afla ,secretul succesului"; deşi nu doarme niciodată, nea Gică are pijamale cu dungi late bleu şi albastru, cu desene înfăţişînd ,baistruci, miţifize, jumenei şi popilaci"; după moarte, nea Gică, ,cel mai mare frizer din lume", vrea să fie împăiat cu păr de către Vasilescu Dorel, ,cel mai mare taxidermist din lume"...

Meseriaş fără cusur, neobosit şi dedicat profesiei zi şi noapte - căci părul creşte chiar şi după moarte, nea Gică frizerul fiind varianta de cartier a unui Sisif meşteşugar -, prieten necondiţionat al tuturor, poet nostalgic al iubirii pentru o fantezie vie aproape palpabilă, avînd spaimele şi frustrările lui, nea Gică frizerul este un personaj trist celebrat în frizeria lui precum soldatul necunoscut al imperiului singurătăţii: ,O femeie merge dimineaţa,/ fumez./ Numele ei poate să fie oricare./ Numele meu traversează tunsorile clienţilor/ şi coafurile nocturne ale doamnelor lor./ Dacă ea ar întoarce capul spre vitrină şi ar citi/ FRIZERIE,/ dincolo nu ar zări decît o umbră,/ un contur neatent/ şi ar trece grăbită mai departe./ Numele ei şi numele meu ar putea să fie oricare." (Fie numele meu Frizerie) Dacă iubirea e închipuită în clişeele filmelor de dragoste franţuzeşti sau ruseşti, poemele de dragoste ale lui nea Gică închinate iubitei pe cît de banale pe atît de îndepărtate (,o amintire de jale, o amintire de dor./ Amintirea de dragoste despre tine/ se ascundea mereu după o amintire de înstrăinare") este un tribut adus parcă lui Florin Iaru şi, în general, optzecimului de la care, lucru firesc de altfel, T.O. Bobe a învăţat multe: ,Treceai pe bulevardul Pache Protopopescu,/ îmbrăcată în deux pičces -/ erai doar avantaje,/ erai numai exces./ Aş fi dat pentru tine hatişerife:/ te-aş fi proclamat/ prototipul/ florilor pictate/ de Georgia O'Keeffe./ Ştiam că ţi-ai vopsit părul./ Primăvara era castanie -/ suflai în creierul meu/ şi creierul/ se făcea păpădie/ şi puful/ cădea spintecat/ ca de bici/ de accentele muzicii/ lui Goran Bregovic." (Lullaby)



Artificialul nu e lipsit de emoţie, kitsch-ul e uman, pitorescul ascunde nefericire, reversul derizoriului este drama. Aceasta ar fi lecţia destinului lui nea Gică, acest Buster Keaton al frizeriei de carton care îţi încurcă emoţiile de nu mai ştii dacă să rîzi, să plîngi şi să compătimeşti, dacă să dai pagina mai departe ignorîndu-ţi slăbiciunea sau să rămîi în cuiburile fiecărui vers unde umorul este amar, melancolia sănătoasă, iar delicateţea cinică... Un personaj despre care am scris toate rîndurile de mai sus şi de care nu ştiu cum să mă despart altfel decît lăsîndu-l aici, singur, cu gîndurile sale cele mai intime: ,Zilele mele sînt la fel/ şi nopţile sînt la fel/ şi toată viaţa mea e o frizerie/ în care îndoi urechile/ că să rotunjesc pe lîngă ele cu foarfeca/ şi toată viaţa mea e o oglindă/ în care mă văd ţinînd de nas un client ca să-i raz mustaţa./ Toată averea mea încape liniştit pe o măsuţă de toaletă/ şi toată iubirea mea se mătură cu părul./ Pentru ce?/.../ În curînd o să mor./ Nu mi-e frică de moarte. Mă gîndesc numai/ dacă o să pot suporta muntele de păr/ care o să se ridice deasupra./ Cît de uşor poate fi părul lumii întregi/ ca să-l ducă un singur frizer?/ Cîtă spumă îi trebuie/ ca să înmoaie toate bărbile lumii?/ Am să mor./ Şi nu de moarte mă tem, ci de frizeria ei..."