Numărul curent: 47

Istorie Literară:
Începuturile publicistice ale lui Constantin Stere de Victor Durnea

Triplul stigmat pe care C. Stere îl avea în ochii ideologilor regimului instaurat în 1945 a făcut ca "recuperarea" lui să întîrzie foarte mult. Abia către sfîrşitul anilor '70, Z. Ornea a izbutit să tipărească un prim volum, intitulat Scrieri1, care, precum precizează nota din fruntea lui, nu era o ediţie critică, implicit de "opere complete", ci una "antologică", "năzuşindţ la reprezentativitate", selectînd însă numai "scrieri publicate din 1893 (un an după debut) pînă prin 1913"2. Acelaşi cercetător a dat la lumină un deceniu mai tîrziu primul panou al unei ample biografii consacrate marelui basarabean, al doilea apărînd după evenimentele din decembrie 19893. De atunci, demersurile avînd ca obiect viaţa, activitatea şi opera lui C. Stere s-au înmulţit. Cît priveşte reeditarea scrierilor sale, se pot consemna în ultimii 18 ani noi demersuri, datorate editorilor Vasile Badiu, Alina Ciobanu, Iurie Colesnic şi Pavel Balmuş. Nici unul dintre acestea, iarăşi, nu a aspirat la o cuprindere exhaustivă, fiecare aducînd însă la cunoştinţa publicului pentru prima dată un număr de "scrieri".
Cu toate acestea, o bună parte a publicisticii lui C. Stere rămîne şi în prezent nereeditată. Şi aici intră atît articole, eseuri, comentarii, note înregistrate (cunoscute) de exegeţi, cît şi altele totalmente ignorate. Din cea dintîi categorie, fac parte, pentru a da numai cîteva exemple, articolul cu care se consideră că Stere a debutat, Socialiştii şi mişcarea naţională, apărut, fără nici o semnătură, în ziarul ieşean "Evenimentul", din 11 - 13 august 1893 (numerele 155-157), şi continuat de Răspuns d-lor V. Stupu şi Doniroff, în acelaşi cotidian (numerele 169, 175 şi 176), din 27 august, 3 şi 4 septembrie 1893, acesta iscălit cu pseudonimul C. Sorţescu; numeroase articole şi note inserate în "Evenimentul literar", binecunoscuta Spovedanie pentru oamenii cinstiţi, din 1908, "scrisorile din Basarabia" şi "cronicile externe" găzduite de "Viaţa românească" (între 1906 şi 1916), articolele cu genericul Din carnetul unui solitar, o serie de (să le numim astfel) cronici literare din "Adevărul literar şi artistic" etc., etc. Celei de-a doua categorii îi aparţin textele pe care Stere le-a publicat mai ales în deceniul următor stabilirii sale în România sub alte pseudonime decît cele cunoscute, despre care odată (în Spovedanie pentru oameni cinstiţi) a precizat că au fost în număr de peste două duzini.
Absolut necesară, "repunerea în circulaţie" a textelor din prima categorie va urma negreşit, ea depinzînd numai de găsirea unei edituri dispuse la o asemenea întreprindere, desigur, puţin profitabilă în plan financiar. Altfel stau lucrurile cu textele din a doua categorie, identificarea lor constituind o problemă relativ dificilă. Nu mai puţin, ea trebuie abordată, rezultatele putîndu-se acumula în timp. În acest sens, cele ce urmează reprezintă o primă încercare, sperăm, măcar promiţătoare.

Istoria noastră literară a înregistrat drept debut publicistic al lui C. Stere, precum am afirmat mai sus, articolul Socialiştii şi mişcarea naţională, motivul principal fiind în special mărturisirile scriitorului şi omului politic. Este ceea ce se precizează şi în biografia alcătuită de Z. Ornea, care dă şi coordonatele contextuale: Spovedanie pentru oameni cinstiţi (1908) şi un discurs parlamentar rostit în iulie 19144.
Cea dintîi mărturisire are într-adevăr o oarecare valoare "probatorie", aici făcîndu-se referire la "primul articol publicat" şsubl. n.ţ, nu însă şi cea de-a doua, în ea semnalîndu-se doar o activitate publicistică mai veche decît cea de care avea cunoştinţă unul dintre adversari, N. Iorga5. Numai o oarecare valoare "probatorie", întrucît, pe de-o parte, nu este exclus ca Stere să fi vorbit totuşi doar de primul său articol "teoretic", de doctrină6, şi întrucît, pe de altă parte, există acolo două inexactităţi, anume în datarea articolului cu pricina ("chiar două-trei luni şde la sosirea în ţarăţ") şi în transcrierea pseudonimului (C. Scorţeanu, în loc de C. Sorţescu.).
Conştient de insuficienţele mărturisirii respective, Z. Ornea a procedat la o verificare a informaţiei, "cercetşîndţ atent în 1971 şi în 1986, colecţia Evenimentului" (de la înfiinţarea ziarului, la 1 februarie 1893, pînă în august 1893), dar rezultatul fiind negativ, a conchis: "Rămîne, aşadar, să acceptăm precizarea lui Stere din mărturisirile citate mai sus."7.
Negreşit, în alte circumstanţe, meticulosul cercetător nu s-ar fi mărginit la "colecţia Evenimentului". De data aceasta a făcut-o în virtutea unor "rezerve" pe care C. Stere le-ar fi avut faţă de gazeta social-democrată "Munca", despre care afirmă totuşi că "i-ar fi primit, neîndoielnic, cu bucurie colaborarea". "Siberianul" ar fi căutat "de fapt o publicaţie independentă sau liberal opoziţională" crezînd că "o astfel de publicaţie e mai utilă scopurilor sale".
Existenţa respectivelor "rezerve" este însă îndoielnică atîta vreme cît "Munca" îi găzduieşte lui C. Stere, în 1894, cîteva articole, lucru pe care îl face apoi şi ziarul care îi ia locul, "Lumea nouă". În acelaşi timp, se cuvine să se observe că, în ciuda declaraţiilor tîrzii, "polemica" este nu cu gazeta social-democrată, ci cu unii reprezentanţi ai "păturii culte socialiste" ce colaborau la ea. (Şi ea continua, de altfel, către sfîrşitul anului 1893 în "Adevărul", aici "observatorul ipochondric" conturînd limpede situaţia: "În zadar redacţia Muncei face apeluri disperate către pătura cultă [...], Munca se umple de articole de o actualitate atît de arzătoare, ca foiletoanele fanteziste despre albine, ca discursul lui Karl Marx despre Liberul schimb, sau Clasele la evrei de Zetterbaum..."8)
În aceste condiţii, o colaborare a lui C. Stere la "Munca" anterioară celei la "Evenimentul" este perfect posibilă. Şi, într-adevăr, cercetînd gazeta social-democrată, dăm peste un articol, apărut la 28 martie 18939, pe care motive serioase ne fac să-l atribuim lui C. Stere. Acesta ar fi, pînă la proba contrarie, debutul său publicistic, un debut, desigur, mai puţin strălucitor, dar, cum se va vedea, nu lipsit de relevanţă.
Articolul, de dimensiuni ce fac imposibilă reproducerea lui aici, se intitulează O sinucidere şi este semnat cu pseudonimul, curios, C. Minuseanu. În el se vorbeşte despre sinuciderea recentă (la 15 februarie 1893) la Paris a unui revoluţionar rus (etnic, polonez), L.A. Sawicki, care trăise experienţa deportării în Siberia. Pasajul final al acestui articol - "Cel ce scrie aceste rînduri a avut prilejul de a cunoaşte personal pe L.A. Sawicki şi va păstra pentru totdeauna icoana luminoasă a acestui luptător credincios, care era prea bun pentru lumea asta." - îl indică, putem spune, fără nici o îndoială, pe C. Stere ca autor. Şi la fel de elocvent, în sensul revelării identităţii autorului, este recursul în continuare la aprecierile unor somităţi în materie - "Văzîndu-l, înţelegeai cum a putut să zică un american că revoluţionarii ruşi nu-s oameni ordinari, nici nu-s eroi de clişeu, ci nişte urieşi, nişte titani (Rae, The Contemporary Socialism, New-York, 1884) sau cum a zis un englez (Belfort-Bax, The Ethics of Socialism, London, 1890) că europenii de astăzi n-au de ce să caute idealul lor moral în Palestina, dar mai degrabă şi mai bine în zilele noastre, mai departe, la Răsărit, în fundul Siberiei îngheţate" -, aprecieri utilizate şi în "notiţele observatorului ipochondric"10.
Articolul, afirmam mai sus, nu e lipsit de o anumită relevanţă. Mai întîi, el aruncă o lumină asupra stării de spirit şi asupra concepţiilor fostului exilat instalat la Iaşi, nuanţînd imaginea conturată de "notiţele observatorului ipochondric", dar mai ales, asupra experienţei lui siberiene, fructificată mai tîrziu în romanul În preajma revoluţiei.
Semnalînd în treacăt o interesantă reflecţie cu funcţie introductivă, referitoare la deosebirea uriaşă dintre psihologia rusească şi cea europeană, deosebire care ar face (aproape) imposibilă înţelegerea de către europeni a dramelelor ruseşti11, să adăstăm puţin asupra biografiei şi portretului revoluţionarului al cărui nume ajunsese pe prima pagină a ziarelor pariziene.
Ludvig A. Sawicki - aflăm din articolul O sinucidere - s-a născut în Kowno în aprilie 1863, într-o bogată familie poloneză; orfan, a absolvit liceul şi s-a înscris la Facultatea de Drept din Varşovia, unde a activat în grupul revoluţionar "Proletariatul". Avînd un rol secundar, a fost arestat, nu în 1885, cînd organizaţia a căzut, ci mai tîrziu, după un an de închisoare, fiind condamnat "pe cale administrativă" la cinci ani de deportare în Siberia. Eliberat, s-a stabilit în capitala Franţei, înscriindu-se la Facultatea de Medicină, unde "a înregistrat izbînzi strălucite". Dar la Paris întîlneşte un fost tovarăş, Handelsmann, zis Bronislawski, cunoscut între "siberieni" drept cel care a trădat grupul "Proletariatul". Juriul, instituit - la cererea prezumtivului vinovat - din emigranţi polonezi de toate culorile şi acceptat de Sawicki, hotărăşte imposibilitatea de a da un verdict, în absenţa dovezilor, rămase în posesia autorităţilor ţariste. Handelsmann-Bronislawski triumfă astfel, putînd invoca drept motiv real al acuzaţiilor ce i se aduc ura personală sau/şi antisemitismul. Pentru a înlătura acest argument, Sawicki se sinucide şi, prin gestul lui, îşi atinge scopul, în jurul mormîntului "unindu-se toţi socialiştii ruşi şi poloni în simţiminte de indignare împotriva mişelului trădător şi de admirare pentru credinciosul revoluţionar..."
Dacă mare parte din aceste informaţii autorul articolului le-a găsit în ziarele străine, în schimb, portretul pe care i-l schiţează eroului - "Ca persoană morală, el şSawickiţ atrăgea inimile tuturora cari-l cunoşteau. Caracter nobil şi cinstit pînă la susceptibilitate, el era un adevărat tip de ceea ce se cheamă rigorist. Revoluţionarilor el nu le îngăduia nici o abatere de la cererile celui mai curat ideal moral, spunînd că ei sunt datori a îndeplini în viaţa lor înalta morală socialistă. Cea mai neînsemnată călcare a conştiinţei-l revoltau." - vine limpede din experienţa sa directă, personală. A lui C. Minuseanu, alias C. Stere, e şi marea admiraţie pentru "rigorismul" moral, precum şi ataşamentul ce-şi găseşte expresie în creştineasca urare finală: "Fie-ţi ţărna uşoară, prietene!"
Dintre personajele romanului În preajma revoluţiei, numai Boleslaw Stadnicki are caracteristici comune cu L. A. Sawicki. Tovarăşul de detenţie al lui Vania Răutu la Minusinsk12, ni se spune în capitolul XVI al volumului al V-lea (Nostalgii), era "fost student la Varşovia, arestat cu prilejul prăbuşirii partidului polonez Proletariatul, şi deportat, pe cale administrativă, în Siberia orientală". Sîntem, prin urmare, în drept să vorbim de un model real al acestui personaj, altul decît cel propus de Z. Ornea (urmat de alţi exegeţi), care susţine că el "îl întruchipează pe viitorul mareşal Pilsudski"13.
Totodată, constatăm imediat o semnificativă îndepărtare a personajului de model. Boleslaw Stadnicki nu mai are tragismul şi aura de eroism ale prototipului său. El se bucură de simpatia naratorului, dar de o simpatie implicînd o undă de ironie, vădind o superioritate clară. În descrierea sa - "mititel, tinerel, - abia trecuse de douăzeci de ani, - frumuşel, rotunjel la faţă, cu părul castaniu deschis, aproape blond, lipit lucios de craniu, tăiat just în două de o cărare inimitabilă, - părea, şi după călătoria în etapa pe drumurile Siberiei, abia scos din cutie, - spălăţel şi curăţel [...], profesa un marxism ortodox, feroce şi intransigent, - care se potrivea cam rău cu ochii lui căprui, nevinovaţi, cu gulerul lui înalt, rigid amidonat, cu cutele impecabile ale pantalonilor, - cu toate manierele lui de băieţel de familie, bine crescut şi delicat..."14 -, abundă diminutivele, condiţia sa "de novice al deportării siberiene" e subliniată, iar grija sa pentru ţinuta-i vestimentară capătă dimensiunile unei manii.
Schimbarea aceasta de perspectivă, îngroşarea pînă la caricatură a unora dintre caracteristicile prototipului sînt foarte frecvente în cartea dată la lumină de C. Stere în ultimii ani de viaţă şi ele i-au fost adesori imputate. Fără doar şi poate, în cazul unor veritabile memorii, ele ar fi fost realmente simptomele unor carenţe morale, ale unui egocentrism exarcebat. În romanul În preajma revoluţiei, însă, mai toate modificările pe care le cunosc modelele reale au funcţie epică. Acest lucru îl demonstrează cu prisosinţă "evoluţia" de la Ludwig A. Sawicki la Boleslaw Stadnicki. Fără aceasta, proiectul iniţial al romancierului, intenţia (teza) lui, de a da personajului central Vania Răutu o impresionantă statură morală şi intelectuală nu s-ar fi realizat ca atare. Pe de altă parte, aceeaşi "evoluţie" este consecinţa unei biruitoare logici romaneşti. În "mania" lui Stadnicki, ca şi în "noviciatul" său îşi au izvorul o dinamizare şi o colorare a epicului: ele îl pun pe Vania Răutu în împrejurări ce aduc o nouă, temporară victorie a "lutului" - episodul Aculina), ele dau, totodată, o uşoară tentă umoristică epicului, aparent diminuînd tensiunea, reliefînd însă mai pregnant anormalul, absurdul comportamentului urmat de autorităţi.