Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Început de primăvară literară de Rodica Binder

Iarna a trecut blînd peste ţinuturile renane luîndu-şi un adio furtunos exact la 1 martie cu un uragan purtînd, din motive doar de meteorologi ştiute,de astă dată un nume feminin cu rezonanţe literare - "Emma". Cu doar cîteva zile înainte, peste Germania începuseră să bîntuie Eriniile, eufemistic poreclite Eumenidele în titlul romanului lui Jonathan Littell, decretat "cartea primăverii" de către cronicarii literari în paginile marilor ziare şi reviste, la radio şi la televiziune. Traducerea în germană a poveştii fictive a ofiţerului SS Max Aue, personaj cultivat, cinic, sadic, incestuos, matricid, homosexual, pervers, a fost lansată în librării pe 23 februarie. Cinci zile mai tîrziu, evenimentul editorial a avut o variantă dialogică abil înscenată dar lipsită de efectul scontat: autorul a apărut la teatrul Berliner Ensemble, în compania lui Daniel Cohn-Bendit, fost rebel 68-ist, actualmente şeful fracţiunii ecologiste din Parlamentul European. Ca şi lansarea romanului, şi dialogul, altminteri greu încropit în faţa unei săli arhipline, a fost precedat de o adevărată vijelie mediatică soldată pînă acum, fără a se fi încheiat încă, cu zeci de titluri de articole şi sute de pagini.
Daniel Cohn-Bendit, nereuşind să-l determine pe romancier să se exprime şi explice pe măsura aşteptărilor, a încercat să caute el cauzele profundei tulburări iscate în Germania de Eumenidele. Germanii - afirmă Cohn- Bendit - s-ar simţi "deposedaţi" prin romanul scriitorului americano-francez de monopolul pe care credeau a-l fi deţinut asupra confruntării cu cumplitul lor trecut în timpul celui de-al Treilea Reich. Dacă Littell însuşi subscrie la această explicaţie, rămîne o chestiune învăluită în mister. Scriitorul a preferat să zîmbească sibilinic, să se învăluie în fumul albăstrui al unor ţigarete fine, să se concentreze mai degrabă asupra literarităţii romanului său decît asupra conţinutului şi să refuze ante-festum şi post-festum, interviurile. Dacă dimensiunile receptării se vor menţine la aceleaşi cote numerice ca pînă acum, peste puţină vreme dosarul de presă va depăşi numărul de pagini al romanului - aproape 1400 în ediţia germană. Bună parte din titlurile şi subtitlurile recenziilor reflectă diversitatea de reacţii şi opinii stîrnită de carte. Apărătorii ei insistă asupra travaliului de transformare a unei uriaşe documentaţii, copleşitoare prin caracterul atroce al faptelor, în substanţă epică, întrevăzînd urmele lăsate de lectura unui Bataille, Sade, sau Thomas Pynchon în scriitura lui Jonathan Littell.

Criticul Frank Schirrmacher, director al cotidianului "Frankfurter Allgemeine Zeitung" care a publicat în serial primele 120 de pagini ale romanului, crede că Eumenidele, fără a fi comparabil cu Război şi pace, este totuşi o "carte mare". Iris Radisch în schimb, cronicara săptămînalului "Die Zeit" se întreabă la ce slujeşte lectura acestui roman monstruos. Sunt doar două din puzderia de opinii contradictorii, polemice chiar. Ecoul mediatic asurzitor al unei cărţi care, narînd la persoana întîi istoria unui făptaş fictiv, pătrunde în traducere şi în ţara foştilor făptaşi istorici, era previzibil. Şi, cum era de aşteptat, mass-media franceză a urmărit cu atenţie şi suficient de nuanţat fabulosul "fracas" provocat "dincolo de Rin" de romanul pentru care Jonathan Littell obţinuse în urmă cu doi ani două premii mari: Goncourt şi Premiul Academiei. Între timp în Franţa a apărut ediţia de buzunar a "Binevoitoarelor", iar vîlva din Germania ar putea reedita succesul de care a avut parte prima ediţie a cărţii.
Romanul, tradus deja în mai multe limbi, va apărea curînd în Israel, în mai multe ţări est-europene, promiţînd să stîrnească reacţii poate la fel de vehemente ca cele din Germania, dar fireşte, nuanţate diferit de experienţele de viaţă, de sensibilităţile, de componentele identitare determinate de propria istorie şi de particularităţile locului.
Literar vorbind, "fenomenul Littel" aminteşte foarte bine de cazul Houellebecq, asemănare pe care a sur­prins-o în paginile unui eseu recent publicat la Editura Gallimard François Meyronnis, sub titlul Despre exterminare considerată ca una din artele frumoase. Temele alese, stilul plat al scriitorilor făcînd parte din această categorie, disimulînd "un tur de forţă toxic", sunt considerate şi de cronicarul revistei "Le Nouvel Observateur" drept simptomatice pentru ceea ce poate fi numit "noul nihilism". Un nihilism care, din nefericire, este cu totul străin de varianta sa nobilă, cioraniană sau de cea împărtăşită de columbianul Nicolas Gomez Davilla.
Înrudirea în spirit a celor doi a fost sesizată şi de revista "Der Spiegel" cu vreo doi ani în urmă. Acelaşi hebdomadar are de-o vreme încoace bunul obicei să apeleze la personalităţi ale vieţii intelectuale cerîndu-le ca în cuprinsul unei jumătăţi de pagină să scrie despre "cartea lor preferată". Aşa se face că în numărul din 3 martie curent, tînăra autoare Harriet Köhler explică de ce Despre neajunsul de a te fi născut de Emil Cioran este cartea ei preferată: o alcătuire neordonată de reflecţii, lamentaţii, frînturi de idei, fiecare reflectînd în felul ei lumea care la rîndul ei nu este altceva decît "haos"... şi poezie.
Cea mai masivă şi cuprinzătoare biografie care i-a fost consacrată în spaţiul german lui Emil Cioran merită în sine o atenţie specială. Deocamdată mă rezum să semnalez că Bernd Mattheus face Portretul unui sceptic radical, folosindu-se de un volum impresionant de informaţii bibliografice, inclusiv de publicaţiile apărute în România. Cu totul remarcabil însă prin detaliile foarte personalizate şi inedite pe care le conţine mi s-a părut primul capitol al acestei ample biografii, "Întîlniri cu un mizantrop prietenos". Întîmplarea face să fi citit cartea lui Bernd Mattheus, publicată la Metthes & Seitz în paralel cu volumul Irinei Mavrodin, Cioran sau Marele Joc , apărut la Editura Institutului Cultural Român. Ultimul capitol al excelentului eseu bilingv al Irinei Mavrodin se intitulează "Fericitele, straniile mele întîlniri cu Cioran"... Între acestea, şi întîlnirea cu Friedgard Thoma, "ultima iubire a lui Cioran".
Este vară şi un bărbat de 74 de ani se plimbă în mondena staţiune balneară Marienbad. Acolo reîntîlneşte o tînără de 19 ani ; schimbul de priviri este fulgerător. Cei doi se cunoscuseră cu un an în urmă în aceeaşi staţiune mondenă , dar între timp fata de familie bună s-a transformat într-o domnişoară cuceritoare şi pe deasupra foarte inteligentă. Protagoniştii acestei întîlniri nu sunt alţii decît Goethe şi Ulrike von Levetzov, ultima iubire a marelui clasic german. Din această întîmplare, care a rodit deja literar în celebra Elegie de la Marienbad, Martin Walser extrage sîmburele ultimului său roman intitulat Un bărbat înamorat. Tema preferată a scriitorului german laureat al Premiului Păcii este veche de cînd lumea, are parte şi de un episod biblic, străbate o întreagă fîşie, foarte riscantă din punct de vedere estetic, a istoriei literaturii. Sonetele lui Ronsard, romanele lui Nabokov, Jorge Semprun, Gabriel Garcia Márquez, Philipp Roth stau mărturie nefericitei şi celei de pe urmă iubiri pentru o mult prea tînără femeie, a unui bărbat trecut de pragul senectuţii...
Copios recenzat deja înainte de apariţie, romanul lui Martin Walser polarizează spiritele devenind un adevărat "eveniment" al primăverii literare germane. Curajul de a fi exploatat în registru romanesc această iubire tîrzie a lui Goethe, care ar fi cerut-o în căsătorie pe Ulrike, fiind elegant refuzat, este cînd admirat cînd dezavuat de contemporanii lui Walser. I se reaminteşte acestuia, nu fără un ton de reproş, că şi Thomas Mann a fost tentat de subiect dar l-a abandonat preferînd să scrie Moarte la Veneţia. Agresiv, cronicarul cotidianului "Die Tageszeitung" consideră atît ultimul roman al lui Philipp Roth Exit Ghost cît şi romanul lui Walser, simtpome literare ale unei "degenerescenţe" datorate vîrstei, scrieri jalnice, penibile dar - printr-o tragică ironie - reuşite din chiar pricina acestor defecte...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara