Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
În spiritul competiţiei autentice de Dumitru Avakian

Este cu totul evident. Nivelul recentei ediţii a Concursului Enescu, cea de a XV-a, s-a dovedit a fi realmente înalt. În special în cazul secţiilor vioară şi violoncel. Conpetiţia a dobândit o importantă acreditare internaţ ională.

Dat fiind numărul participanţilor, pregătirea acestora, înalta exigenţă a probelor în cazul celor trei secţii destinate muzicienilor performeri; dată fiind funţionalitatea juriilor şi, în bună parte, consensul general privind aprecierea rezultatelor. Publicul larg, publicul de specialitate au apreciat cu vădit entuziasm evoluţia finaliştilor. Nu în ultimul rând trebuie apreciată buna conlucrare a muzicienilor orchestrei Filarmonicii cu cei nouă tineri muzicieni care au evoluat în finalele secţiilor de violoncel, vioară şi pian, cu şefii de orchestră invitaţi, francezul Alex Bloch, englezul John Axelrod, Christoph Poppen din Germania. În plus, competiţia şi-a întărit individualitatea; în strutura de concurs a secţiilor de pian, vioară, violoncel, au fost incluse cu sens obligatoriu, o parte dintre marile creaţii enesciene. În mod cert, tinerii muzicieni – atât cei clasaţi pe primele locuri cât şi ceilalţi – vor duce mai departe în contextul vieţii muzicale a acestor decenii, a deceniilor viitoare, mesajul enescian privind apropierea dintre oameni, prin muzică, prin cultură, dată fiind natura profund umanistă a acestui mesaj.

Aproape patru sute de competitori înscrişi – muzicieni performeri şi compozitori, tineri muzicieni dintre care nici două sute – mă refer la toate secţiile – au fost admişi în concurs şi, în consecinţă, au fost invitaţi la Bucureşti. Faptul constituie un record absolut. Finala concursului de pian nu s-a situat, totuşi, la nivelul celei de violoncel, a celei de vioară. Indiscutabil, cei trei finalişti dispun de o înzestrare artistică remarcabilă. Situată pe primul loc, bulgăroaica Viktoria Vassilenko dispune de un aplomb artistic consistent ce susţine marele edificiu al primului Concert brahmsian în re minor; sunet bine împlinit în afirmările tematice, sunet detimbrat în pasajele de virtuozitate, au adus un anume dezechilibru timbral ce poate fi câştigat pe parcursul studiilor. Celebrul Concert în do minor de Rachmaninov a fost preferat de ceilalţi doi finalişti, de japonezul Trakuma Ishii, situat pe locul secund – o natură muzicală unitară, pregnant afirmativă, de Danor Quinteros din Chile; tot lui i-a fost atribuită distincţia privind parteneriatul pianistic cameral pe parcursul Sonatei enesciene pentru vioară şi pian.

Ca şi în cazul ediţiilor anterioare, şi de această dată ne-am bucurat de câteva dintre recitalurile demonstrative ale membrilor juriilor, de cele ale laureaţilor din anii trecuţi. Am evocat cu special entuziasm recitalul violoncelistului berlinez David Geringas; dispune, ne aducem aminte, de un sunet generos de o maleabilitate a tonului apropiată expresiei vocii umane.

Recitalul pianistului englez Peter Danohoe – a cuprins muzica de pian, valorile reprezentative ale deceniilor începutului de secol trecut, orientate în paralel pe cele două mari direcţii, anume impresionismul muzical francez şi post-impresionismul, pe de-o parte, şi, pe de alta, relaţia atât de specială dintre expresionismul rus – creaţia pianistică a lui Alexandr Scriabin şi neoromantismul lui Serghei Rachmaninov. Danohoe nu este o natură artistică prioritar generoasă, ci una prioritar conceptuală. Sensibilitatea comunicării decurge în acest caz din acuitatea unei gândiri artistice pe cât de robuste pe atât de minuţios aplicate. Se poate vorbi de o anume supleţe intelectuală ce condiţionează pătrunderea artistului în misterul nocturn pe care îl comentează Maurice Ravel în ciclul Oglinzi-lor, prezentat aici în variantă integrală; este un aspect ce contrasteză puternic cu ritmurile spaniole din celebra Alborada…, cântecul matinal trist al fermecătorului Gracioso; este un drum funcţional elaborat al culorilor timbrale ce aduc balansul mişcării imaginilor în Insula fericită, jocul Măşti-lor sau notaţiile pe care Debussy le face într-un Caiet al schiţelor. În acest context celebrul ciclu Canteyojaya de Olivier Messiaen se constituie într-un sumum al valorilor pianistice pe care le dezvoltă artistul.

Un program cu totul captivant a adus pianistul spaniol Josu de Solaun, câştigător al precedentei ediţii a Concursului enescian. Dispune de o imaginaţie artistică ce operează realmente constructiv la nivelul unor zone stilistice distincte cum este muzica germană romantică de la Schumann şi Brahms la Wagner, dar şi în creaţia lui Fredric Chopin.

Nu cunoaştem câţi concurenţi români, care activează în instituţiile de învăţământ artistic din ţară, s-au înscris în etapele preliminare ale Concursului. Dar absenţa pianiştilor şi a violoniştilor în concursul propriu-zis este cel puţin suspectă; pune semne de întrebare asupra rezultatelor muncii în unele dintre catedrele de muzică instrumentală, asupra motivaţiilor şi perspectivei strădaniilor tinerilor muzicieni; … semne de întrebare asupra responsabilităţilor. Şi nu numai. A nu te bucura – atât ca student dar şi ca profesor – de pregătirea, de parcurgerea unui repertoriu, a evita competiţia, creşterea profesională, artistică aduc împreună o stare de spirit periculoasă, induc comoditatea intelectuală şi artistică!

Acesta este motivul pentru care m-am bucurat de prezenţa cu totul remarcabilă, la nivelul semifinalelor, a violonistei Ionana Cristina Goicea, studentă a unor prestigioase instituţii de învăţământ din Germania; în interpretarea ei, Sonata enesciană „în caracter popular românesc”, realizată în compania pianistului Costin Filipoiu, tot din Germania, a răsunat în valorile ei semnificative privind complexul timbral imagistic. Tot în semifinală s-a remarcat şi violoncelistul Octavian Lup, dată fiind gândirea timbrală atent individualizată atât în opus-ul postum enescian, cât şi în celebra Sonată de Debussy.

Memorabile rămân pentru recenta ediţie a concursului, evoluţia violoncelistului americanh Zlatomir Fung – a cucerit distincţia supremă! – în marele opus enescian Simfonia concertantă, lucrare magistral prezentată în compania orchestrei Filarmonicii bucureştene; şi de asemenea evoluţia violonistului coreean Donghyun Kim în Sonata brahmsiană în la major, finalist cu distincţie secundă.

În alt sens, există anume discriminări ce ar trebui evitate. În cadrul secţiei de compoziţie nu se acordă decât o unică distincţie; cei situaţi pe poziţii relativ înalte dar neevidenţiate nu vor avea niciodată parte de aprecierea muncii lor. Ne aducem aminte, în perioada interbelică Premiile „Enescu” erau mai numeroase în cadrul fiecărei ediţii; aveau un caracter în egală măsură încurajator. Trebuie găsită modalitatea ca şi premiile secţiei de compoziţie – muzică de cameră, să fie prezentate în spaţiul public. Uniunea Compozitorilor de la noi dezvoltă în acest sens importante festivaluri anuale de profil.

În fine, ne aducem aminte, tot orchestrei Filarmonicii bucureştene i-a revenit onoarea deschiderii evenimentelor ediţiei din acest an. Dirijorul Horia Andreescu este un muzician pe cât de eficient pe atât de ataşat cauzei susţinerii tinerilor muzicieni în spaţiul vieţii de concert. A făcut-o construind evoluţia atât de spectaculoasă a triplului Concert beethovenian, în do major. Violonista Anna Ţifu, violoncelistul Valentin Răduţiu, pianistul Mihai Ritivoiu, sunt laureaţi ai ediţiilor anterioare ale concursului enescian. Au relizat un ansamlu coerent în care fiecare solist şi-a putut etala individualitatea artistică apropiindu-se împreună de sensul înalt al acestei muzici; trebuie recunoscut, celebrul solo violoncelistic din partea secundă a lucrării a fost de această dată cu totul cuceritor!

Este problematic de comentat lucrarea Tektonum datorată lui Sebastian Androne, laureatul concursului de compoziţie al ediţiei din anul 2014. Aparţine unui gen poematic bazat pe un scenariu pe care l-aş numi a fi preponderent apocaliptic, viziune foarte populară în cazul tinerilor intelectuali. Este o evoluţie expozitivă extinsă, un polistilism integrator, o evoluţie ilustrativă care tinde a îngloba în final, cu sens meditativ, anume valori considerate a fi definitorii fiinţei umane. Măiestria combinaţiilor timbrale este evidentă; şi a fost, în consecinţă, apreciată de juriul competiţiei. Sursele tradiţionale ale orchestrei sunt măiestrit îmbinate cu cele electronice. Dar construcţia ansamblului nu a intrat în viziunea tânărului compozitor; lucrarea poate fi extinsă sau restrânsă conjunctural. Va depăşi, oare, momentul primei audiţii în sala de concert?

Spre bucuria unei numeroase asistenţe, poemul simfonic Pinii din Roma de Ottorino Respighi a încheiat magistral acest moment în egală măsură festiv, un moment al bucuriilor de început ale recentei ediţii a Concursului.

Concluzii? A fost o ediţie cu totul remarcabilă, atât în plan internaţional cât şi în comparaţie cu ediţiile anterioare. Inclusiv în ceea ce priveşte organizarea. Inclusiv în ceea ce priveşte atragerea unor importanţi sponsori, cei a căror participare ridică ştacheta privind reprezentarea competiţiei.

Să fim conştienţi, exemplul enescian este unic, este generos în sensurile sale umaniste, este întremător.

Este mai actual ca nicodată!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara