Numărul curent: 36

Cultură:
În satul Negruzzeştilor de Constantin Coroiu


Cu un deceniu în urmă participam la festivitatea de inaugurare a Casei memoriale ,Costache Negruzzi", din Hermeziu-Trifeşti, pe malul Prutului. Acolo s-au aflat (şi se află) de peste două secole parcul şi conacul familiei care, de-a lungul câtorva generaţii, a dat întemeietori şi creatori de cultură românească, primari şi prefecţi ai Iaşilor, dar mai ales pe autorul acelei capodopere: Alexandru Lăpuşneanu, nuvela despre care G. Călinescu afirma, în monumentala ISTORIE, că ,ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale". Se deschidea atunci, în 1995, al doisprezecelea muzeu literar memorial din reţeaua celui mai mare complex muzeal al ţării ce îşi are sediul central la Casa Pogor, locul binecuvântat unde s-a întrupat acel ,vis al inteligenţei libere " care a fost şi va rămâne pentru totdeauna - Junimea lui Maiorescu, a lui Alecsandri, Eminescu, Creangă - şi unde, cum a spus mai memorabil decât oricine Nichita Stănescu: ,Mioriţa s-a transformat în Odă, în metru antic".

De Hermeziu îşi leagă numele şi povestea o întreagă dinastie a Negruzzeştilor. Scriitorul, unul din ,păzitorii solului veşnic", s-a născut aici în 1808 (m. în 1868). Tot la Hermeziu a venit pe lume Iacob Negruzzi, fiul nuvelistului (sau ,fiu de statuie", cum îl tachinau, cu umorul lor inepuizabil şi fecund, junimiştii), unul dintre cei cinci membri fondatori ai societăţii Junimea şi ,secretar perpetuu" al ,Convorbirilor literare", revista cu a cărei colecţie a intrat în Academia Română. I-a fost hărăzită şi o viaţă lungă: 90 de ani (1842-1932). Apoi, Ella M. Negruzzi (1876-1949), prima femeie avocat din România. Leon C. Negruzzi (1840-1890), scriitor, primar şi prefect de Iaşi, a trăit, de asemenea, la Hermeziu. Este înmormântat alături de tatăl său, Costache, şi de fratele său, Gheorghe, în curtea bisericii din sat, ctitorie a lui Costache Negruzzi. în fine, au locuit aici generalul Mihai L. Negruzzi (1873-1958), scriitor, memorialist, primar al oraşului Iaşi şi rezident regal al ţinutului Prut în anul 1938, fiul său Leon (Bob) M. Negruzzi (1899-1987), scriitor şi el - dar de limbă franceză - şi traducător din literatura română în limba lui Voltaire. Alţi descendenţi, pe alte ramificaţii ale arborelui, purtând alte nume, au murit sau trăiesc astăzi pe meleaguri mai apropiate ori mai îndepărtate, dincolo de fruntariile patriei în care îşi au rădăcinile adânci. Oameni de o rară distincţie şi generozitate. Ca urmare a faptului că, în temeiul noii legislaţii, proprietatea (casa şi parcul) de la Hermeziu-Trifeşti le-a fost restituită prin titlu, domniile lor au hotărât să o doneze pentru totdeauna Muzeului Literaturii Române din Iaşi (director: poetul Lucian Vasiliu). în Actul de donaţie se spune: ,Noi, urmaşii lui Constantin Negruzzi: Ioana Rosetti, Petre Rosetti Bălănescu, Irina Fotiade şi Dana Konya-Petrişor, am luat hotărârea, în deplină înţelegere, să donăm conacul familiei, din satul Hermeziu, comuna Trifeşti, judeţul Iaşi, Muzeului Literaturii din Iaşi - Casa Pogor". Mai departe este elogiată fapta ,oamenilor de inimă şi cu suflet românesc" de la Casa Pogor (MLR), între care s-a distins profesorul, scriitorul şi muzeograful de talie europeană, Constantin Liviu Rusu, dispărut prematur şi lăsând un gol pe care muzeografia şi muzeologia îl resimt dureros. ,Suntem siguri că, de acolo de Sus, moşii şi strămoşii noştri, împreună cu Liviu Rusu, ne privesc şi ni se alătură în această zi, în care conacul Negruzzi intră definitiv în patrimoniul naţional - se spune în Actul de donaţie. Familia Negruzzi consideră că este dreptul Casei Pogor să stăpânească de acum încolo, întru amintirea unora dintre cei ce au contribuit la ridicarea culturii Moldovei şi a întregii Românii ". Cum era şi firesc, se subliniază că ,de acum înainte, este de datoria noilor proprietari să fie buni administratori ai muzeului şi mai presus de toate să vegheze şi să garanteze ca spiritul cultural al locului să rămână pe veci sursă de inspiraţie pentru acest popor întru idei curate şi de suflet înălţătoare."

Dincolo de patetismul stilului în care este redactat Actul de donaţie, de altfel pe deplin justificat, sunt de remarcat generozitatea, conştiinţa valorii, înainte de toate spirituale, a ceea ce se oferă în dar patrimoniului naţional, patriotismul exemplar. Data actului este 20 mai 2001.

Donaţia era întregită de o splendidă apariţie editorială: un album consacrat Casei Memoriale ,Constantin Negruzzi" de la Hermeziu, tipărit în condiţii grafice şi tipografice excelente, color, pe cheltuiala unuia dintre urmaşii familiei Negruzzi - Matei Fotiade. Conceput şi alcătuit de un colectiv de redacţie de la Muzeul Literaturii Române din Iaşi, în frunte cu reputatul muzeograf (şi redactor la revista ,Dacia literară", editată de MLR) Olga Rusu, soţia regretatului Constantin Liviu Rusu, albumul constituie pentru vizitatorul Casei Negruzzi, dar nu numai, o indispensabilă sursă de informare. El repovesteşte - prin imagini şi cuvânt - o istorie, un univers, o legendă. între altele putem admira, răsfoindu-l, un portret la tinereţe al lui Costache Negruzzi, semnat de Josef August Schoefft, un tablou al lui Th. Aman, inspirat din capodopera scriitorului şi intitulat Moartea Lăpuşneanului, frontispicii ale unor publicaţii - între care ,Dacia literară" - şi ale unor cărţi, obiecte ce au aparţinut familiei, inclusiv faimoasa pipă de chihlimbar a lui Costache Negruzzi, fotografii-portret, executate la Viena, dar şi imagini de la Hermeziu, de pe malul Prutului, cu biserica din sat şi mormântul scriitorului etc. Cât priveşte fotografia Teatrului Mare de la Copou, inaugurat în 1846 şi distrus de un incendiu în 1888, ea ne evocă începuturile dramaturgiei româneşti şi al teatrului naţional. ,Triumviratul de conducători al primei scene a ţării - C. Negruzzi, M. Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri - s-a văzut în 1840 în faţa unei misiuni dificile. Exista un teatru, dar nu şi un început de repertoriu naţional. C. Negruzzi şi, în special, mai tânărul Alecsandri s-au străduit să dea teatrului un repertoriu corespunzător etapei lui de început". (Constantin Ciopraga)

La Teatrul Mare de la Copou, în 1847, Costache Negruzzi, având vârsta de aproape 40 de ani, urca pe scenă şi juca în piesele lui Alecsandri şi Matei Millo. Lucru neobişnuit pentru cineva care avea şi funcţii publice. Momentul marilor întemeieri era însă prea imperativ.