Numărul curent: 33

Păcatele Limbii:
"În popor" de Rodica Zafiu


Nu mi se pare tocmai banală frecvenţa cu care termenul popor circulă şi astăzi, în discursul public românesc, cu sensurile şi conotaţiile sale destul de diferite şi de ambigue. Emfaza naţională, clişeul politic şi eticheta etnografică sau sociologică, în formele lor uneori incredibil de luate în serios, coexistă cu echivalentele parodice. în-tr-o bună parte a jurnalisticii de azi răsună încă ecoul discursului paşoptist ("Popolul român voieşte o patrie tare..."); simultan, un registru distinct, mai rece şi birocratic, pare să continue o fază anume a limbajului politic populist - cea a regimului comunist ("lupta poporului"; "cu poporul şi pentru popor"; "cel mai iubit fiu al poporului"). Persistă, în fine, uzul sociologic şi etnografic, oscilînd între afectiv-apreciativ şi vag peiorativ, de pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea: al viziunii poporaniste, sămănătoriste ("scene din popor"), sau al adversarilor ei. în linii mari, uzurile actuale corespund accepţiilor popor - "neam", "naţiune"; "clasele de jos"; "ţărănime" - adesea oscilând imperceptibil între ele.
Politic şi global termenul popor e adesea marcat emfatic de determinări ("acest popor", "popor român"): "este necesară mobilizarea energiilor puternice, curate şi autentice de care dispune acest popor" (UFD, "Apel către români", 2000); "sărăcit, minţit, batjocorit şi sfidat de o liotă de pseudopoliticieni cu aere de primadonă, acest popor..." (Adevărul economic, 380, 1999); "actuala coaliţie nu a reuşit decît să batjocorească sistematic această ţară şi acest popor" (Adevărul economic, 417, 2000)"; "este nevoie ca opoziţia să convingă acest popor amărît de necesitatea alternativei" (România liberă = RL 1270, 1994, 1).
Clişeele politice sînt reluate parodic ("greu încercatul popor român" - cotidianul.ro) - deşi circulă mai departe şi în forme serioase, în discursul indignat şi agramat (scrisoare de la un cititor: "Vă rog frumos să-mi scrieţi de ce I. şi V. a vîndut FLOTA şi poporul nu ia nici o acţiune împotriva lor?" - Evenimentul zilei 352, 1993, 2) sau în cel patetic: "Ziar dedicat poporului român" (subtitlul Jurnalului Naţional). Folosirea ironică e de obicei semnalată de contrastul cu situaţia sau cu contextul lingvistic, ori de recurenţa clişeelor. în orice caz, există îmbinări destul de specializate pentru uzul ironic; una dintre acestea este tot poporul: "de teama tîlhăriilor ce pot avea loc cînd tot poporul stă cu ochii în soare" (Cotidianul, 2428, 1999, 9); "în apărarea ţărişoarei noastre invadate de inamic, urma să sară tot poporul apt şi cît de cît instruit" (Academia Caţavencu = AC 1996); mai ales cînd se suprapune peste o replică ambiguă, parafrazată: "Din ciclul "Să dăm Constituţie la tot poporul"" (AC 20, 1999, 13); "MTV pare că s-a cam plictisit să dea doar clipuri la tot poporul" (pcmagazine.ro). Nu e nici un dubiu asupra intenţiei umoristice a formulei a da bine la popor - combinare a termenului politic-patetic cu o construcţie verbală familiar-argotică: "să-i scrie majestăţii sale să se delimiteze şi excelenţa sa, că dă bine la popor" (AC 49, 1997, 8); "dădea mai bine la popor că Preşedintele rade şi el la unşpe dimineaţa, ca tot omu', o votculiţă" (AC 32, 1997, 8); "deh!, "dă bine la popor" sarmaua din furculiţa demnitarului" (Cotidianul, ianuarie 2002); "Dă bine la popor să vorbeşti de refacerea României Mari?" (Viaţa liberă, arhivă 2001).
Neutră în intenţie, invocarea poporului pentru desemnarea limbajului popular-familiar, prin formula "cum se spune în popor", are un ciudat aer desuet: în ea pare a supravieţui ceva din frazeologia poporanistă. Expresia se poate referi la obiceiuri şi tradiţii, dar şi strict la limbaj; însă fără o riguroasă apreciere a "popularului", cuprinzînd proverbe, locuţiuni tradiţionale, dar şi formule familiare mai moderne: "n-au ce pune pe masă, cum se spune în popor, n-au după ce bea apă" (Dimineaţa 87, 1998); "Când ţara arde, baba se piaptănă, se spune în popor şi parlamentarii români nu dezmint înţelepciunea milenară" (Cotidianul 2000); "BANCOREX s-a dovedit a fi o vacă bună de muls, cum se spune în popor" (RL 2776, 1999, 7); "paşii amintiţi - pozitivi în esenţa lor - se dovedesc a fi, cum se spune în popor, o frecţie la un picior de lemn" (Curierul naţional 3090, 2001).